Demiterea şefului Poliţiei, amânată de premier. Tudose vrea să afle şi versiunea lui Bogdan Despescu. Surse: Tudose forţează demisia ministrului Carmen Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tudose
Mihai Tudose

Premierul Mihai Tudose nu vrea să semneze demiterea din funcţie a şefului Poliţiei, Bogdan Despescu, până când nu va auzi şi argumentele sale, nu doar varianta ministrului de Interne Carmen Dan. Decizia premierului vine în contextul în care acesta forţează demisia ministrului de Interne Carmen Dan, apropiată de Liviu Dragnea, cel cu care se află în plin război politic.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a propus schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, după ce agentul de poliţie Eugen Stan a abuzat sexual doi copii în scara unui bloc din cartierul Drumul Taberei. Conform legii, demisia chestorului Bogdan Despescu nu poate intra în vigoare fără semnătura premierului Mihai Tudose, care n-a avut încredere în ministrul Carmen Dan. 

Premierul va avea mâine o întâlnire cu Bogdan Despescu, pentru a afla şi varianta sa. La mijloc e vorba de un război politic. Tudose încearcă să-i forţeze demisia ministrului Carmen Dan, unul din oamenii fideli lui Liviu Dragnea, cu care premierul se află în război pentru şefia PSD. 

Agentul Eugen Stan, suspectat că a agresat doi copii, va fi prezentat marţi unui judecător cu propunerea de arestare preventivă. În urma anchetei interne declanşată la Brigada de Poliţie Rutieră, şeful Poliţiei Române a dispus eliberarea din funcţie a şefului poliţistului suspectat de pedofilie. La rândul ei, Carmen Dan a anunţat demiterea şefului Poliţiei Române şi i-a cerut demisia şefului Serviciului Omoruri, Radu Gavriş.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite