Băsescu neagă orice legătură cu brokerul escroc Cristian Sima

Băsescu neagă orice legătură cu brokerul escroc Cristian Sima

Traian Băsescu, preşedintele României

După ce Cristian Sima a susținut că l-a consiliat pe președintele Traian Băsescu pe teme economice, Administrația Prezidențială a emis un comunicat prin care neagă orice legătură a șefului de stat cu milionarul ”dispărut”.

"Domnul președinte Traian Băsescu nu a primit nicio analiză economică și nu a fost consiliat în niciun fel de către domnul Cristian Sima", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit aceleiaşi surse, consilierul prezidențial Iulian Fota, fostul consilier prezidențial Alexandra Gătej și fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, nu i-au prezentat preşedintelui "nici verbal, nici în scris materiale (mailuri, analize etc.) pe care le-ar fi primit de la domnul Cristian Sima".

Soluţiile prezentate de Sima au fost considerate de către consilierii prezidenţiali nerealiste, drept pentru care acestea nu au fost prezentat preşedintelui.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările