Explicaţia e la îndemâna tuturor. Înainte, când corupţia din magistratură era investigată de DNA, riscul la care se expunea un magistrat corupt era major - iar şpaga pe măsură. După apariţia SIIJ, riscul de a fi prins s-a redus practic la zero, deci şi dimensiunea şpăgii trebuie să fi scăzut corespunzător. Deşi pare, nu e glumă...

Nu aveţi senzaţia că de ceva vreme se întâmplă în Justiţie lucruri bizare, dacă nu cumva chiar scandaloase? Dispar volume din dosarul penal al unei beizadele de la Oradea. Pedofili şi violatori sunt lăsaţi liberi pentru că „nu prezintă pericol social”. Interlopi periculoşi primesc sentinţe uluitor de blânde, poate chiar cu suspendare. 65 de morţi la Colectiv nu reprezintă „consecinţe deosebit de grave” (pesemne trebuia să fie mai mulţi, dar atât s-a putut). Dosarul Revoluţiei este trimis la pensie, se pregăteşte cel al Mineriadei. Aflăm de tot mai multe achitări definitive surprinzătoare după condamnări grele în primă instanţă - şi de tot mai puţine cazuri cu parcurs invers.

Aceste fenomene nu pot fi nici întâmplătoare, dar nici disociate de faptul că înfiinţarea SIIJ a lăsat complet descoperită o zonă crucială pentru sănătatea întregii societăţi româneşti: corupţia din Justiţie. Nici să fi vrut (căci în realitate nu a vrut), SIIJ nu a avut niciodată, aşa cum a fost concepută, capacitatea să combată acest fenomen. Cu doar 15 procurori în schemă, din care doar 7 posturi ocupate, concentraţi toţi în Bucureşti şi fără posibilitatea de a-şi susţine dosarele în instanţe, era absolut previzibil ca bilanţul Secţiei Speciale să arate aşa: zero cazuri de dosare cu magistraţi corupţi în trei ani, în condiţiile în care, înainte, DNA tot mai livra între şase şi zece dosare pe an, soluţionate cu condamnări.

Cei care susţin existenţa SIIJ aduc drept argument un raport al Inspecţiei Judiciare, efectuat în 2018 după un control în toate structurile teritoriale ale DNA, şi în care s-ar fi constatat zeci de abuzuri ale procurorilor anti-corupţie la adresa judecătorilor. Raportul a fost adoptat în octombrie 2019 de CSM cu o majoritate la limită: doar 10 din cei 19 membri CSM l-au aprobat. (Nu abordăm aici nici reputaţia Inspecţiei Judiciare sub domnia lui Netejoru, nici prestigiul savarinelor din CSM - astea merită o discuţie aparte). 

Ceea ce omit să spună „avocaţii” Secţiei Speciale este că raportul conţine o sumedenie de prezumţii, de insinuări, de informaţii eronate, chiar deliberat false, iar obiecţiile scrise formulate de DNA nu au fost luate în considerare nici de inspectorii judiciari, nici de CSM. În consecinţă, DNA a atacat în instanţă hotărârea CSM, procesul încă se judecă la Înalta Curte, dar în actele dosarului putem vedea un lucru uimitor: însuşi CSM susţine că raportul Inspecţiei şi hotărârea prin care CSM l-a aprobat - şi aici citez – „nu produc niciun efect juridic în niciun fel faţă de reclamată” (adică faţă de DNA). Cum adică: atâtea zeci de abuzuri şi niciun efect juridic?

Raportul Inspecţiei a fost trimis şi la SIIJ, ca să-i ancheteze pe procurorii DNA care au comis respectivele abuzuri. Din informaţiile pe care le deţin, la doi ani de când a primit raportul Inspecţiei şi hotărârea CSM, Secţia Specială nu a întocmit niciun dosar penal pornind de la cele constatate. SIIJ a rămas încremenită în anchetarea Laurei Codruţa Kovesi şi a câtorva „portocale” de pe la Ploieşti şi Bihor, dosare oricum deschise independent de raportul IJ şi care băltesc în nelucrare spre disperarea celor anchetaţi.

Tragem linie şi adunăm: avem într-o parte zeci de presupuse abuzuri invocate de clănţăi politici pentru a ţine în viaţă Secţie Specială, iar în partea cealaltă avem zero efecte juridice ale raportului Inspecţiei Judiciare, zero dosare întocmite de Secţia Specială, zero procurori „abuzivi” inculpaţi.

Concluzia se desprinde de la sine. Raportul Inspecţiei şi hotărârea CSM rămân ceea ce pesemne s-au vrut de la bun început: documente pur politice, alibiuri necesare politicienilor interesaţi să perpetueze anomaliile legiferate de duetul Dragnea-Tudorel. Sub aerul că vor să apere „independenţa” judecătorilor faţă de „ingerinţele” DNA, ne-au oferit efectul contrar: nimeni nu mai poate spune cât de amplă este corupţia din sistemul judiciar.

Şi e bine să nu uităm: corupţia în Justiţie este o infracţiune deosebit de sofisticată, foarte dificil de depistat şi de investigat. Magistraţii nu sunt nişte funcţionari inepţi care au trecut pe la Spiru Haret, nişte primari semianalfabeţi care ciordesc din PNDL-uri sau nişte miniştri paraşutaţi dintr-o vulcanizare auto direct în Guvern. Sunt oameni care stăpânesc legea, ştiu nu doar s-o aplice, dar se pricep, dacă-şi propun, şi s-o ocolească.

Amintiţi-vă de cazul judecătorului Stan Mustaţă, de cât efort logistic a fost nevoie ca să fie dovedit. Omul avea închiriată o casă conspirativă, în care se întâlnea cu grefiera preferată ca să mânărească sentinţe şi să stabilească tarife, iar discuţiile sensibile le purta doar în WC, cu apa curgând. În mod cert, dacă reuşea să nu fie prins până la înfiinţarea SIIJ, în acest moment Stan Mustaţă ar fi fost un judecător onorabil, nepătat, un exemplu pentru societate şi pentru ceilalţi judecători.

Într-o asemenea atmosferă de impunitate cvasi-absolută pe care înfiinţarea SIIJ a adus-o, un singur tip de magistraţi mai pot să rămână oneşti: cei care chiar nu vor să fie corupţi – iar numărul lor este total necunoscut. Nu e ceva în neregulă cu acest tablou? Nu ar trebui ca cineva să-l repare?

Nu-mi dau seama dacă noul premier, generalul Nicolae Ciucă, nu pricepe sau a primit ordin să nu priceapă, dar primele sale abordări pe zona de Justiţie sunt mai degrabă descumpănitoare. Bunăoară, în chestiunea Secţiei Speciale, nu ai cum – aşa cum îşi propune programul de guvernare - să împaci ceea ce spune Curtea de Justiţie a UE cu ceea ce spune Curtea Constituţională, ceea ce vrea o parte din CSM cu ceea ce vrea partea cealaltă, ce recomandă GRECO, Comisia de la Veneţia şi Comisia Europeană cu ce vor PSD şi UDMR.

Cine promite aşa ceva, o soluţie care să împace toate aceste părţi, e cel puţin la fel de şarlatan ca Klaus Iohannis.

Noul (deşi vechi) ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, chiar dacă pricepe despre ce este vorba,  nu afişează nici el ambiţii mai realizabile decât generalul. Din primele sale declaraţii reiese că şi el vrea să împace toate caprele posibile cu toate verzele posibile - pentru ca la final, aşa cum s-a mai întâmplat, cel care câştigă să fie tot lupul.

Aşa încât, singurul instrument prin care putem măsura adevăratele intenţii privitoare la Justiţie ale acestui veritabil Guvern Iohannis 1 este „markerul SIIJ”: cum va fi reglementată situaţia acestei structuri la data promisă, 31 martie 2022. Dacă soluţia nu va include încredinţarea acestui tip de investigaţii către o structură care să şi vrea, dar să şi poată ataca eficient corupţia din Justiţie, înseamnă că am fost – din nou – înşelaţi.