Parlamentul României 2016-2020: Deputaţii (în funcţie la momentul analizei, august 2020) 111-130 din 319, în ordine alfabetică.
 
1979 (41 ani) - Deputat Minoritati 2016-2020
 
Domnul Iulius Marian Firczak a considerat că nu merităm să ştim ceva despre dânsul, aşa că nu şi-a pus CV-ul pe site-ul Parlamentului, însă ne-a lăsat câteva firimituri, totuşi, pe Linkedin. Facultatea de Fizică la Timişoara, master la SNSPA şi doctorand etern – acum în al 12-lea an. A înfiinţat ceva care se cheamă "Personal Broker" şi cu asta s-a ocupat tot timpul, până a dat brokerajul pe deputăţie. Nu ştim sigur cu ce se ocupă această misterioasă entitate, însă uitându-ne mai jos pe pagina sa de pe Linkedin, putem presupune că domnul Iulius Marian Firczak vinde asigurări. Aşa că mişcarea către Parlament pare să fie o lovitură de maestru: vă daţi seama câţi clienţi potenţiali are în jur, acolo? Iar dacă luăm în calcul şi angajaţii, personalul tehnic, ziariştii şi vizitatorii, e foarte posibil ca domnul Iulius Marian Firczak să iasă foarte bogat la terminarea legislaturii şi să nu mai fie nevoit să-şi caute vreodată un job... (GB – august 2020)
 
1965 (55 ani) - Deputat PNL 2016-2020
 
Inginer de politehnică bucureşteană cu o mică întârziere, ceva pe la TVR până la revoluţie, după care, imediat intră în Parlament şi nu mai iese de acolo: expert parlamentar în 1990 (expert în ce o fi fost oare?), consilier, secretar general pe la Guvern, deputat. Şi cred că e o eroare pe site-ul Parlamentului, pentru că nu mai afişează secţiunea cu limbile străine ale domnului deputat Damian Florea. Sper să se remedieze repede... (GB – august 2020)
 
1975 (45 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Liceu de contabilitate, dreptul la Titulescu, după care Direcţia pentru protecţia copilului, la care învaţă exact lucrurile de care avea nevoie chestorul Camerei Deputaţilor, care o ia ca să-l consilieze. Predă la o grădiniţă în Coreea de Sud, după care apare ceva misterios în CV-ul sau, 4 ani director la S.C. Mister Net S.R.L., Bucureşti (România). 5 ani îi apară pe romani de propriul stat din poziţia de director la Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, asistent parlamentar la Bruxelles, după care deputat. Aici doamna Oana Consuela Florea e membră în Comisia permanent comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra Serviciului Român de Informaţii, probabil în urma experienţei acumulate la S.C. Mister Net S.R.L. (GB – august 2020) 
 
1962 (58 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Domnul Ionel Floroiu a descoperit plăcerea studiului la 42 de ani, când începe o facultate de ştiinţe administrative la Bacău. Şi, plăcându-i atât de mult, mai face şi un master imediat după aceea, în management, tot acolo. Lucrează 13 ani în birou sau la ghişeu, la evidenţa populaţiei, după care îşi face o firmă de construcţii în Bacău, pe care o conduce până se mută la Consiliul Judeţean Bacău şi apoi în Parlament. Domnul Ionel Floroiu ştie Internet Explorer, şi ar putea lucra cu el chiar dacă ar avea meniul în franceză. (GB – august 2020)
 
1980 (40 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Doamna Laura Mihaela Fulgeanu Moagher face un liceu de contabilitate într-un oraş, apoi dreptul la o facultate dintre cele care dau diplome în România. 12 ani la două companii private, după care se pregăteşte pentru Parlament conducând Parcului Memorial „Constantin Stere” din Ploieşti. Simţindu-se pe deplin pregătită, bate la porţile Parlamentului, i se deschide şi intră. Noroc că aici se vorbeşte doar româneşte... (GB – august 2020)
 
1974 (46 ani) - Deputat Minoritati 2016-2020
 
Unul dintre cei câţiva "parlamentari-fantoma" din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli... (GB – august 2020)
 
1980 (40 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Doamna Mirela Furtună are ca obiectiv "să pună în aplicare cunoştinţele dobândite în urma anilor de studii". Să vedem oferta, aşadar: Liceul teoretic Grigore Moisil din Tulcea cu profil de limbi străine e foarte util în Parlament, într-adevăr, fiindcă foarte mulţi ar avea nevoie de aşa ceva.
Ştiinţe Politice la Universitatea din Constantă după vreo patru ani de reflecţie de la bacalaureat, da, foarte utile, e nevoie mare în Parlament de ştiinţe politice. Şi Facultatea de Litere tot la Constanţa, Engleză – Spaniolă, da, absolut, prinde foarte, foarte bine. Şi ar putea doamna Mirela Furtună să includă şi Internet Explorer în acest transfer de know-how, pentru că l-a trecut în lista de competenţe. Doamna Mirela Furtună a început acest transfer imediat după facultate, văd: consilier şi expert în Parlament, apoi de la egal la egal, ca deputat. Doamna Mirela Furtună şi-a luat permisul de conducere într-o frumoasă zi de 10 aprilie 2003, fără a preciza şi ora, însă. Şi are disponibilitate la program prelungit, când atribuţiile postului o cer. (GB – august 2020)
 
1961 (59 ani) - Deputat PNL 2016-2020
 
Foarte expeditiv domnul Mihăiţă Găină, cred că l-a cam enervat datoria morală de a-şi face un CV. O facultate de mine şi una de drept la un moment dat, probabil că în această ordine, fiindcă aşa văd că le place parlamentarilor. Puţin inginer, inspector şi director pe la protecţia muncii şi cea a mediului, subprefect, director la consiliul judeţean – toate acestea în Ialomiţa. Parlamentar poliglot din 2008 încoace. (GB – august 2020)
 
1966 (54 ani) - Deputat Minorităţi 2016-2020
 
Unul dintre puţinii parlamentari din grupul minorităţilor naţionale care şi-a pus CV-ul pe site! Matematician, profesor de liceu 12 ani, după care parlamentar aproape 20 de ani. Activitate jurnalistică la ziarele de limba germană, 2 copii. (GB – august 2020)
 
1961 (59 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Cred că e cel mai lung CV pe care l-am văzut pe site-ul Camerei Deputaţilor, pe 11 pagini! Chiar are despre ce scrie, nimic de zis, dar tocmai de aceea ce bine ar fi prins puţină logică şi structură... O doamnă hiperactivă, facultate de filologie serioasă la Iaşi, doctorat tot acolo, chiar pe la începutul carierei politice, deci destul de credibil, mai ales dacă vezi şi tema. Profesoara de limba română întreaga viaţă, la licee bune în Iaşi, inspector şcolar general în Str. Nicolae Bălcescu nr. 26, Iaşi în trei mandate separate între ele, probabil legate de alternantele la guvernare, directoare de liceu.
20 de ani consilier municipal, deputat din 2016. Doamna Camelia Gavrilă a publicat cărţi şi lucrări care par serioase, e activă în diverse alte proiecte.
Limbile străine menţionate în CV mă obligă să fac o paranteză. Cu extrem de puţine excepţii, oamenii îşi trec în CV un nivel mai înalt de cunoaştere a limbilor străine decât cel real. Aşa că orice recrutor experimentat sau angajator ştiu să "citească" aşa ceva reducând automat cu un nivel ceea ce e menţionat în CV ca autoevaluare, fără o recunoaştere formală. Doamna Camelia Gavrilă a făcut facultatea de Engleză-Română la o universitatea foarte bună, plus tot ce am scris mai sus că a realizat, aşa că te-ai aştepta să vorbească foarte bine engleza (C2 după sistemul CV-ului european). Totuşi, doamna a pus un C1 în căsuţe, ceea ce înseamnă mai degrabă un nivel mediu. Ori doamna e foarte cinstită (ceea ce sunt înclinat să cred), ori chiar nu a mai folosit engleză acolo, la Iaşi, şi a mai uitat din ea. (GB – august 2020) 
 
GAVRILESCU Graţiela Leocadia
1966 (54 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Facultatea de petrol şi gaze, inginer 14 ani la o fabrică din Bucov, pe care ajunge să o şi conducă, viceprimar şi apoi deputat aproape 20 de ani. Despre limbile străine doamna Graţiela Gavrilescu nu scrie nimic, din motive pe care dânsa le cunoaşte bine şi noi doar le bănuim. (GB – august 2020)
 
1975 (45 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
O doamna doctor ginecolog care vorbeşte engleză şi arabă şi care are competenţe în Prezi – singurul deputat care ştie acest progrămel. Medic specialist la Timişoara, apoi doamna Bianca Miruna Gavriliţă pleacă spre sud, la Deta, ca şef de secţie, după care o ia din nou spre nord, către Jebel, ca să conducă un spital de psihiatrie şi măsuri de siguranţă. Din 2016 pleacă spre est, până la Palatul Parlamentului. (GB – august 2020)
 
1969 (51 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Unul dintre cei câţiva "parlamentari-fantomă" din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsa. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsa, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocială. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care ii reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-si CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli... (GB – august 2020)
 
1976 (44 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Liceul la Costeşti, în Argeş, la care studiază Limba Română, Matematică, Fizică, Biologie, Chimie, Istorie, Limba engleză şi acumulează abilităţi de cultură generală. Apoi ia drumul Ardealului şi se opreşte la Sibiu ca să facă o facultate de istorie. Se întoarce în locurile copilăriei şi face un doctorat de 6 ani la Târgovişte şi diverse alte instruiri care îţi dau adeverinţe, atestate şi tot felul de hârtiuţe pe care să le pui în CV.
Domnul Nicolae Georgescu a predat istoria în mai multe şcoli: în Str. Morii, Nr. 19, Costeşti, Argeş, în comună Săpata, Argeş, la Grup Şcolar Agricol Costeşti, la liceul în care chiar dânsul a învăţat, în Str. Victoriei Nr. 105, Costeşti, Argeş, în comună Roşiuţa, Motru. Apoi s-a mutat la oraş: Grupul Şcolar de Industrializarea Lemnului, în Str. Pătraşcu Vodă, Nr. 2, Piteşti, Argeş, şi Şcoala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Piteşti, Str. Călugăreni, Nr. 3, Piteşti, Argeş, România, pe care a ajuns să o şi conducă înainte de a veni în Bucureşti ca deputat. Aici cred că a avut destul timp ca să înveţe bine nişte limbi străine, pe care nu le-a învăţat la vremea lor. Să vedem, deci, următorul CV... (GB – august 2020)
 
1968 (52 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Domnului Andrei Dominic Gerea i-a luat 7 ani ca să se decidă la ce facultate să dea, şi până la urmă a ales ASE-ul. Face vânzări 6 ani după revoluţie, apoi funcţionar în mai multe bănci. Conduce o sucursală a Băncii Ţiriac la Piteşti, şi de acolo deputat, ministru etc. Vorbeşte engleză şi franceză, şi sunt sigur că ar putea să-şi reia joburile din punctul în care le-a lăsat acum aproape 20 de ani, dacă ar vrea să se întoarcă la ele. (GB – august 2020)
 
1985 (35 ani) - Deputat PNL 2016-2020
 
Un profil interesant şi mai puţin obişnuit. Dacă până la 24 de ani, când a studiat istoria la Universitatea din Bucuresti, putem presupune că l-au întreţinut părinţii, între 24 şi 31, de când a început să ia leafă de deputat, trebuie să presupunem că l-a întreţinut partidul, pentru că e singura activitate care apare în CV-ul său... (GB – august 2020)
 
1964 (56 ani) - Deputat PNL 2016-2020
 
Domnul Tinel Gheorghe şi-a început activitatea ca inginer silvic în 1991, dar eu nu am găsit nicio facultate de inginer în CV-ul său. Poate că nu a vrut să o pună pe acelaşi nivel cu Universitatea Ecologică, de la care a primit o diplomă de jurist, pe când era deja în minister. Şi, exact în aceeaşi perioadă, şi una de doctor în silvicultură de la Universitatea din Braşov. Director în minister din 1999, după care deputat în ultimele 3 legislaturi, din 2008 încoace. Poate că în următoarea învaţă şi ceva mai multă engleză... (GB – august 2020)
 
1975 (45 ani) - Deputat PNL 2016-2020, Ministrul Culturii, nov. 2019 -
 
Cred că e singurul CV pe care l-am văzut vreodată în care cineva recunoaşte cinstit că are "Cunoştinţe elementare de utilizare a programului Microsoft Office (Word, Excel şi Power Point)"! În rest, domnul Bogdan Gheorghiu stă mai bine. A făcut actorie în limba română la Facultatea de Arte de la Universitatea Ecologică şi la "George Enescu" din Iaşi, probabil că între 1996-99, şi foarte probabil că a primit şi diplomă de licenţă. A făcut emisiuni de radio şi TV la Suceava, a înfiinţat un teatru, a condus un radio şi un post TV din Rădăuţi, după care şi-a făcut propriul post Bucovina TV de care s-a ocupat 7 ani. Apoi cariera şi-a urmat cursul normal: deputat, ministru al Culturii... (GB – august 2020)
 
1979 (41 ani) - Deputat Minoritati 2016-2020
 
Domnul Giureci Slobodan Ghera este un organizator. A organizat în 2010, de pildă, "doua ediţii a concursului cu biciclete pentru copiii şcolari din Caraşova". A jucat fotbal la AS Prolaz Karasevo, A.S. Arsenal Reşiţa, AS Croaţia Clocotici şi C.S. Starigrad Karasevo 1299 în divizia judeţeană Caras-Severin, a scris în revista Uniunii Croaţilor din România, „Hrvatska Grančica”, şi a şi condus-o, asta după ce a muncit ca "demonstrator în procesul de predare la Facultatea de Kiniziologie din Zagreb". Înainte, a făcut în paralel o facultate de marketing şi una de Educaţie fizică şi sport, făcând naveta între Reşiţa şi Zagreb, numai dânsul ştie cum. Probabil că a luat şi licenţe la ele, dar nu scrie, după cum nici despre limbile străine nu spune nimic în CV. Dar e de apreciat, oricum, fiindcă este printre foarte puţinii deputaţi ai minorităţilor naţionale care au avut decenţa să-şi pună CV-ul pe site-ul Parlamentului, aşa cum au făcut toţi ceilalţi. (GB – august 2020)
 
1954 (66 ani) - Deputat PSD 2016-2020
 
Domnul Dumitru Gherman nu a reuşit să-l depăşească pe domnul Ciocan, colegul său de partid şi de parlament la numărul de ani la care au început o facultate. Domnul Ciocan îl conduce pe domnul Dumitru Gherman cu 51 la 49, iar dacă luăm în calcul şi vârsta bacalaureatului, atunci diferenţa e absolut zdrobitoare în favoarea domnului Ciocan, de 48 la 19 !!!
Aşadar, domnul Dumitru Gherman lucrează în fabrică până începe o facultate de protecţie a mediului, nu se ştie unde, la vârsta de 49 de ani. La 7 ani de la terminarea facultăţii se pensionează şi apoi începe un nou job, de deputat, în 2017. Limbile străine vor apărea, să sperăm, în CV-ul de la următoarea legislatura. (GB – august 2020).