Sinucidere la metrou: un tânăr în vârstă de 19 ani a murit în staţia Păcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit după ce a fost călcat de metrou la staţia Păcii. Din primele informaţii se pare că tânărul s-a aruncat în faţa garniturii de metrou care i-a tăiat picioarele.

La ora 10.15 a fost făcut un apel la numărul unic de urgenţă 112 care anunţa că un bărbat a fost călcat de metrou la staţia Păcii. 

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje SMURD, de descarcerare, dar şi un detaşament de salvatori care au încercat să-l scoată pe băiat de sub metrou şi să-l salveze.

După mai bine de jumătate de oră de resuscitare, medicii au fost nevoiţi să constate decesul tânărului.

După producerea incidentului, reprezentanţii Metrorex au anunţat prin difuzoare că cer „scuze pentru disconfortul” cauzat de întârzierile trenurilor ca urmare a „tentativei de suicid”.

Reprezentanţii Poliţiei Metrou au deschis o anchetă pentru a stabili condiţiile în care s-a produs incidentul, aceştia urmând să audieze martori şi să vizioneze imaginile surprinse de camerele de supraveghere, pentru a stabili cum a ajuns tânărul pe şinele de metrou.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite