VIDEO Viviane Reding: "Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Spaţiul Schengen"

José Manuel Barroso, Preşedintele CE, laudă Sofia: Bulgaria e pregătită să adere la Schengen

"Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Viviane Reding, într-un intreviu publicat sâmbătă de cotidianul "Le Monde". Vineri preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a susţinut că Bulgaria (alături de care România ar fi trebuit să adere la Schengen) îndeplineşte toate criteriile necesare aderării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comisia Europeană urmăreşte în continuare foarte atent situaţia politică din România, după "un fel de puci parlamentar",  a mai afirmat  vicepreşedintele CE, Viviane Reding.

"Menţinem o supraveghere atentă (a situaţiei din România - n.r.) după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita răul cel mai mare graţie acţiunilor determinate a numeroşi actori, între care Comisia Europeană, Parlamentul European, state europene, dar şi FMI. Derivele cele mai grave au putut fi limitate datorită Mecanismului de control şi verificare pe care l-am creat", a adăugat Reding.
 
"Sperăm că toţi actorii politici de la Bucureşti vor putea depăşi disensiunile pentru a pregăti campania electorală din octombrie. Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce vechile democraţii au îndeplinit în câteva decenii", a mai spus vicepreşedintele CE. 
 
Reporter Le Monde: "Credeţi că aderarea României la Schengen este de actualitate?"
Viviane Reding: "Este o decizie care va aparţine statelor membre UE, în unanimitate, dacă îşi vor deschide frontierele, pe baza unei analize politice. Întrebarea esenţială este de a şti dacă statul de drept român ne poate oferi încredere. Spaţiul Schengen nu se referă doar la funcţionarea tehnică a frontierelor, aşa cum evaluează Comisia Europeană. Implică şi o bună funcţionare a justiţiei, şi garanţii în acest sens. Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România", a explicat Reding, vicepreşedinte al CE şi comisar european al Justiţiei.
 
Barroso: Bulgaria îndeplineşte toate criteriile necesare pentru aderarea la Schengen
Video
 
Aflat în vizită la Sofia, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că Bulgaria îndeplineste toate criteriile necesare pentru aderarea la Spaţiul Schengen, după cum a anunţat Novinite.com.
 
Potrivit oficialului european, chestiunea Schengen ar trebui tranşată în favoarea Bulgariei, care a "îndeplinit toate criteriile". Barroso nu a facut nici o referire la România în privinţa aderării la Schengen, deşi Bucureştiul şi Sofia au aceleaşi probleme cu intrarea în Schengen, blocată de Olanda. 
 
"Am reiterat suportul Comisiei Europene pentru aderarea Bulgariei la Schengen. Bulgaria îndeplineşte toate criteriile şi trebuie să găsim o cale pentru a rezolva cât mai repede posibil, astfel încât cetăţenii bulgari să aibă toate beneficiile aderării la UE", a mai spus Barroso la Sofia.
 
Totuşi, Barroso le-a spus jurnaliştilor bulgari că Sofia mai are de lucrat la îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene şi la lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.
 
Presedintele CE a mai atras atenţia că alegerea noului Consiliu Judiciar Suprem şi a noului procuror-sef sunt cruciale pentru dezvoltarea ţării vecine. 
 
România şi Bulgaria ar trebui să adere împreună la Spaţiul Schengen. Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, decisiv pentru aprobarea aderării celor două state, va avea loc în această lună. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: