Dan Voiculescu:„Până nu va exista o hotărâre, nu voi mai accepta nicio funcţie publică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu este cercetat în dosarul ICA                                                           FOTO: Adevărul
Dan Voiculescu este cercetat în dosarul ICA                                                           FOTO: Adevărul

Dan Voiculescu, actualul lider al Partidului Conservator, şi-a făcut publică, pe blogul personal, decizia de a nu mai participa pentru nici o altă funcţie politică până la soluţionarea dosarului Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

"Pentru a preveni orice speculaţie, anunţ ferm că, până când nu va exista o hotărâre a justiţiei în acest dosar, nu voi mai accepta nicio funcţie publică. Oricum, lupta mea politică va continua până când România va fi definitiv eliberată de regimul Băsescu", a susţinut fostul senator.

Totodată, Voiculescu a precizat că exemplul său ar trebui urmat de şeful statului Traian Băsescu, care ar trebui să renunţe la funcţia sa pentru a putea fi lăsa justiţia să îşi facă datoria.

"De altfel, consider că ar fi corect ca Traian Băsescu să nu se mai  ascundă dupa imunitatea funcţiei prezidenţiale, să îşi dea demisia şi să permită justiţiei să îşi facă datoria în dosarele penale în care este cercetat", a adăugat liderul conservatorilor.

La începutul lunii decembrie 2008, Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Voiculescu este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite