Firea: Prin încălcarea propriilor reguli impuse oamenilor simpli, cei de la putere şi-au pierdut orice brumă de credibilitate

Firea: Prin încălcarea propriilor reguli impuse oamenilor simpli, cei de la putere şi-au pierdut orice brumă de credibilitate

Gabriela Firea consideră că, ”din cauza guvernanţilor şi a măsurilor inepte pe care le-au luat, s-a prăbuşit încrederea populaţiei în restricţiile menite să combată pandemia”  FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Senatorul PSD Gariela Firea a scris, miercuri seară, pe o reţea de socializare, că prin încălcarea propriilor reguli impuse oamenilor simpli, ”cei de la putere şi-au pierdut orice brumă de credibilitate”. ”Exponenţii actualei puteri au furnizat exemple repetate că nu dau doi bani pe legea pe care o impun oamenilor de rând”, afirmă Firea.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Prin încălcarea propriilor reguli impuse oamenilor simpli, cei de la putere şi-au pierdut orice brumă de credibilitate! Au subminat efortul general de combatere a pandemiei prin atitudinea iresponsabilă a miniştrilor! Nu are cum să mai existe responsabilitate şi conformare voluntară, când miniştrii Sănătăţii şi al Muncii, în loc să fie modele de conduită, sfidează şi încalcă fără jenă, în public, restricţiile impuse oamenilor de rând! Guvernanţii nu sunt simpli cetăţeni! Ei sunt cei care decid, deci au obligaţii suplimentare faţă de oamenii obişnuiţi! Ei nu-şi pot permite nici măcar să fie neglijenţi în perioade precum aceasta, de pandemie şi de risc maxim la adresa sănătăţii publice”, a scris, pe Facebook, Gabriela Firea.

Acesta susţine că ”exponenţii actualei puteri au furnizat exemple repetate că nu dau doi bani pe legea pe care o impun oamenilor de rând”. 

”Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, fără mască în Parlament! Raluca Turcan, ministrul Muncii, fără mască, la acţiunea de plantat arbori! Ludovic Orban, fostul premier - petrecere cu trabucuri şi cu whisky în clădirea Guvernului, în stare de urgenţă! Toate aceste exemple denotă atitudinea sfidătoare a actualilor guvernanţi care se cred mai presus de lege şi care nu contenesc să-i acuze pe oamenii simpli ba de inconştienţă, ba de nerespectarea legii, ba de lipsă de educaţie”, a mai scris Firea.

Aceasta consideră că, ”din cauza guvernanţilor şi a măsurilor inepte pe care le-au luat, s-a prăbuşit încrederea populaţiei în restricţiile menite să combată pandemia”. 

”Din cauza lor, a aroganţei, a autosuficienţei şi a incompetenţei guvernanţilor, 80% dintre români consideră că ţara este dusă de actuala coaliţie, PNL, USR, UDMR, într-o direcţie greşită”, a mai scris Firea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările