Încă o minciună strecurată de PSD. De ce Iohannis a fost obligat să o numească pe Olguţa Vasilescu ministru al Muncii, dar a putut să o refuze la Dezvoltare

Încă o minciună strecurată de PSD. De ce Iohannis a fost obligat să o numească pe Olguţa Vasilescu ministru al Muncii, dar a putut să o refuze la Dezvoltare

Klaus Iohannis

PSD l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că n-a avut nimic de obiectat atunci când a numit-o pe Lia Olguţa Vasilescu ministru al Muncii, în toate cele trei guverne PSD-ALDE, însă a respins-o ca ministru al Dezvoltării. Comparaţia invocată de PSD nu se susţine. Potrivit Constituţiei, preşedintele nu are niciun cuvânt de spus în procedura învestirii unui nou guvern, dar poate bloca numirea unui nou ministru în etapa remanierii guvernamentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Pe criteriile pentru care a respins-o astăzi pe Olguţa Vasilescu, Iohannis nu ar fi devenit niciodată preşedintele României şi nici nu ar fi putut ocupa o funcţie de ministru. În plus, se contrazice: tot el a semnat cu mâna lui numirea Olguţei Vasilescu la Ministerul Muncii, unde a realizat cele mai complexe legi ale acestei guvernări: Legea salarizării şi Legea pensiilor“, se arată în meajul publicat pe Facebook de PSD. 

De ce a semnat Iohannis ”cu mână lui” numirea Olguţei Vasilescu la Ministerul Muncii? Pentru că a fost obligat de Constituţiei. Există două modalităţi pentru numirea unui ministru.: 

1. Învestirea unui Guvern. În această fază, preşedintele are rolul de a desemna un prim-ministru. Ulterior, premierul are libertate totală pentru a-şi forma echipa. Preşedintele nu poate bloca accederea unui ministru în Guvern. Astfel, Lia Olguţa Vasilescu a fost numită ministru al Muncii în toate cele trei guverne PSD din ultimii doi ani, fără ca şeful statului să se poată opune. 

2. Remanierea guvernamentală. Această procedură îi oferă puteri mai mari preşedintelui. În cazul în care premierul purcede la schimbarea unui ministru, preşedintele poate refuza o nouă propunere o singură dată pe motiv de oportunitate şi de nenumărate ori pe motiv de legalitate. Astfel, Olguţa Vasilescu a fost refuzată iniţial pentru funcţia de ministru al Transporturilor pe motiv de oportunitate, Iohannis motivând că nu are expertiză, apoi şeful statului a refuzat-o pe Olguţa Vasilescu şi la Ministerul Dezvoltării, mai întâi pe motiv de legalitate, apoi pe oportunitate. 

Într-o scrisoare trimisă premierului Viorica Dăncilă, preşedintele Klaus Iohannis explică de ce a refuzat să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru al Dezvoltării: nu are pregătirea de specialitate necesară; declaraţiile controversate; atacurile la persoană virulente; limbajul folosit în comunicările publice; presiunile asupra justiţiei. Drept urmare, şeful statului cere o nouă propunere pentru Dezvoltare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările