„Curăţenia“ de primăvară din PNL, subminată din interior. PNL Bucureşti, alături de liberalii care au făcut blat cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi a intrat într-un con de umbră în partid, Cristian Buşoi ( stânga) face opoziţie în propriul partid
Deşi a intrat într-un con de umbră în partid, Cristian Buşoi ( stânga) face opoziţie în propriul partid

Decizia preşedintelui PNL Ludovic Orban de a propune demiterea conducerii PNL Sector 3, în frunte cu Florin Alexe, ca urmare a blaturilor repetate cu primarul PSD Robert Negoiţă, a fost criticată intens în organizaţia PNL Bucureşti, condusă de Cristian Buşoi, unul dintre rivalii lui Orban. De altfel, pe grupurile de WhatsApp ale PNL Bucureşti circulă o petiţie online de susţinere a lui Alexe şi a întregii conduceri pentru revenirea în funcţii.

La o zi după ce a fost demis din conducerea organizaţiei PNL Sector 3, liberalul Florin Alexe a fost aşezat în primul rând la o dezbatere organizată de PNL Bucureşti. În Primăria Sectorului 3, mai mulţi consilieri liberali votează alături de PSD proiectele demarate de Negoiţă.

Care ar fi explicaţia? Surse liberale au declarat pentru „Adevărul“ că Florin Alexe este unul dintre apropiaţii preşedintelui PNL Bucureşti Cristian Buşoi, organizatorul dezbaterii. De asemenea, Cristian Buşoi este la cuţite cu liderul PNL Ludovic Orban, cel care a insistat pentru schimbarea lui Alexe.

De altfel, pe grupurile de WhatsApp ale PNL Bucureşti circulă o petiţie online de susţinere a lui Alexe şi a întregii conduceri pentru revenirea în funcţii. „Florin Alexe este Preşedinte al PNL Sector 3 din anul 2009, conducând de atunci una dintre cele mai active şi puternice filiale ale PNL din toată ţara. A fost Preşedintele Tineretului Naţional Liberal timp de 6 ani, perioadă în care acesta a fost recunocunosut că fiind cea mai puternică organizaţia politică de tineret din ţara, fost Deputat în Parlamentul României şi iniţiator al Legii Împotrivă Risipei Alimentare şi Legii Centenarului, liberal convins, om de echipă, un bun manager şi un coleg de nădejde”, se arată în petiţie.

Demiterea conducerii PNL Sector 3 a fost votată de Biroului Executiv al PNL şi va fi validată zilele următoare de Consiliul Naţional al partidului.

Tot Biroul Executiv a decis şi excluderea senatorului Daniel Zamfir din partid, unul dintre contestatarii lui Orban. În replică, mai mulţi parlamentari liberali au criticat decizia radicală, unii aşumându-şi public nemulţimirea, cum e cazul Adrianei Săftoiu şi a Alinei Gorghiu, alţii doar în discuţiile între patru ochi, spre exemplu prim-vicepreşedintele Iulian Dumitrescu şi preşeditnele CJ Ilfov, Marian Petrache.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite