Vincenzo Cesarano, liderul clanului Camorra prins în România, a fost extrădat în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul clanului Camorra prins în România, Vincenzo Cesarano, care figurează pe lista celor mai periculoşi infractori italieni, a fost extrădat. Cesarano a fost predat unei echipe a Poliţiei italiene.

Vicenzo Cesarano a fost escortat joi pe Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, care l-au dus până la avion, fiind înarmaţi cu puşti mitralieră, potrivit Mediafax, care citează surse judiciare.

Vincenzo Cesarano a fost predat unei echipe a Poliţiei italiene care a venit în România pentru a-l prelua şi a-l duce în ţara de origine, au precizat sursele citate.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 30 mai, predarea lui Vincenzo Cesarano către autorităţile italiene. Instanţa a pus în executare mandatul european de arestare emis pe numele lui Vincenzo Cesarano în 26 aprilie 2012, de către Tribunalul din Napoli.

Cesarano, găsit ascuns într-o vilă din Călăraşi

Liderul clanului Camorra, Vincenzo Cesarano, a fost prins în 16 mai, în localitatea Frumuşani, din judeţul Călăraşi. Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 17 mai, arestarea pentru 14 zile a mafiotului, ulterior fiind pus în executare mandatul de arestare emis de autorităţile italiene pe numele acestuia.

Gennaro Capoluongo, directorul Serviciului Poliţiei italiene pentru cooperarea internaţională, declara, după prinderea lui Vincenzo Cesarano, că unităţi speciale ale Poliţiei Române au descins, după câteva zile de monitorizare, în vila din judeţul Călăraşi în care locuia acesta.

Potrivit presei italiene, Vincenzo Cesarano figurează pe lista celor mai periculoşi o sută de infractori alcătuită de Ministerul italian de Interne. Cesarano este liderul unui clan al organizaţiei infracţionale Camorra, activă în regiunea italiană Campania, în special în Napoli.

Bărbatul este acuzat de activităţi specifice criminalităţii organizate şi era căutat din 2011, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de arestare, fiind acuzat de încasare de taxe de protecţie, prin şantaj, de la firme specializate în agricultură din zona Pompei, localitate situată în provincia Napoli.

Citeşte şi:

Liderul Camorra, capturat la Călăraşi, speriase sudul Italiei. Cesarano încasa taxe de protecţie de la firmele agricole

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite