Votul pentru MRU la SIE, marţi la ora 17.00. PSD şi Tăriceanu votează împotrivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor stabili astăzi calendarul votului privind propunerea preşedintelui Klaus Iohannis de numire a lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

UPDATE Parlamentul va vota mâine, la ora 17.00, noul director al SIE. Mihai Răzvan Ungureanu este propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru şefia serviciului de informaţii. MRU va fi audiat de comisiile de specialitate ale Parlamentului mâine, la ora 11.00.

Conducerea celor două Camere urmează să stabilească astăzi calendarul audierii şi votării noului director al Serviciului de Informaţii Externe, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pentru această funcţie pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Ulterior, propunerea trece prin comisiile de specialitate şi este înaintată plenului reunit. Astăzi, când Birourile Permanente Reunite ar urma să stabilească traseul propunerii, este însă penultima zi de lucru pentru aleşi.

Astfel, potrivit articolului 66 din Constituţie, prima sesiune parlamentară, care începe în luna februarie, „nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie“. În condiţiile în care ultima zi a lunii este marţi, 30 iunie, aceasta este şi data limită la care Parlamentul se poate întruni pentru a decide cu privire la numirea lui Ungureanu în fruntea SIE. În caz contrar, procedura s-ar putea amâna până în septembrie, la începutul următoarei sesiuni parlamentare.

Pe de altă parte, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat săptămâna trecută, la Realitatea TV, că „nu are nicio emoţie“ în ce priveşte convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.

 „Există o mare reticenţă în convocarea plenului, pentru că simt această propunere, din păcate pentru domniile lor, ca un şah dat PSD. Sunt semnături, iar dacă nu va fi plenul luni, aşa cum ne dorim, îi anunţ pe cei din PSD că nu am nicio emoţie să propun o sesiune extraordinară. Nu putem să tratăm superficial o temă care e de interes naţional, numirea şefului la SIE. Cei de la UNPR au înţeles că sunt proiecte care ţin de interesul naţional. Vom avea, săptămâna viitoare, şef la SIE şi aş vrea să vă spun că nu e niciun fel de ezitare a Opoziţiei în a merge înainte şi cu propunerea de şef la SIE, şi cu schimbarea lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru. Numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu, săptămâna viitoare, la SIE înseamnă un pas important în schimbarea majorităţii parlamentare“, a afirmat Gorghiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite