Bilanţul ruşinii. De câte ori a pus Carmen Dan Ministerul de Interne în situaţii jenante

Bilanţul ruşinii. De câte ori a pus Carmen Dan Ministerul de Interne în situaţii jenante

Carmen Dan

Carmen Dan se numără printre miniştrii impuşi personal de Liviu Dragnea, fără legătură cu decizia partidului. De altfel, i-a rămas fidelă lui Dragnea chiar şi după ce fostul lider PSD a ajuns după gratii. În cei doi ani şi jumătate de mandat, Carmen Dan a pus Ministerul de Interne în situaţii stânjenitoare de mai mule ori. Bilanţul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cariera politică a lui Carman Dan a fost clădită strict pe relaţia personală cu Liviu Dragnea. Din secretară la o şcoală generală în Videle, Carmen Dan a fost promovată de fostul lider PSD în funcţia de „supprefect“, după cum greşit a scris şefa de la Interne într-o declaraţie de interese din 2012. Apoi a devenit prefect de Teleorman, iar la finalul anului 2016 a ajuns senator PSD şi ministru de Interne, deşi colegii de partid nici nu o cunoşteau. Ce a făcut în doi ani şi jumătate la minister? Iată o scurtă recapitulare:

*Mitingul diasporei din 10 august 2018. Întorşi acasă să protesteze faţă de guvernarea PSD, mii de români au fost primiţi cu gaze lacrimogene şi cu bastoane pe spinare de jandarmii aflaţi în subordinea ministrului de Interne. Haosul general provocat de forţele de ordine i-a transformat în victime chiar şi pe câţiva jandarmi. Imaginea cu oameni paşnici loviţi în Piaţa Victoriei au aşezat România pe harta mondială a ruşinii. Violenţele s-au soldat cu un dosar penal aflat în curs de cercetare

*L-a minţit pe premierul Mihai Tudose. În 9 ianuarie 2018, Carmen Dan a propus demiterea şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu, după cazul poliţistului-pedofil. În locul lui Despescu, ministrul de Interne l-a propus pe Cătălin Ioniţă, deşi acesta refuzase funcţia.  „Am întrebat-o pe Carmen Dan dacă e adevărat că refuză şi mi-a spus că nu. La prânz l-am sunat pe domnul chestor (Cătălin Ioniţă – n.r.) să îl întreb. Dialogul a fost cam aşa: «Sunt premierul, doriţi această funcţie?». Şi mi-a spus: «Domnule premier, permiteţi să raportez: M-am prezentat cu un raport la doamna ministru în care i-am spus că refuz, de atunci stau în anticameră, mi-a zis să aştept». Dacă un ministru îşi permite să mă mintă, nu mai am ce să lucrez cu ea“, a povestit episodul Mihai Tudose. Premierul i-a cerut demisia, Carmen Dan a refuzat. În schimb, PSD, controlat la acea vreme de Liviu Dragnea, l-a forţat pe Tudose să demisioneze.

*Microfonul din priză. La finalul lunii noiembrie 2017, ministrul Carmen Dan anunţa, la televizor, că a găsit într-o priză din apartamentul în care locuieşte cu chirie un dispozitiv de ascultare. Era perioada în care Liviu Dragnea îşi intensificase discursul la adresa „statului paralel“. Cum au stat lucrurile în realitate? „Experţii“ de la o firmă privată chemaţi de Carmen Dan să îi „deparaziteze“ locuinţa de posibile microfoane au fost cei care i-au „plantat“ microfonul în priză. Era vorba de un dispozitiv nefuncţional.  Potrivit procurorilor care au cercetat cazul, „experţii“ au încercat să-i intre în graţii ministrului prin presupusa descoperire.

*Gabriela Firea a acuzat-o de spionaj. Primarul Capitalei a povestit un episod in 2017, în care Carmen Dan  a prevenit-o să fie atentă ce mesaje trimite pe telefon, „pentru că dumneavoastră aveţi whatsapp-urile unui senator din Bucureşti“. La o şedinţă CEx a PSD, Carmen Dan a venit cu xeroxuri ale unor convorbiri private între prefectul Speranţa Cliseru, apropiată de Gabriela Firea, şi un oficial MAI. „Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne, care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu niste mesaje private“, a acuzat Firea. Carmen Dan a răspuns că erau discuţii prin mijloace instituţionale.

*Responsabilă de îmbulzeala la urne. La alegerile europarlamentare din 26 mai, organizate de MAI, românii au stat la coadă chiar şi în ţară pentru a vota, nu numai în diaspora. Klaus Iohannis i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să o demită. În schimb, Carmen Dan a dat vina pe Iohannis, invocând faptul că referendumul declanşat de şeful statului a creat haos.

*„Vizită“ la DNA. În luna mai, Carmen Dan a fost audiată timp de mai multe ore de procurorii DNA, în calitate de martor, în dosarul TelDrum, firma controlată din umbră de Liviu Dragnea care a prosperat din bani publici în Teleorman. În perioada faptelor cercetate, Carmen Dan fost subprefect şi apoi prefect al judeţului Teleorman. În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul TelDrum, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Comitetul Executiv (CEX) al PSD s-a reunit luni pentru a discuta remanierea guvernamentală. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a demisionat înainte să fie demisă e Viorica Dăncilă. În locul său va fi instalat senatorul Nicolae Moga, apropiat al tandemului Radu Măzare - Nicuşor Constantinescu, ambii aflaţi după gratii. Carmen Dan, fidelă lui Liviu Dragnea, a acuzat că PSD a cedat în faţa lui Klaus Iohannis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: