Cine e Alexandru Dimitriu, noul secretar de stat de la Justiţie: fost concurent la „Vara ispitelor”, apropiat de Gheorghe Piperea şi propunerea PLUS pentru PS5

Cine e Alexandru Dimitriu, noul secretar de stat de la Justiţie: fost concurent la „Vara ispitelor”, apropiat de Gheorghe Piperea şi propunerea PLUS pentru PS5

Noul secretar de stat de la MInisterul Justiţiei, Alexandru Dimitriu. FOTO Arhivă Alexandru Dimitriu

Secretarul de stat Alexandru Dimitriu, numele propus de PLUS pentru Ministerul Justiţiei, a fost numit ieri în funcţie. Dimitriu are în CV participarea la show-ul „Vara ispitelor”, unde a ajuns în centrul atenţiei prin comportamentul jumătăţii sale, Cosmina Păsărin, activitatea sa la casa de avocatură a lui Gheorghe Piperea şi încercarea de candida la Primăria Sectorului 5. pentru funcţia de edil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Stelian Ion i-a propus lui Florin Cîţu, iar acesta a acceptat, numirea ca secretar de stat la Justiţie a lui Alexandru Dimitriu, membru al PLUS şi fost membru al PNL timp de zece ani, trecut şi în prezent ca „partener” la firma „Piperea şi Asociaţii”, potrivit datelor de pe site-ul acesteia.
 
Gheorghe Piperea, fondatorul firmei, este unul dintre cei mai mari critici ai guvernării liberale şi a fost la un pas de a fi pe listele PSD pentru parlamentare. Mai mult, printre clienţii reprezentaţi de Alexandru Dimitriu se numără şi firma European Drinks a fraţilor Micula, care au câştigat un proces arbitral de peste 900 de milioane de lei împotriva statului român, potrivit publicaţiei „Newsweek”.
 
Alexandru Dimitriu a fost propunerea Alianţei USR-PLUS (pe filiera PLUS) pentru a candida la Primăria Sectorului 5, însă în urma negocierilor între liberali şi partidul condus de Dacian Cioloş şi Dan Barna, candidatul susţinut de cele trei forţe politice a fost Cristian Băcanu, la acea vreme secretar de stat la Justiţie, adică exact funcţia pe care o preia Dimitriu. 
 
Nu în ultimul rând, Alexandru Dimitriu s-a evidenţiat în trecut şi prin participarea sa la show-ul „Vara ispitelor” de la PRO TV, acolo unde a mers alături de prietena sa de la acea vreme: Cosmina Păsărin. Cei doi au devenit cunoscuţi după ce Cosmina Păsărin l-a înşelat pe viitorul secretar de stat la Justiţie cu fotomodelul Bogdan Vlădău, în faţa camerelor de filmat. Cosmina Păsărin a rămas ulterior în showbiz, în timp ce Dimitriu şi-a urmat studiile juridice, în 2015 luând doctoratul cu calificativul „Summa Cum Laude”. 

În ultimele săptămâni, în spaţiul public au apărut critici la adresa prezenţei lui Alexandru Dimitriu în Ministerul Justiţiei şi accesului acestuia la documentele din mapa titularului portofoliului, Stelian Ion, în condiţiile în care încă nu avea o calitate oficială. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările