Intelectualii lui Băsescu nu înţeleg cum de l-au supărat pe preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Preda, Sever Voinescu şi Radu F.Alexandru au reacţionat cu timiditate după ce preşedintele Traian Băsescu i-a atacat la postul public de radio. Cei trei au ţinut să îi dea şefului statului sigurări de fidelitate.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că,  dacă ar fi condus PDL, nu ar fi rămas în partid niciun politician care nu respectă  respectiv deciziile luate de majoritate, “indiferent că s-ar fi numit Cristian  Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru”.

Şeful statului a pus la îndoială chiar curajul celor trei. “Nu-ţi poţi permite luxul să încerci să-ţi creezi notorietate atacând partidul. Asta reflectă laşitatea acestor oameni. Ei nu au forţă să se ducă în interiorul partidului să spună: asta nu e în regulă. “, a afirmat Traian Băsescu.

Atacurile şefului statului au fost surprinzătoare în condiţiile în care Cristian Preda şi Sever Voinescu sunt cunoscuţi drept susţinători ai preşedintelui. Potrivit unor surse parlamentare, supărarea lui Traian Băsescu a fost cauzată de atacurile celor trei la adresa lui Emil Boc, în condiţiile în care şeful statului ar fi vrut ca ei să “lovească” exclusive pe Vasile Blaga, Radu Berceanu sau Adriean Videanu.

Voinescu se gândeşte la demisie

Deputatul PDL Sever Voinescu a încercat să evite, în primul moment,  răspunsul. “Nu comentez pentru moment. Vreau să-mi iau un timp de gândire. Nu vreau să am o reacţie la cald”, a declarat Voinescu, pentru Mediafax.

Ulterior, întrebat de reporterii Realitatea TV dacă se gândeşte să-şi dea demisia din PDL, Voinescu a răspuns: “Mă gândesc”.  Totuşi, el şi-a continuat intervenţia doar pentru a-i da dreptate preşedintelui. “Traian Băsescu are dreptate când spune că implicarea sa în partid nu este nici pe departe atât de mare pe cât se crede. Are dreptate şi când spune că dacă ar fi condus PDL, partidul ar fi fost mai viguros, precis şi eficient. Fără îndoială”, a continuat Voinescu.

Preda: L-a supărat interviul lui Radu F.  Alexandru
Nici eurodeputatul Cristian Preda nu a vrut să răspundă în primul moment. “Sunt în vacanţă şi vreau să mă relaxez. Sunt atât de relaxat că nu vreau să reacţionez în niciun fel”, a fost “replica “ lui Preda. Ulterior, el a găsit tăria de a scrie pe blog că vina scandalului îi aparţine lui Radu F.Alexandru. “Cred ca Preşedintele a fost iritat de interviul acordat de Radu F. Alexandru revistei 22”, a comentat Preda.

El a adăugat că îşi menţine reproşurile aduse Guvernului sau PDL. “Rămân astfel fidel obiectivului modernizării României, aşa cum a fost el definit de către Preşedintele Traian Băsescu.”, a fost angajamentul lui Preda.

Radu F. Alexandru subscribe opiniei prezidenţiale
La rândul său, senatorul PDL Radu F Alexandru a afirmat că nu a intenţionat şi nu a făcut nicio afirmaţie care să pună sub semnul întrebării credibilitatea PDL sau a Guvernului în această perioadă grea de criză. “Mărturisesc că sunt în dificultate sinceră de a înţelege afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu”, a spus senatorul PDL. El a afirmat că “nu a aruncat cu noroi”  în primul-ministru.

"Subscriu opiniei domniei sale: e total nefiresc şi neproductiv să critici cu voce tare partidul, să arunci cu noroi în primul-ministru şi preşedintele partidului. Însă eu nu am făcut acest lucru. “, a spus senatorul democrat-liberal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite