Cum a demontat Iohannis petarda anti-Justiţie a lui Tăriceanu

Cum a demontat Iohannis petarda anti-Justiţie a lui Tăriceanu

Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit o lecţie de drept lui Călin Popescu Tăriceanu, în care i-a arătat, cu legea pe masă, că preşedintele nu are competenţe pentru a înlătura din funcţie un magistrat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns scrisorii semnate de Călin Popescu Tăriceanu, în care şeful Senatului îi cerea „să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, şi Laura-Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA“.

„Referitor la solicitarea de înlăturare din funcţie a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizez că Preşedintele României nu dispune de asemenea competenţe constituţionale sau legale. În plus, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor nu prevede instituţia demiterii, ci pe cea a revocării, ca modalitate juridică de încetare a unei funcţii de conducere exercitate de un judecător sau de un procuror înainte de termenul pentru care a fost numit. Măsura revocării nu poate fi luată de către Preşedintele României“, se arată în răspunsul lui Klaus Iohannis pentru Tăriceanu. Şeful Senatului i-a scris lui Iohannis folosind ca pretext faptul că Mariana Rarinca, acuzată de şantaj faţă de Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, a stat timp de şase luni îăn arest preventiv, apoi a fost achitată.

„Orice persoană poate sesiza CSM“

Deşi ar fi putut să sesizeze personal Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Tăriceanu a preferat să-l introducă pe preşedinte ca intermediar. „Vă rugăm să utilizaţi poziţia pe care o aveţi în CSM prin efectul atribuţiilor dumneavoastră constituţionale pentru a solicita Consiliului declanşarea unei anchete disciplinare pe numele celor doi magistraţi, pentru a determina dacă aceştia mai îndeplinesc condiţiile profesionale şi morale pentru a activa în magistratură“, suna o altă solicitare a lui Tăriceanu către Iohannis.

Şeful statului îi indică lui Tăriceanu singura cale legală de urmat în această situaţie, aceea de sesizare a CSM, singura autoritate publică ce are competenţa să se pronunţe cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi a procurorilor. „Orice persoană poate sesiza CSM, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Din această perspectivă, consider că, în măsura în care apreciaţi necesar, urmează să vă adresaţi direct Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât Preşedintele României nu are atribuţia de a declanşa, în numele niciunei alte autorităţi sau persoane, un asemenea demers juridic“, îi mai explică Iohannis lui Tăriceanu.

„ O situaţie particulară şi regretabilă “

De fapt, Tăriceanu s-a folosit de cazul Rarinca pentru a-i cere lui Iohannis să se alăture parlamentarilor Puterii care pledează pentru eliminarea arestului preventiv pentru corupţi.  „Vă rugăm Domnule Preşedinte să vă alăturaţi neîntârziat şi fără rezerve Parlamentului României în demersul acestuia de a modifica Codul de Procedură Penală în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocui suspiciuni rezonabile prin indicii temeinice ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Este acum evident că arestul preventiv nu este o temere a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viaţa şi încalcă demnitatea a mii de cetăţeni obişnuiţi care au dreptul să se bucure de protecţia legii“, se mai precizează scrisoarea lui Tăriceanu.

Preşedintele îi atrage atenţia lui Tăriceanu că un caz singular, cel al Marianei Rarinca, nu constituie un motiv pentru modificarea legislaţiei penale. De altfel, şeful statului subliniază că demersul parlamentarilor PSD de modificare a legislaţiei penale a început înainte ca Mariana Rarinca să fie achitată. „În opinia mea, o situaţie particulară şi regretabilă precum cea menţionată în scrisoarea dumneavoastră trebuie analizată în primul rând în cadrul autorităţii judecătoreşti, cu prioritate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce nu exclude dezbaterea civică asupra ei, însă nu presupune cu necesitate valorificarea unui astfel de precedent în plan politic. Refuzul meu de a mă ralia unui demers parlamentar de modificare a legislaţiei penale rămâne ferm, cu atât mai mult cu cât toate aceste modificări legislative par a urmări diminuarea capacităţii autorităţii judecătoreşti de instrumentare a dosarelor penale, inclusiv a celor de mare corupţie“, conchide Iohannis.

„Nu demisionez“

Livia Stanciu a anunţat că nu există niciun motiv să demisioneze din funcţia de preşedinte al ÎCCJ. Şefa Curţii Supreme a refuzat sa comenteze declaraţiile şefului Senatului însă a precizat că s-a facut o solicitare către Inspecţia Judiciară privind declaratiile lui Tariceanu, care o să verifice dacă Tăriceanu a adus atingeri independenţei Justiţiei.

Cazanciuc: Politicienii să nu comenteze sentinţe

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, arată că cererea lui Tăriceanu de demitere a preşedintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, nu are bază legală. „Din perspectiva ministerului Justiţiei nu avem în analiză o asemenea solicitare, de altfel condiţiile pentru revocarea din funcţie a oricărui magistrat din România sunt foarte strict prevăzute de lege şi, în această situaţie, nu suntem într-una din ipotezele prevăzute de lege“, a spus Cazanciuc. Ministrul Justiţiei le-a transmis politicienilor să nu mai comnteze deciziile Justiţiei. „Eu întotdeauna am făcut un apel, mai ales la oamenii politici, să nu comenteze deciziile instanţelor de judecată, tocmai pentru că există o responsabilitate în plus din partea unui om politic. Pe de altă parte, e foarte dificil să stabileşti limitele unui dialog atunci când nu ai nişte repere măcar la nivel de deontologie, de aceea am încercat de-a lungul timpului să avem nişte repere deontologice, dinspre politic către justiţie pentru a vedea care sunt limitele în care poţi să discuţi despre anumite soluţii definitive ale unor instanţe de judecată“, a mai spus ministrul Justiţiei.


„Să aşteptăm motivarea“

Judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM i-a răspuns lui Călin Popescu Tăriceanu, în nume personal, printr-o scrisoare deschisă, în care îi spune că un senator nu se poate erija în instanţă de judecată. „Afirmaţi că probele cu privire la existenţa faptei nu au existat niciodată. Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanţelor că motivul achitării nu este nicidecum inexistenţa faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să aşteptăm cu toţii motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată“, mai susţine judecătorul.

Pe aceeaşi temă:

Iohannis, lui Tăriceanu: Demisia celor doi magistraţi nu poate fi influenţată de preşedinte. Livia Stanciu: Nu demisionez

Preşedintele Klaus Iohannis îi transmite preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că nu are competenţe pentru a le demite din funcţii pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, şi Livia Stanciu, şefa ÎCCJ. Totodată, Iohannis îi atrage atenţia lui Tăriceanu că un caz singular, aşa cum este cel al Marianei Rarinca, nu poate constitui un motiv suficient pentru modificarea legislaţiei penale, demers pe care nu-l susţine.

Traian Băsescu: Tăricene, este timpul să te retragi din politică pentru că mintea ta generează rebuturi tot mai mari

Fostul preşedinte Traian Băsescu a taxat, pe Facebook, gestul lui Călin Popescu Tăriceanu de a-i cere preşedintelui Klaus Iohannis să le schimbe din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi şi pe Livia Stanciu. Băsescu aminteşte şi de bileţul roz din 2006.

Ponta, despre cererea lui Tăriceanu de schimbare a lui Kovesi şi Stanciu: Este o bătălie pe care liberalii domnului Tăriceanu o poartă elegant

Premierul Victor Ponta spune că gestul lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, de a-i adresa o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cer schimbarea Laurei Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA, şi Livia Stanciu, şefa ÎCCJ, este unul politic pentru că şeful statului nu are pârghiile necesare să le demită pe cele două.

Tăriceanu şi alţi patru senatori PLR îi cer lui Iohannis să le înlăture pe Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu. Predoiu: „Servitorul mafiei, angajat la PSD“

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu alţi patru parlamentari PLR, i-au transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cer sancţionarea şefei DNA, Laura Codruţa Koveşi, şi a şefei ÎCCJ, Livia Stanciu. Solicitarea celor cinci aleşi vine după ce DNA a cerut toate înscrisurile de la Comisia de Regulament a Senatului din ultimii doi ani, care îl vizează direct pe senatorul PSD Dan Şova.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările