Bagheta magică a lui Cristian Mandeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra Filarmonicii Regale din Londra FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“
Orchestra Filarmonicii Regale din Londra FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

În programul susţinut, sâmbătă, de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijată de Cristian Mandeal, se regăsesc „Capriciu român pentru vioară şi orchestră“ de Enescu, şi „Simfonia a III-a“ de Mahler.

Articol semnat de Despina Petecel Theodoru

George Enescu. Caprice Roumain (Capriciu român) pentru vioară şi orchestră este singurul opus concertant dedicat de George Enescu viorii soliste. Lucrarea a fost orchestrată de către compozitorul Cornel Ţăranu – unul dintre cei mai avizaţi „restauratori“, alături de Pascal Bentoiu, ai manuscriselor enesciene – pe baza schiţelor din 1925 şi 1949 păstrate în Arhiva Muzeului „George Enescu“. Stimulat şi de pasiunea lui Şerban Lupu pentru interpretarea şi promovarea muzicii enesciene, totodată primul interpret al Capriciului, Cornel Ţăranu l-a numit „suită variaţională în patru părţi“. 

Prima secţiune, Ben moderato, cu caracter baladesc, cea de-a II-a, Tempo di „hora“, are alura unui dans lent, secţiunea a III-a, Lento, e considerată de către Şerban Lupu  „centrul muzical al piesei, sub formă de doină“, iar finalul Allegro molto vivace e conceput în ritm de joc „plin de umor“ (Cornel Ţăranu), dar şi ca o Ciuleandră (Şerban Lupu). 

Atmosfera dominantă a Capriciului român rămâne una gravă, ca o jelanie.

În toate cele patru mişcări regăsim motive şi inflexiuni fie de bocet, fie de o exuberanţă tipic lăutărească, întrucât Enescu a dorit să traducă „dialogul dintre cântecul unui ţigan lăutar şi acompaniamentul tarafului său, în caracter popular românesc“, la fel cum procedase în Sonata a III-a pentru pian şi vioară, op. 25, „în caracter popular românesc“, dar şi în suitele Săteasca şi Impresii din copilărie. 

Atmosfera dominantă a Capriciului român rămâne una gravă, ca o jelanie, provocată de luciditatea cu care Enescu priveşte ambiguitatea unei probleme filosofice eterne, existentă şi în textul tragediei oedipiene: „ferice acela care se naşte la viaţă prin moarte/Mai fericit acela care moare fără a se naşte“. Şi, poate în aceeaşi măsură ca în opera Oedipe, Enescu ni se dezvăluie, în Capriciu, ca un spirit filosofal, pentru care viaţa şi moartea sunt două principii complementare, ca două ipostaze existenţiale care se generează şi se regenerează reciproc, aidoma unui ritual infinit.  

Gustav Mahler

Simfonia a III-a în re minor, pentru mezzosoprană, cor mixt şi cor de copii. Dintre simfoniile lui Mahler, cea de-a III-a şi cea de- a VIII-a, în Mi bemol major, sunt cele mai ample ca durată din creaţia mahleriană şi chiar din repertoriul genului vocal-coral-simfonic – 95, respectiv 90 de minute. Ambele au ca nucleu tematic actul Creaţiunii, pe Creatorul ei şi liantul suprem care face posibilă existenţa Universului uman şi cosmic, Iubirea. În Simfonia a III-a Creaţiunea, Cunoaşterea, se înfăptuiesc prin „iubirea divină“ – a lui Dumnezeu faţă de toate regnurile cărora le dă viaţă, şi a omului faţă de generozitatea şi binecuvântările lui Dumnezeu – iar în Simfonia a VIII-a, prin sublimarea Erosului, a „eternului feminin“ din drama Faust de Goethe, care i-a inspirat finalul şi care are forţa de a „înălţa în tării“ vremelnicia/precaritatea naturii umane. O tematică similară se regăseşte şi în Simfoniile a II-a, în do minor, Învierea, şi a IV-a, în Sol major, bazată pe cântecul Viaţa cerească, extras din culegerea Cornul fermecat al băiatului – amândouă pentru soliste şi orchestră, compuse în aceeaşi perioadă cu Simfonia a III-a (1888-1898). 

Gustav Mahler a intenţionat să recreeze toate zilele „lucrătoare“ ale Genezei.
image

Royal Philharmonic Orchestra

Fondată în 1946 de către maestrul Sir Thomas Beecham, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra se bucură de peste şaizeci şi cinci de ani de succese şi performanţe de înaltă clasă. În 2010, orchestra a organizat un turneu inedit, în care Maxim Şostakovici a dirijat muzica tatălui său Dmitri Şostakovici. 

Orchestra şi-a lansat în 1986 propria casă de discuri, iar înregistrările sale variază de la repertoriul simfonic la muzica de balet sau film, muzică light şi un album numit Symphonic Rock.

Ca toate opus-urile lui Gustav Mahler, Simfonia în re minor (1893-1896) este o construcţie de tip „catastrofic“, cu denivelări formale bruşte (trecerile de la structurile simfonice monumentale la cele interiorizate, camerale), rupturi de nivel armonic şi ritmico-melodic spectaculoase, cu salturi imprevizibile de la grotesc (marşul carnavalesc al...vieţii, din prima secţiune), la solemnitatea tragică, de la teluric la diafan, de la motivele sentenţioase ale alămurilor, inclusiv ale tubei, la infuziile de puritate melodică revărsată de corzi şi suflători, ca un har divin, peste întregul Univers, 

de la gravitatea enunţării preceptelor filosofice de glasul misterios, impersonal al mezzosopranei (Cântecul nopţii din Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche, în partea a IV-a a simfoniei: O! Mensch! – O! Omule, ia seama ce spune întunericul nopţii), la spiritul ludic în care e  repovestită, de corul de copii, scena biblică a Cinei celei de taină (partea a V-a) etc.

image

Royal Philharmonic Orchestra

Fondată în 1946 de către maestrul Sir Thomas Beecham, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra se bucură de peste şaizeci şi cinci de ani de succese şi performanţe de înaltă clasă. În 2010, orchestra a organizat un turneu inedit, în care Maxim Şostakovici a dirijat muzica tatălui său Dmitri Şostakovici. 

Orchestra şi-a lansat în 1986 propria casă de discuri, iar înregistrările sale variază de la repertoriul simfonic la muzica de balet sau film, muzică light şi un album numit Symphonic Rock.

Departe de a dezechilibra arhitectura sonoră, 

de a-i afecta unitatea, aşa cum consideră unii analişti, aceste momente „catastrofice“ menţin şi întăresc stabilitatea întregului, după principiul matematic al catastrofelor, conform căruia „spectacolul Universului este o mişcare neîntreruptă a naşterii, dezvoltării şi distrugerii formelor.“

Gustav Mahler a intenţionat să recreeze, deci, toate zilele „lucrătoare“ ale Genezei în cele şase secţiuni ale Simfoniei a III-a, cărora le-a găsit – conform obiceiului – tot atâtea subtitluri: Trezirea lui Pan. Sosirea verii, Ce-mi povestesc florile câmpului, 

Ce-mi povestesc animalele pădurii, Ce-mi povesteşte omul, Ce-mi povestesc îngerii, 

Ce-mi povesteşte iubirea. 

Partea a VII-a – ca o a 7-a zi a Genezei, în care Dumnezeu „s-a odihnit de toate lucrurile pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială“ - a folosit-o ca parte finală a Simfoniei a IV-a (Viaţa cerească) ce glorifică, prin vocea sopranei, momentele de destindere a îngerilor în spaţiul celest, departe de tumultul lumii  pământeşti. 

Cristian Mandeal - Dirijor

Născut în anul 1946, Cristian Mandeal studiază pianul, compoziţia şi dirijatul la Academia de Muzică din Bucureşti (1965–1974), iar apoi se perfecţionează cu Herbert von Karajan la Berlin (1980) şi cu Sergiu Celibidache la München (1990).

Ocupă posturi de dirijor permanent la orchestrele filarmonicilor din Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca. Din 1991 este dirijor principal la Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti. A ocupat postul de director artistic al Orchestrei Simfonice Euskadi din Spania, iar până în 2002, acelaşi post la Orchestra Simfonică din Haifa. Este dirijor principal invitat la orchestrele din Manchester şi Copenhaga.

Dirijează atât balet, cât şi operă, iar înregistrările sale pentru Electrecord, Arte Nova şi Claves, printre care integrala Enescu, cea a simfoniilor de Bruckner şi cea a lucrărilor orchestrale de Brahms, au câştigat recunoaştere internaţională.

Dmitri Sitkovetsky - Vioară

dmitri

Este unul dintre artiştii de talie internaţională, a cărui violonistică îmbină atât trăsăturile şcolii ruse, cât şi ale celei americane. Dmitri Sitkovetsky are o îndelungată carieră de mare succes în calitate de violonist, dirijor şi director de festival.

„Muzicianul impune respect, încredere şi are degete neobosite, sunetul de o frumuseţe particulară este concentrat şi pătrunzător“ (The Guardian); „Emoţie profundă şi tehnică minunată“. (Gatheringnote). „Tehnică şi muzicalitate înalte, un artist de o considerabilă subtilitate“ (Der Tagesspiel, Berlin).

Recent a făcut un aranjament pentru trio al Variaţiunilor Goldberg (pentru clavecin) de Bach, realizare care s-a bucurat de un imens succes.

Jennifer Johnston - Mezzosoprană

image

BBC Music Magasine o numeşte „o stea în ascensiune“. A început o carieră de avocat, dar a părăsit-o optând pentru scena de teatru muzical.

Pentru tânăra mezzosoprană născută la Liverpool, cariera a început promiţător – în 2005 obţine Premiul II la Concursul Internaţional de Canto Montserrat Caballé. Repertoriul ei cuprinde operă şi lucrări vocal simfonice.

Colaborează deseori cu mari orchestre şi mari dirijori. În stagiunea 2012-2013 va debuta la Carnegie Hall din New York în Missa Solemnis şi Simfonia a IX-a de Beethoven sub bagheta lui Sir John Eliot Gardiner, alături de care va porni apoi un mare turneu de concerte în SUA şi Europa. Şi tot în această stagiune va debuta, alături de pianistul Joseph Middleton la celebra Wigmore Hall din Londra, cu un recital ce va fi transmis de BBC Radio 3. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite