Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis: Românii au votat corect, avem un rezultat foarte bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis, candidatul ACL, a declarat, după anunţarea exit-poll-urilor, că rezultatul alegerilor de duminică seară este un rezultat „foarte bun”, mulţumindu-le în acelaşi timp românilor care au ieşit să voteze.

„Avem un rezultat foarte bun, care arată că se produce schimbarea. Vreau să mulţumesc românilor care şi-au folosit votul şi au votat, indiferent pentru cine au votat şi în special celor care au votat pentru mine”, a declarat Iohannis.

Candidatul ACL a mai spus că în urma primului tur au rămas în competiţia electorală doi candidaţi care reprezintă doua Românii - „cea a lucrului bine făcut şi cea a lucrului prost făcut”.

„Acum e clar că au rămas în competiţie doi candidaţi: eu şi Victor Ponta. Este evident că românii au de ales între două variante: pe de o parte România lucrului bine făcut, o Românie normală, iar pe de altă parte România lucrului prost făcut, a scandalului şi a minciunii. De acum, competiţia este doar între noi doi”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Candidatul ACL a făcut un nou apel către români pentru a veni la vot în cel de-al doilea tur şi „a nu da toată puterea unui singur partid”.

„Chem alături de mine pe toţi românii care vor ca legea să fie lege, care nu vor să dea toată puterea în mâna unui singur partid. În ciuda tuturor pomenilor electorale, a tuturor ordonanţelor făcute să creeze avantaj pentru candidatul Guvernului, iată că rezultatul arată foarte clar: românii au votat corect”, a mai declarat Iohannis.

Totodată, candidatul ACL la prezidenţiale a denunţat la rândul său proasta organizare a alegerilor din diaspora.

„Este regretabil să observăm că din cauza proastei organizări a alegerilor în ţară şi în străinătate au rămas, din păcate, mulţi români care nu au putut să-şi exercite dreptul la vot. Au rămas foarte mulţi oameni în diasporă în faţa secţiilor de votare, fie din cauza timpului, fie din cauza faptului că nu au existat formulare suficiente. Au rămas, se pare, în ţară foarte mulţi studenţi care din motive de proastă organizare nu au putut să voteze. Îi încurajez pe toţi să meargă şi în turul doi să voteze”, a declarat Iohannis.

„Românii au arătat clar că vor altfel de politică. Mai este o bătălie de dat, pe 16 noiembrie, şi vom câştiga”, a mai spus candidatul Iohannis.

Potrivit exit-poll-urilor, Klaus Iohannis va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu Victor Ponta, candidatul PSD.


Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Monica Macovei cere prelungirea programului în secţiile de votare din străinătate şi a depus mai multe contestaţii

Monica Macovei, candidat independent la Preşedinţia României, cere prelungirea programului secţiilor de votare din străinătate dacă la ora 21.00 încă mai este lume la coadă, după ce în mai multe capitale europene, dar şi în alte oraşe s-au format cozi cu cetăţeni români care aşteaptă de ore bune să voteze.

Umilinţa românilor din diaspora: la Paris, Londra şi Munchen se aşteaptă şi câte patru ore pentru a vota

Românii din diaspora au trebuit să aştepte chiar şi patru ore pentru a-şi putea exercita dreptul la vot. „Aşa suntem umiliţi“, ne-a transmis unul dintre românii care a stat la coadă la Consulatul din Munchen ca să îşi aleagă preşedintele. Timpul de aşteptare a fost la fel de îndelungat şi în Franţa, Marea Britanie sau Italia. Pentru scrutinul din 2 noiembrie s-au tipărit 600.000 de buletine de vot, care au fost distribuite în 294 de secţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite