PORTRET Dirijorul Laurence Cummings revine la Bucureşti cu Orchestra „The Age of Enlightenment”

PORTRET Dirijorul Laurence Cummings revine la Bucureşti cu Orchestra „The Age of Enlightenment”

Dirijorul britanic Laurence Cummings

Laurence Cummings aduce azi, la Ateneul Român, în secţiunea „Concertele de la miezul nopţii”, Orchestra „The Age of Enlightenment”, de la Londra, cu „Ifigenia în Taurida” de Gluck (operă în concert).

Ştiri pe aceeaşi temă

Maestrul Laurence Cummings, în vârstă de 61 de ani, este organist, expert în clavecin şi dirijor renumit, cunoscut publicului de oriunde pentru interpretările lui Händel. S-a declarat îndrăgostit de intrumentele clasice şi, ca dirijor, spune că nu este deranjat de aplauzele în afara pauzelor, mărturisind că publicul trebuie să reacţioneze aşa cum îi dictează inima, după cum mărturisea într-un interviu pentru „The Guardian”.

Dacă s-ar întoarce în trecut, cum afirma în interviu, ar fi în iarna londoneză din 1724, la premiera „Giulio Cesare” King’s Theatre din Haymarket, unde şi-ar dori să urmărească vocile, orchestra, aranjamentele, detaliile, tehnica scenică. Iar peste toate acestea s-ar afla descoperirea „forţei” cu care Händel controla clavecinul, precum şi experienţa dinamismului orchestral şi a trăirii prin muzică în acea perioadă.

Entuziasm şi stil versatil

Este unul dintre exponenţii Marii Britanii în muzica de cameră, cu entuziasmul care îl caracterizează şi un stil versatil, cu o aprofundare continuă asupra studiului muzicii vechi şi a redescoperirii nuanţelor care determină publicul, în prezent, să îmbrăţişeze sălile de spectacole în care este prezent.

A fost director muzical al London Händel Festival din 1999 şi, de asemenea, director artistic pentru Internationale Händel-Festpiele Göttingen din 2012, activând şi la conducerea Orquestra Barroca Casa da Musica Porto, Portugalia. Predă interpretare istorică la „William Crotch Professor of Historical Performance” de la Royal Academy of Music, Marea Britanie.

Producţiile sale sunt cunoscute în toată lumea, pe marile scene: English National Opera, Opera North, Glyndebourne Festival Opera, Buxton Festival Opera, Gothenburg Opera, Theater an der Wien, Opernhaus Zurich, Opera de Lyon, Garsington Opera, English Touring Opera şi Linbury Theatre Covent Garden, notau jurnaliştii britanici.

Alte producţii: Messiah, Deborah, Athalia, Esther, Agrippina, Sosarme, Alexander Balus, Hercules, Samson, Ezio, Riccardo Primo şi Tolomeo.

Publicul îl urmăreşte frecvent cu English Concert şi Orchestra „Age of Enlightenment”. Colaborările continuă cu filarmonici din Marea Britanie, Statele Unite, Viena, Moscova, Elveţia, Israel şi alte state.

Îndrăgostit de muzica barocă

Înregistrările sale preferate includ o lucrare de excepţie, prima interpretare a lucrării „Gloria”, de Händel, o cantata solo sacră, cu soprana britanică Emma Kirkby, unul dintre cei mai buni specialişti în muzica veche; „Arias”, cu Angelika Kirschlager, mezzo-soprană austriacă, împreună cu Basel Chamber Orchestra; dar şi ciclul de simfonii Mahler (compozitor) – Bernstein (dirijor).

În sezonul 2018-2019, Laurence Cummings a fost prezent pe scene cu „Berenice”, de Händel, pentru Royal Opera House Linbury Theatre, în colaborare cu London Händel Festival; cu mitologica „Semele”, la Royal Academy Opera, precum şi cu repertoriul sacru-baroc „Monteverdi Vespers” la Garsington Opera. La acestea se mai adaugă apariţii semnificative cu The English Concert, Ulster Orchestra, Academy of Ancient Music şi, bineînţeles, Orchestra „Age of Enlightenment”.

Laurence Cummings a mai dirijat pe scene prestigioase titluri precum: „L’Incoronazione di Poppea” şi „Orfeo” de Monteverdi; „Messiah” şi „Radamisto” de Händel), „Giulio Cesare” şi „The Fairy Queen” de Purcell; „Giulio Cesare” şi „Alcina”), V”ivaldi – L’Incoronazione di Dario”, „La Verita in Cimento” şi „L’Olimpiade”.

Pe lângă faima câştigată cu Händel, a studiat mult şi pentru a aduce în prim plan lucrările unor compozitori baroci: Emilio de Cavalieri, Eccles, Francisco António de Almeida.

 

ORCHESTRA OF THE AGE OF ENLIGHTENMENT
LAURENCE CUMMINGS dirijor

Gluck „Ifigenia în Taurida”, operă în concert

ANNA CATERINA ANTONACCI Ifigenia (mezzosoprană)
CHRISTOPHER MALTMAN Oreste (bariton)
TOBY SPENCE Pylade (tenor)
ANDREW FOSTER-WILLIAMS Thoas (bas-bariton)
MARY BEVAN Diane (soprană)
SOFIA LARSSON* Femeie greacă (soprană)
MIRIAM ALLAN Prima preoteasă (soprană)
JESSICA CALE A doua preoteasă (soprană)
DINGLE YANDELL* Scit (bas-bariton)
BRIAN MCALEA Preot (bariton)

*cântăreţii marcaţi cu * fac parte din proiectul „Rising Stars”. „Rising Stars” desemnează tineri artişti remarcabili selectaţi de OAE prin concurs. Programul se desfăşoară odată la doi ani şi atrage sute de aplicaţii din Marea Britanie şi din străinătate. Dingle Yandell afost selectat pentru programul 2017-2019, iar Sofia Larsson, pentru perioada 2019-2021. 


Citiţi şi:

Opera „Ifigenia în Taurida”, la Ateneu, pe 6 septembrie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările