Băsescu după vizita cu uşile închise de la Curtea Constituţională: "Am vorbit despre neclarităţi legislative în general"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la plecarea de la sediul Curţii Constituţionale, că a discutat cu judecătorii despre necesitatea îmbunătăţirii calităţii actelor normative, astfel încât să nu se mai creeze confuzie în instanţe sau contradicţii cu legi existente.

Şeful statului a vorbit despre neclarităţile din acte normative, fie că sunt ordonanţe de urgenţă sau legi, care prin amendarea din Parlament creează confuzie sau contradicţii cu legile existente.

Băsescu a precizat că nu s-a discutat pe o lege anume, întâlnirea abordând controlul constituţional general.

El a afirmat că judecătorii Curţii au insistat asupra neclarităţilor din actele normative în general, atât Ordonanţe sau Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului, cât şi legi care, amendate în Parlament, "creează confuzie sau contradicţie cu legile existente".

Băsescu a dat exemplul legilor trimise de Parlament Curţii pentru controlul de constituţionalitate.

"Parlamentul trimite pentru controlul de constituţionalitate orice tip de hotărâre, dar doar actele normative sunt de competenţa Curţii, nu şi cele prin care îşi administrează ei puterea în interior", a spus el.

Preşedintele a precizat că a fost invitat de către preşedintele Curţii Constituţionale şi a dat curs cu plăcere invitaţiei, discuţia având caracterul unei întâlniri între instituţii.

Discuţia preşedintelui Băsescu cu judecătorii Curţii Constituţionale a durat peste două ore.

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, miercuri, în jurul orei 11.00, la Curtea Constituţională. Întâlnirea a avut loc cu uşile închise şi nu a fost anunţată public nici de către Administraţia Prezidenţială, nici de către Curtea Constituţională.

A treia vizită

Este pentru a treia oară, în actualul mandat, când Traian Băsescu este prezent la Curtea Constituţională.

Prima dată, şeful statului a fost prezent la Curtea Constituţională în 8 decembrie 2010, la Ziua Constituţiei României. Preşedinţia a precizat, într-un comunicat, că "a fost abordată tema asigurării unui dialog interinstituţional permanent". "Perioada dificilă din punct de vedere economic prin care trece România necesită şi mai mult o cooperare a tuturor autorităţilor statului pentru evitarea unor blocaje de funcţionare", mai preciza Administraţia prezidenţială.

Preşedintele Băsescu a mai fost prezent la Curtea Constituţională în luna mai 2011, la deschiderea lucrărilor Conferinţei Congresului Curţilor Constituţionale Europene. El a susţinut atunci că deciziile instanţelor constituţionale trebuie să identifice acel just echilibru între realizarea drepturilor individuale şi interesul general al societăţii.

"Confruntaţi cu crize economice, guvernanţii sunt nevoiţi să ia uneori măsuri ce pot afecta drepturile fundamentale ale omului. În astfel de condiţii, opinia publică îşi îndreaptă atenţia nu numai spre guvernanţi, ci şi spre deciziile Curţii Constituţionale. Deciziile instanţelor constituţionale trebuie să identifice acel just echilibru între realizarea drepturilor individuale şi interesul general al societăţii", declara Traian Băsescu.

În iunie 2011, preşedintele Traian Băsescu mulţumea Curţii Constituţionale pentru nivelul înalt de cooperare şi înţelegere a propunerilor pe care le-a făcut în legătură cu revizuirea Constituţiei, deşi unele dintre acestea, precum eliminarea caracterului licit al averii din legea fundamentală, nu fuseseră acceptate de CC.

Revenim cu informaţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite