Ce măsuri propune PSD pentru România Educată
0
Zilele acestea, preşedintele Klaus Iohannis a reluat consultările cu privire la programul „România Educată”. În acest context PSD vine cu propuneri privind mai multe măsuri importante în ceea ce priveşte proiectul iniţiat de preşedinte. Măsurile propuse au scopul de a elimina abandonul şcolar, analfabetismul funcţional, inechitatea şi violenţa în şcoli.
Printre măsurile propuse de social-democraţi sunt transportul gratuit pentru elevi, modernizarea arhitecturii programelor şcolare, stimulente financiare din fonduri UE pentru elevii fără absenţe, crearea unui grup de acţiune anti-bullying, extinderea programului „Masă Caldă” pentru elevi, introducerea unui nou tip de bursă pentru tineri şi creşterea accesului elevilor la activităţile din instituţiile statului, precum Parlamentul României, Administraţia Prezidenţială sau Guvernul.
Social democraţii mai atrag atenţia că „potrivit datelor statistice furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), numărul
absolvenţilor de programe de studiu preuniversitare a scăzut dramatic începând cu anul
2010„ şi transmit faptul că „stimularea tinerilor din România pentru finalizarea studiilor reprezintă
una dintre priorităţile ce trebuie să fie asumate cât mai repede”. Astfel, aceştia propun implementarea programului „A doua şansă”, ce „prevede o primă de instruire în fiecare lună, pentru finalizarea studiilor gimnaziale,
liceale/de ucenicie pentru persoanele care au abandonat studiile. Suma este destinată să
acopere transportul, masa, cazarea şi rechizitele, cu condiţia finalizării studiilor, fără a mai
întrerupe şcoala”.
Partidul propune măsuri şi pentru profesori, precum creşterea salariilor şi stabilirea unei sume anuale pentru a asigura participarea acestora la cursuri, conferinţe sau studii ppost-universitare.
În ceea ce priveşte programul naţional de educaţie timpurie, social-democraţii propun „finanţarea de noi creşe şi unităţi afterschool şi susţinerea familiilor în vederea înscrieirii copiilor la programe de învăţare şi formare antepreşcolară. Totodată, se are în vedere o reactualizare şi o restructurare a curriculumului naţional pentru educaţia timpurie”.
Partidul propune şi „crearea unei platforme online de comunicare a elevilor înscrişi în sistemul de învăţământ liceal cu cei care urmează cursuri universitare”. De asemenea social-democraţii propun asigurarea existenţei cabinetelor medicale în toate unităţile de învăţământ şi oferirea unor bonuri valorice în cuantum de 250 de lei în cadsrul unui proiect naţional de consum cultural destinat elevilor.
O altă propunere a partidului face referire la „înfiinţarea şcolilor cu program prelungit, până la ora 16.00, ce oferă gratuit
elevilor, pe lângă progamul şcolare, şi posibilitatea de a servi o masa caldă şi de a
participa la activităţi de aprofundare, ore remediale şi extracurriculare, în funcţie
de profilul unităţii de învăţământ.” Ei explică faptul că <<un astfel de program naţional ar răspunde şi „fenomenului meditaţiilor” din
România. Potrivit unui studiu recent, realizat de Societatea Academică din
România (SAR) şi de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), 1 din 3
elevi din România ia meditaţii la cel puţin o materie. „Şcoala cu program prelungit”
vine să corecteze această carenţă a sistemului naţional de învăţământ şi să
răspundă neajunsurilor elevilor privind cunoştinţele asimilate la orele de curs>>.
În ceea ce priveşte învăţământul profesional şi dual, social-democraţii sunt de părere că este nevoie de organizarea unor sesiuni de informare cu privire la acest tip de învăţământ. Ei propun şi „crearea unui sistem de finanţare integrat a Cercetării-Dezvoltării şi Inovării”.
Partidul mai explică faptul că „pentru a înţelege cel mai bine necesităţile de la firul ierbii, pentru a contura şi adapta
cel mai bine cerinţele pieţei de muncă pentru educaţie, trebuie promovată o
colaborare permanentă, un dialog lunar între instituţiile centrale, autorităţile locale şi
judeţene, organizaţiile reprezentative ale elevilor şi părinţilor şi nu în ultimul rând,
patronatele şi organizaţiile profesionale”.
Ei propun şi digitalizarea sistemului din învăţământ prin „realizarea unui sistem integrat de e-Learning bazat pe o platforma opensource, cu facilităţi de videoconferinţă incluse”.
Printre măsurile propuse de PSD se află şi majorarea alocaţiilor.