Alegeri prezidenţiale 2014. Patriarhia reacţionează blând după ce PSD l-a transformat pe Arsenie Boca în agent electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Patriarhiei va fi restaurat din fonduri europene. Sursa foto: patriarhia.ro

Patriarhia Română a precizat joi, referitor la folosirea chipului părintelui Arsenie Boca în campania lui Victor Ponta, că nu a fost vorba despre iconiţe, ci despre fotografii, care nu se sfinţesc, demersul electoral fiind considerat drept unul exagerat.

"Este o iniţiativă exagerată de campanie electorală, probabil a unor membri sau simpatizanţi de partid care nu a avut binecuvântarea sau acordul Bisericii. De altfel, nu este vorba despre o icoană, ci de o fotografie cu chipul părintelui Arsenie Boca. Astfel de fotografii nu se sfinţesc", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica.

În acelaşi context, Patriarhia ţine să reamintească apelul Bisericii către partidele şi oamenii politici "de a nu folosi însemne bisericeşti sau imagini cu reprezentanţi ai Bisericii, în scopuri electorale", a mai spus Stoica.

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a solicitat, miercuri, Bisericii Ortodoxe Române (BOR) să se delimiteze de practica PSD de a distribui iconiţe cu imaginea părintelui Arsenie Boca inscripţionate pe verso cu numele lui Victor Ponta şi sigla PSD, solicitându-i şi premierului să înceteze această practică de campanie.

"Am în mână portretul sfântului părinte Arsenie Boca, o figură dragă românilor, o figură către care se îndeamnă zilnic rugăciunile şi evlavia tuturor credincioşilor români. Motivul pentru care v-o arăt într-o conferinţă de presă în campanie electorală este acesta, pe spatele fotografiei este postat numele lui Victor Ponta şi al PSD. Acest gest de a folosi imaginea unui sfânt în campanie electorală pentru Victor Ponta, un personaj politic care încalcă toate cele sfinte în fiecare zi, înseamnă depăşirea oricărei limite de decenţă şi de bun simţ, de respect faţă de români, de către candidatul Victor Ponta", a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă.

El a prezentat iconiţa cu Arsenie Boca, având pe spate aplicată o hârtie tipărită cu textul: "Icoana Părintele Arsenie Boca, Binecuvântarea casei. Această icoană cu sfântul părinte Arsenie Boca este făcută, spre folosul şi binecuvântarea tuturor celor care au nevoie de ajutor şi tămăduire pentru sănătate şi mântuire. Sfinţit, PSD Victor Ponta Preşedinte".

"Îi cer primului ministru Victor Ponta să dea ordin armatelor sale de politruci să înceteze folosirea bisericii în campanie electorală. Cer, de asemenea, Bisericii Ortodoxe Române să se delimiteze de gesturile lui Victor Ponta, care nu are niciun scrupul în a folosi sentimente, credinţe, simboluri ale românilor, pentru scopurile sale politice. Nu exagerez cu nimic dacă spun după acest gest pe care l-a făcut Ponta de a folosi imaginea părintelui Arsenie Boca inscripţionată pe spate cu numele său şi al PSD, nu exagerez cu nimic dacă spun că domnul Ponta, în cazul în care nu se opreşte, se dovedeşte o adevărată satană a politicii româneşti", a susţinut Predoiu.

El a susţinut că iconiţele cu Arsenie Boca au fost distribuite în Bucureşti de militanţi ai PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite