Tánczos Barna: Un bărbat din Harghita a fost rănit de un urs. Avem datoria să găsim o soluţie pentru a contracara atacurile în afara localităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paisprezece apeluri au fost primite, în ultimele două zile, pentru îndepărtarea unor urşi în judeţul Harghita Foto: Arhivă
Paisprezece apeluri au fost primite, în ultimele două zile, pentru îndepărtarea unor urşi în judeţul Harghita Foto: Arhivă

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, luni seară, că un bărbat din Harghita a fost atacat de urs, acesta fiind supus unei intervenţii chirurgicale. ”Avem datoria să găsim o soluţie pentru a contracara atacurile în afara localităţilor”, afirmă ministrul, precizând că trebuie luate măsuri pentru protejarea stânilor, traseelor montane, campingurilor şi a altor locuri unde oamenii sunt prezenţi în afara localităţilor.

”Azi în apropierea comunei Ciceu din judeţul Harghita un bărbat a fost atacat de urs, acesta fiind supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. Tot astăzi Senatul ca şi primă Camera sesizată a adoptat OUG-ul care prevede intervenţia imediată în localităţile unde ursul îşi face apariţia”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Tánczos Barna.

Acesta afirmă, însă, că OUG pentru intervenţia rapidă în cazul urşilor agresivi din localităţi nu rezolvă problema. 

”Cu acest OUG am făcut doar un prim pas, nu am rezolvat problema în sine. Trebuie să continuăm pe această cale şi să luăm decizii responsabile: pentru noi viaţa umană este prioritatea. De aceea avem datoria să găsim o soluţie pentru a contracara atacurile în afara localităţilor, astfel încât viaţa umană să fie protejată nu numai în intravilan, dar şi la stâne, trasee montane, campinguri şi alte locuri unde oamenii sunt prezenţi în afara localităţilor”, a mai scris ministrul. 

Paisprezece apeluri au fost primite, în ultimele două zile, pentru îndepărtarea unor urşi în judeţul Harghita, animalele fiind văzute în gospodării, lângă pomi fructiferi, dar şi lângă o benzinărie şi un depozit.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite