Un avion unic în Europa, de ultimă generaţie, a intrat în posesia României: „Sistemele de poziţionare dau precizia în zbor cu mai puţin de 2 centimetri“

Un avion unic în Europa, de ultimă generaţie, a intrat în posesia României: „Sistemele de poziţionare dau precizia în zbor cu mai puţin de 2 centimetri“

O aeronavă unică în Europa a ajuns în România  Sursă foto: captură video Digi24

O aeronavă de ultimă generaţie aparţine acum României. Calibrarea zborurilor poate fi făcută direct prin satelit, cu o precizie de 2 centimetri, faţă de un metru, cum era posibil înainte.

Specialiştii au declarat că noua achiziţie dispune de o tehnologie care pare venită din viitor, scrie Digi 24

Avionul a costat 12 milioane de euro, iar reprezentanţii Autorităţii Aeronautice Civile susţin că în patru ani investiţia va fi recuperată.

 „Aici avem rak-ul în care avem echipamentele de calibrare a sistemelor consolei şi aici este consola cu care executăm înregistrările cu cele trei sisteme speciale, sisteme de poziţionare de o precizie foarte mare care dau precizia în zbor cu mai puţin de 2 centimetri“, a explicat Iulian Dumitrescu, şef de departament la Autoritatea Aeronautică Civilă (AACR). 

Cu ajutorul aeronavei, oficialii Autorităţii Aeronauticii Civile spun că pot verifica dacă sistemele de operare zbor ale aeroporturilor funcţionează corect şi precis.

Sorin Neicuţescu, director general adjunct al AACR, a precizat: „Acest avion este o adevărată bijuterie a tehnicii în domeniul aviaţiei, este cel mai complex avion care există astăzi în aviaţia civilă din România. Este atât de complex, pentru că pe lângă toate mijloacele de navigaţie pe care le are la bord corespunzătoare tuturor avioanelor civile, în plus, mai are două sisteme la care sunt conectaţi senzorii care asigură verificarea tuturor parametrilor sistemelor de navigaţie de pe aeroporturi şi cele care ţin de traficul aerian“. Cu ajutorul aeronavei, AACR poate verifica, potrivit oficialilor instituţiei, cu precizie dacă sistemele de operare zbor ale aeroporturilor funcţionează corect.

„Eram într-un avion mic, nu aveam GPS. Asta era prin 2001-2002 şi afară nu era vizibilitate. Noi ne-am dat seama, pentru că era ceaţă şi, la un moment dat, am văzut teren, relief şi ne-am dat seama că nu aveam cum să fim unde trebuie“, şi-a amintit Ariel Cojocea, comandant în AACR. 

Armand Petrescu, director general al AACR a declarat: „Unicitatea lui este prin prisma faptului că, începând de anul acesta, vor intra în folosinţă mijloacele de apropiere satelitare, iar echipamentul de pe avion conţine acel dispozitiv care supraveghează şi pune în folosinţă mijloacele de radio navigaţie“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările