Buşteni şi mlădiţe, atelier de compoziţie

Ideea workshop-ului de compoziţie în cadrul Festivalului „Enescu“ este excelentă, şi cred că i-ar fi plăcut şi lui Enescu, cunoscut pentru generozitatea cu care ajuta tinerii compozitori talentaţi.

George Enescu acorda tinerilor burse din banii săi sau îi susţinea plătindu-le şcolarizarea atunci 

când părinţii acestora nu-şi permiteau s-o facă. 

Iniţiat firav, de curând, Atelierul componistic din cadrul Festivalului „George Enescu“ a căpătat amploare şi a constituit o zonă de interes deosebită pentru un public foarte divers. Studenţi, profesori, melomani, comentatori muzicali, în presa vorbită sau scrisă, au fost prezenţi la conferinţele, concertele şi discuţiile organizate în acest cadru la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care a asigurat logistica, aparatura şi sălile unde s-au desfăşurat manifestările workshop-ului. Organizarea Atelierului a fost coordonată de Cristina Uruc, tânără compozitoare şi totodată o abilă, plăcută şi eficientă prezenţă administrativă. 

Aplombul lui Bebeşelea

Conferinţele au fost susţinute de către compozitori consacraţi – buştenii din titlu –, care şi-au susţinut într-un mod personal şi autentic convingerile estetice, şi-au împărtăşit experienţele creatoare şi au dezvăluit câte ceva din misterele tehnice şi expresive ale propriilor opusuri: Cornel Ţăranu, Thierry Huillet, Michael Hersch, Dan Dediu, Octavian Nemescu, Gabriel Iranyi, Jörg Widmann, Peter Ruzicka. Adevărate imersiuni în laboratorul componistic sau în ideatica subiacentă au fost înfăţişate astfel unui public receptiv, care a avut ocazia de a pune întrebări compozitorilor sus-menţionaţi şi de a dialoga cu aceştia. 

Pe lângă conferinţe, Atelierul s-a concentrat asupra celor două concerte susţinute de ansamblul IConArts dirijat de Gabriel Bebeşelea, concerte ce au adus în prim-plan treisprezece lucrări ale unor tineri compozitori din Bucureşti, Cluj şi Iaşi – mlădiţele noii componistici din România. 

După cum se ştie, este vital pentru un tânăr compozitor să-şi audă lucrările cântate de interpreţi în carne şi oase, mai ales în contemporaneitate, când majoritatea compozitorilor studenţi scriu direct la calculator şi îşi aud lucrările deformate de instrumentele virtuale, unidimensionale ca dinamică şi textură sonoră. De aceea, se cuvine apreciat în cel mai înalt grad efortul organizatoric şi interpretativ al ansamblului IConArts, a cărui disponibilitate şi seriozitate în abordarea acestui repertoriu a constituit fundamentul pe care s-au clădit cele două concerte. De asemenea, un cuvânt de laudă pentru competenţa dirijorală, aplombul şi claritatea lui Gabriel Bebeşelea. 

„Se poate şi la noi“

Cât despre calitatea lucrărilor prezentate, ea a fost după concert comentată într-o sesiune tête-à-tête. Astfel, compozitorii invitaţi să conferenţieze la workshop au comentat lucrările audiate, împărtăşind uneori percepţii şi opinii diferite şi, în unele cazuri, oferind câteva sugestii prieteneşti compozitorilor tineri prezenţi. Ceea ce a ieşit a fost un fel de sesiuni de tip „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie“ în variantă actualizată. S-au spus multe lucruri adevărate, s-au făcut recomandări şi s-au rostit critici mai voalate sau mai directe. 

Una peste alta, a ieşit bine şi trebuie felicitate ambele „tabere“ atât tinerii compozitori, pentru că au ştiut să asculte şi să ia aminte, cât şi compozitorii-mentori, pentru că nu s-au sfiit să pună degetul pe rană, atunci când a fost cazul, şi au imaginat posibile soluţii, leacuri potrivite pentru recuperare expresivă, întremare ideatică şi meşteşug componistic. 

În acest context, am observat că tinerii noştri compozitori sunt avizi de sfaturi. Dacă, de regulă, toată lumea le zâmbeşte frumos şi-i laudă după vreo ispravă componistică, de unde să ştie ei unde sunt, unde se plasează? Nu puţini se consideră geniali pentru că, pur şi simplu, le lipseşte diagnoza constructivă, informarea onestă şi reperul valoric. De aceea, e foarte bine că se organizează astfel de Ateliere, pentru că ne lipsesc mult sfaturile bune, practic-muzicale şi judecăţile de valoare sincere, exprimate elegant, dar ferm. Când un coleg dirijor a văzut că se organizează astfel de şedinţe de comentarii componistice, a exclamat: „Ce tare! Deci se poate şi la noi!“.

Foarte diverse ca factură, instrumentaţie şi stil, lucrările au lăsat să se întrevadă deopotrivă preocupări, temperamente, stadii tehnice şi putinţe diferite. Ca observaţie generală se evidenţiază nerăbdarea arcuirii temporale şi insuficienta dezvoltare a materialului. 

Piese de atmosferă, aflate încă în stadiul căutărilor stilistice şi expresive, au compus Cristina Uruc (Latens), Bogdan Chiroşcă (Cvartet de coarde), Victor Colţea (Sketches of a Requiem), Elena Apostol (Punct, contrapunct), Veronica Anghelescu (Gom Jabbar). Infuzia ritmică şi formulele ostinato au constituit fermenţii lucrărilor lui Alexandru Murariu (Aeolus), Aurelian Băcan (Autoportret), Stelian Ababei (Cvintet de suflători). Serenada de Cătălin Ştefănescu Pătraşcu s-a remarcat printr-un final extrem de bine simţit, Prisoner de Diana Gheorghiu a incitat prin potenţialul gestual, Suomisaundi de Dan Variu a entuziasmat prin excentricitate, combinând cu curaj un stil house finlandez cu punctualism, teatru instrumental şi teatru de marionete. Lucrările cele mai închegate au fost cele ale lui Sebastian Androne şi Vlad Maistorovici. 

Androne a abordat în Stihiile un registru htoniano-celest, realizând cu talent şi multă pricepere instrumentală, echilibru formal şi sensibilitate de înaltă rezoluţie un opus atent cizelat şi cu pasaje memorabile, care l‑au adus în prim-plan pe Andrei Marcovici, un percuţionist absolut remarcabil. Iar Vlad Maistorovici a „pus capacul“ acestui workshop prin lucrarea Vis cu vampiri, conjugând un  timp componistic bine arcuit, impecabil notat, cu viziunea unei muzici obsedante, înrobitoare ritmic, care transformă un registru infrasensibil într-unul suprasensibil prin câteva manevre subtile, dar bine ţintite şi simţite. În concluzie: combinaţia buşteni-mlădiţe a dat roade! Tot înainte! (cum a spus Barenboim despre Festivalul „Enescu“: în veci!)