Numirile în funcţiile de judecători în această instanţă sunt apanajul exclusiv al partidelor politice, în conformitate cu un set de criterii care nu au legătură cu rolul instituţional al SRI. Invocarea instituţiei noastre în acest context este gratuită, nu are legătură cu realitatea, cu normele unui stat de drept ori cu misiunea Serviciului” – a tunat şi a fulgerat puternicul SRI într-o ieşire la rampă destul de rară şi neobişnuită, ca urmare a acuzaţiilor de implicare în procedura de desemnare şi numire a noilor judecători la Curtea Constituţională, un episod care a scandalizat o mare parte a opiniei publice din România, profilul noilor judecători fiind total incompatibil cu exigenţele prevăzute în Constituţia României pentru această funcţie.

Scandalul care îi are în prim-plan pe noii judecători de la Curtea Constituţională nu este, însă, singurul moment politic în care a fost invocată implicarea SRI în activitatea politică. De ceva vreme, fantoma „Statului Paralel”, care trage sforile în culise, decide mutările de pe tabla de şah sau face şi desface toate iţele, a început să bântuie din nou scena politică, iar de data aceasta acuzaţiile la adresa SRI nu mai sunt lansate de Elena Udrea, care zace în arestul poliţiei din Bulgaria, aşteptând decizia de extrădare în România, şi nici de Liviu Dragnea, care îşi reface viaţa după o despărţire mai ceva ca în telenovele. Ranga primită de SRI direct în moalele capului vine de la USR, partidul care în trecut şi-a făcut campanie electorală ridiculizând toate acuzaţiile lansate la adresa serviciilor de personaje precum Udrea şi Dragnea.

În urmă cu două săptămâni, într-un interviu acordat emisiunii „Insider Politic”, Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR, un boxeur politic în devenire, l-a luat la ţintă Eduard Hellvig, directorul SRI, pe care l-a acuzat în mod direct că este sforarul preşedintelui Klaus Iohannis. „Câinele” Drulă a mârâit destul de ameninţător la adresa lui Hellvig, afirmând despre acesta că influenţează politica din România şi că decide toate mutările efectuate de PNL şi PSD pe scena politică. De asemenea, Drulă a susţinut că oamenii politici „îşi iau lumină” de la Hellvig şi a pus pe fruntea SRI ştampila de „trafic de influenţă”.

Chiar dacă nu are o experienţă politică foarte mare, Cătălin Drulă este departe de a fi un personaj naiv, care nu are capacitatea să evalueze impactul politic şi electoral al declaraţiilor sale. Este adevărat, Eduard Hellvig a fost unul dintre liderii cu greutate ai PNL, acesta fiind Secretarul General al partidului (2011 – 2014) şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în guvernul USL, condus de către Victor Ponta, însă este un personaj lipsit de notorietate, complet necunoscut publicului larg şi electoratului. Hellvig nu este nici preşedintele României, nu este nici premier şi nici preşedintele PNL sau PSD, adevăratele centre de putere faţă de care Drulă ar trebui să facă opoziţie „cu beneficii”.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că nici Dan Barna şi nici Cristian Ghinea, principalii lideri ai USR, nu au ieşit să îşi susţină liderul, chiar dacă este doar interimar, în războiul declanşat de acesta cu directorul SRI. Or, acest lucru ar trebui să-i dea de gândit foarte mult lui Cătălin Drulă. Cei care l-au sfătuit să pornească această vendetă politică împotriva lui Hellvig cu siguranţă nu i-au dorit binele. În plan electoral, declaraţiile lui Drulă nu au adus nici un beneficiu de imagine pentru partid. În schimb, Cătălin Drulă s-a ales cu eticheta de noul „DragUdrea” al scenei politice şi, foarte probabil, şi-a cam tras preşul de sub picioare pentru şefia partidului.

Într-un comunicat de presă, senatorul Irineu Darău afirma că USR riscă să se dezintegreze şi să devină irelevant pe scena politică şi făcea un apel către toţi liderii partidului pentru o „schimbare rapidă şi majoră de abordare, mai ales din partea conducerii”. Evident, rebelul Darău a fost pus imediat la colţ pentru îndrăzneala de care a dat dovadă, însă nici Cătălin Drulă şi nici un alt lider al USR nu au reuşit să explice până astăzi de ce este nevoie de 8 (opt) luni pentru organizarea noului congres. Or, un partid serios, care are pretenţia de a fi principala voce a opoziţiei nu stă opt luni în incertitudine, fără un lider ales în mod legitim, ci ar fi trebuit să îşi rezolve cât mai repede cu putinţă criza internă declanşată în urma demisiei lui Dacian Cioloş.

Singura explicaţie pentru organizarea congresului USR abia în luna octombrie, deşi Cioloş şi-a dat demisia din fruntea partidului la începutul lunii februarie, este faptul că în partid apele sunt foarte tulburi, iar riscul de dezintegrare, asupra căruia avertiza senatorul Darău, este unul cât se poate de real. De asemenea, un congres rapid l-ar fi propulsat, cu siguranţă, pe Cătălin Drulă la conducerea USR. Temporizarea congresului înseamnă şi erodarea lui Drulă în poziţia de preşedinte interimar. Iar „osul” Hellvig, din care a fost sfătuit să muşte, s-ar putea să fie unul mult prea tare pentru colţii Drulăului.