Petre Florin Manole (PSD): Strada a spus ceva, PSD a înţeles şi a făcut. Dacă va aplica programul de guvernare, PSD va avea un mandat mai lung de 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Florin Manole Foto: Eduard Enea
Petre Florin Manole Foto: Eduard Enea

Deputatul PSD Petre Florin Manole a vorbit, joi, la Adevărul Live, despre schimbările din Guvernul Grindeanu provocate de proteste, despre viitorul acestei echipe şi al PSD, precum şi despre atitudinea lui Liviu Dragnea.

Principalele declaraţii ale deputatului Petre Florin Manole:

 Înainte de a fi parlamentar, erai prezent la toate protestele. Acum ai mai ieşit în stradă?

Cred că lumea aşteaptă altceva de la politicieni. Nu să iasă în stradă. Politicienii trebuie să facă legi dacă sunt în Parlament, hotărâri dacă sunt în Consiliul local. Oamenii au tot dreptul să iasă în stradă. Am participat între 2006-2012 la multe proteste, multe spontane. Diferenţa între un protest bun şi unul rău o face violenţa. 

Deciziile celorlalţi, indiferent de partid, ţine de ei. Legal, ei au dreptul să protesteze. Ţine de etică. Cred că preşedintele Iohannis mergând la proteste. A greşit pentru că rolul instituţiei pe care o reprezintă e altă. El are rolul de mediator. El nu e partizan. 

Dar când s-a dus la şedinţa de Guvern a făcut bine? 

Există condiţii în care preşedintele poate merge la şedinţa de Guvern. Dacă au fost respectate, atunci poate merge. Însă, preşedintele nu poate opri o Ordonanţă de urgenţă. 

PSD susţine că OUG 13 a fost doar o problemă de comunicare.Totuşi, nu e prea puţin spus?

Nu ştiu dacă e prea puţin spus. La tema comunicării: da, a fost o problemă de comunicare. Se putea dezbate mai mult înainte, mai consistent. Premierul şi PSD le-a spus deja. La partea juridică, mă refer la abuzul în serviciu pe criterii de discriminare cred că a fost o greşeală. Există în societatea românească un dublu standard. La Cioloş, în cazul OUG, reacţie aproape zero. La Guvernul PSD, mobilizare masivă. 

Despre gravitatea OUG nu putem vorbi în acord cu o decizie a CCR pentru că nu s-a pronunţat pe fond. CCR s-a pronunţat pe conflict. Nu trebuie trecută cu vederea că CSM a cam ieşit din atribuţii. CSM ar trebui să ţină cont de decizia CCR. 

Prietenul tău, Ciprian Necula, şi-a anunţat demisia din PSD imediat după adoptarea celebrei OUG 13. Tu te-ai gândit vreo clipă să demisionezi din partid?

Absolut deloc. Cred că şi Ciprian s-a grăbit puţin. Nu cred că avea vreo responsabilitate. Necula a fost un om bun şi util pentru PSD.

Guvernul Grindeanu a fost remaniat, deşi au trecut mai puţin de două luni., deci e o formă de a recunoaşte că există o problemă. Chiar şi cu aceste schimbări, mai poate Sorin Grindeanu să îşi recapete credibilitatea? Sau ar trebui PSD să vină cu un nou Guvern?

În primul rând, nu ştiu dacă poate fi numită remaniere. Doi oameni şi-au dat demisia. Trebuiau înlocuiţi. Era necesar şi normal. Despre cealaltă parte a discuţiei. Au venit oameni care aduc un plus guvernării din mai multe puncte de vedere. În primul rândm probitatea profesională a domnului Tudorel Toader. Nu prea am auzit voci critice. 

Am auzit-o pe a lui Traian Băsescu?

E normal să existe şi opinii contra, dar şi pentru.

Rovana Plumb la Ministerul Fondurilor Europene, o persoană care nu s-a intersectat niciodată cu fondurile europene. De ce aţi schimbat-o pe Mihaela Toader, o persoană care venea chiar din minister?

 Toader are o anvergură profesională. Despre doamna Plumb. Aceasta are o vastă experienţă ministerială. A fost ministru al Muncii şi al Mediului. Cineva care a lcurat cu POSDRU poate să lucrezu şi cu POCU. Cineva care a lucrat pe Mediu acum 2-3 ani, poate să lucreze şi acum. 

Despre domnul Tudose. A condus mult timp Comisia de politică economie, a mai fost ministru în perioada Guvernului Ponta. Nu văd de ce nu. Nu cred că e corect că se întorc oamenii lui Ponta. Rovana PLumb şi Mihai Tudose sunt în PSD de dinainte de Victro Ponta. Doamna Plumb a fost europarlamentar înainte, a fost vicepreşedinte. Fiecae dintre ei sunt mult mai mult decât oamenii lui Ponta. 

Se amestecă iar apele în PSD? Domnul Tudose are un doctorat la Academia de Informaţii, iar Liviu Dragnea a spus că vor fi separate apele între politică şi oamenii din zona serviciilor? 

Guvernul Grindeanu, la fel ca Guvernul Boc sau altele, s-au făcut la partid, nu în presă. 

OUG 13 a vulnerabilizat Guvernul 13?

Da, e adevărat. Însă, merge mai departe Guvernul. 

Vasile Dîncu, unul dintre sfetnicii lui LiviuD rganea, vorbeşte într-un editorial despre majorităţi obtuze care refuză dialogul. E PSD în situaţia de a fi o majoritate obtuză?

Nu cred! Fac apel la proba faptelor. A refuzat PSD dialogul cu strada? Nu. Strada a spus ceva, PSD a înţeles şi a făcut. Cred că PSD nu e o majoritate obtuză. Nu doar cu strada, ci şi cu celelalte grupuri parlamentare. Eu am înfiinţat o subcomisie parlamentară cu colegi de la PNL, USR etc. 

Victor Ponta i-a cerut lui Grindeanu să se desprindă de partid dacă nu vrea să se prăbuşească. Începe iar lupta pentru putere în PSD?

Nu cred. Pot să spun că desprinderea de partidul care-ţi dă majoritatea parlamentară înseamnă căderea. Aşadar, e pe dos.Nu ştiu ce e în mintea premierului. Însă, nu cred că sunt idei  împotriva partidului şi majorităţii parlamentare. E un om de partid Grindeanu. E crescut în PSD. 

Cine conduce Guvernul nu ar trebui să conducă şi partidul?  

Nu neapărat. Replicile între Ponta şi Dragnea sunt între doi vechi prieteni. 

De ce se încăpăţânează Liviu Dragnea să arate că el controlează tot? Această atitudine nu fracturează partidul?

Nu cred. Este preşedintele unui partid. Nu cred că Dragnea e un dictator sau ceva de genul acesta. Mie nu mi-a spus nimeni, nici Liviu Dragnea, cum să votez în plen sau în comisie. Nu mi-a spus ce să spun la Adevărul. 

Liviu Dragnea şi majoritatea parlamentară l-au girat pe Sorin Grindeanu. Nu s-a pus problema dacă Grindeanu e suficient de susţinut. 

Îl va prinde pe Grindeanu 2020 la Palatul Victoria?

Nu ştiu să spun. Dacă va aplica programul de guvernare, Grindeanu şi PSD vor avea un mandat mai lung de 2020. 

Comsia pentru Drepturile Omului, aviz pozitiv pentru parteneriatul civil. Tu ai votat pentru. PSD, în schimb, susţine referendumul pentru familia tradiţională. Eşti în afara partidului sau încercaţi să găsiţi calea de mijloc?

Referendumul se referă la familie şi căsătorie, parteneriatul nu se referă la căsătorie. Eu am votat împotriva iniţiativei cetăţeneşti. Dincolo de căsătorie, acolo e şi familia. Bunica mea maternă nu a fost căsătorită niciodată. A avut şase copii. A fost ea o familie? Da, a fost. Ei nu sunt oameni în afara legii. Aici e un exces al Coaliţiei pentru Familie. Eu am cerut colegilor să dăm un aviz favorabil, dar în armonie cu deciziile CEDO. 

Dragnea a spus că ceea ce discutăm acum cu Coaliţia e legitim, dar trebuie să avem în vedere şi celelalte familii şi grupuri: oameni în concubinaj, minorităţi sexuale. E nevoie de protecţie legală. Nu ştiu câţi colegi din PSD susţin asta.

Dacă PSD ar guverna exclusiv în concordanţă cu electoratul poate ar fi prea conservator. Trebuie să ţinem cont de stradă, de electorat, de părerile colegilor etc. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite