Ciolacu cere înfiinţarea unei Comisii de anchetă în Parlament, după contrele dintre Violeta Alexandru şi Vlad Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei
FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susţine că „răfuiala” dintre USR şi PNL pe tema datelor privind situaţia epidemiologică, apărută recent în atenţia publică, adevereşte ceea ce PSD spunea de mult timp, anume că „datele pandemiei sunt falsificate în funcţie de interesele electorale”. Ciolacu a anunţat că va cere înfiinţarea unei Comisii speciale de anchetă în Parlament, care să scoată la lumină toată „golănia liberală”.

Liderul PSD susţine că datele pandemiei au fost falsificate în Guvernul Orban, lucru pe care îl cataloghează drept „un atentat la sănătatea românilor şi la siguranţa statului”. Ciolacu doreşte să înfiinţeze o Comisie specială de anchetă în Parlament pentru a scoate la lumină „golănia liberală”.

„Măsluirea datelor pandemiei de către Guvernul Orban este un atentat la sănătatea românilor şi la siguranţa statului!

Răfuiala din Guvern dintre USR şi PNL scoate la lumină ceea ce PSD spunea de multă vreme: că datele pandemiei sunt falsificate în funcţie de interesele lor electorale, de cât de abrupt scădeau în sondaje! Cu premeditare, în deplină cunoştinţă de cauză!

Pe baza acestor date măsluite, s-au luat decizii cu impact direct asupra sănătăţii publice! Pe baza lor s-au restrâns drepturi şi libertăţi cetăţeneşti! S-au închis şcoli timp de un an de zile! Localităţi întregi au fost carantinate! Afaceri ridicate cu greu au fost distruse! Pe minciunile lor!

Faptele lor sunt prea grave, ca să mai poată fi ascunse sub preş! Voi cere înfiinţarea unei Comisii speciale de anchetă în Parlament, care să scoată la lumină toată golănia liberală! Şi mă aştept ca transparenţii de la USR să susţină acest demers!!!

Românii trebuie să ştie cine sunt vinovaţii pentru suferinţele îndurate, iar cei vinovaţi să răspundă conform legii!” a scris Marcel Ciolacu, miercuri, pe Facebook. 

Situaţia a luat amploare după ce preşedintele PNL Bucureşti, deputatul Violeta Alexandru, a scris pe pagina sa de Facebook, că afirmaţii politice de gen „Nu am încredere în cifrele cazurilor de COVID-19” nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea.

În replică, într-un comentariu la această postare, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat că anul trecut, înainte de alegeri, din calculul incidenţei au fost eliminate focarele, iar din calculul incidenţei la 14 zile au fost „pierdute” vreo două zile.

„Până să vorbim despre cum comunicăm, ceea ce comunicăm ar trebui să fie cât mai aproape de adevăr. Contează, mai ales în situaţii de genul asta. Altfel ne furăm singuri caciulă minţindu-ne frumos”, scrie ministrul Sănătăţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite