CC a trimis Parlamentului decizia pe referendum, ce nu va fi făcută publică înaintea citirii în plen

CC a trimis Parlamentului decizia pe referendum, ce nu va fi făcută publică înaintea citirii în plen

Parlamentul României

Curtea Constituţională a anunţat, miercuri, că a transmis preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor hotărârea privind referendumul din 29 iulie şi precizează că "hotărârea nu poate fi făcută publică până la prezentarea în Parlament".

Ştiri pe aceeaşi temă

"Cu adresele nr. 5461 şi 5462 din 22 august 2012, Curtea a transmis preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului copia hotărârii nr 6 din 21 august 2012, pentru luarea măsurilor necesare în vederea prezentării acestei hotărâri Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună", se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.

De asemenea, judecătorii susţin că nu pot face public conţinutul hotărârii Curţii.

"Curtea a precizat că hotărârea nu poate fi făcută publică până la prezentarea în Parlament. După citirea în plenul reunit al camerelor Parlamentului, hotărârea se va publica în Monitorul Oficial şi în presă, dată la care se vor aplica măsurile hotărâte de Curte", mai precizează comunicatul citat.

Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a declarat recent că el nu a primit decizia CCR.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU".

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările