Dragnea aduce Hollywood-ul în România. Am avut o întâlnire cu un vicepreşedinte de la Universal Studios. Avem şi munţi, avem şi mare, putem amenaja studiouri

Dragnea aduce Hollywood-ul în România. Am avut o întâlnire cu un vicepreşedinte de la Universal Studios. Avem şi munţi, avem şi mare, putem amenaja studiouri

Liviu Dragnea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că s-a întâlnit cu unul dintre şefii celebrei companii americane de film, Universal Studios Hollywood, care este interesat să investească în România, adică să facă filme în ţara noastră.  „Avem şi munţi, avem şi mare, avem şi foarte multe locuri unde se pot amenaja studiouri“, a spus Dragnea.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Ieri am avut o întâlnire cu un vicepreşedinte de la Universal Studios, care .. da, n-o să joc în filme, deocamdată, dar nu e exclus, care şi-a exprimat dorinţa de a începe să producă, să facă producţii cinematografice în România, ceea ce pentru noi ar fi un avantaj foarte mare, din punct de vedere financiar, şi nu numai“, a spus Liviu Dragnea.

Liderul social-democrat afirmă că a încercat să laude cât mai mult România în faţa americanilor, scoţând în evidenţă avantajele geografice ale ţării noastre, comparativ cu statele vecine.

Dragnea mai spune că a discutat despre acest lucru inclusiv cu ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.

”Am spus că din partea noastră este o deschidere totală pentru asta. Ştiu că au fost şi prin ţările vecine. Nu vreau să nominalizez, dar faţă de o ţară vecină noi avem şi munţi, avem şi mare, vem şi foarte multe locuri unde se pot amenaja studiouri. Există la ora asta infrastructură, există şi case de producţie profesioniste în România. L-am asigurat că voi avea o discuţie cu primul-ministru şi cu ministrul Culturii, un om în care am foarte mare încredere, urmând ca în vreo 2-3 săptămâni să vină o echipă din partea dumnealor, ca să aibă discuţii aplicate cu Executivul şi nu numai. Pentru noi ar fi un lucru foarte bun. Am discutat acest lucru şi cu domnul ambasador Klemm. Şi dumnealui a avut o discuţie în această dimineaţă cu acel vicepreşedinte de la Universal Studio“, a mai afirmat Liviu Dragnea.

Universal Studios este unul dintre cele mai vechi studiouri de film de la Hollywood care încă funcţionează. Printre cele mai cunoscute filme care au fost produse recent de Universal Pictures - o alta companie care face parte din acest grup media - se află: seria Furios şi Iute, Shrek, American Made sau Mumia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: