Surpriză la uşa unui tânăr: O unitate militară din Măgurele vrea să-i rechiziţioneze motocicleta de viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinul emis de Centrul Militar Judeţean Ilfov pare să îi fi luat prin surprindere şi pe cei de la MApN. Cu greu, Ministerul de Interne a precizat că Jandarmeria va beneficia, dacă va fi cazul, de motocicleta tânărului.

Ordinul emis de Centrul Militar Judeţean Ilfov pare să îi fi luat prin surprindere şi pe cei de la MApN. Cu greu, Ministerul de Interne a precizat că Jandarmeria va beneficia, dacă va fi cazul, de motocicleta tânărului.

Plicul a fost adus de poliţişti. „Erau şi ei curioşi ce e în plic. Nu mi-a venit a crede când am văzut că Armata vrea să rechiziţioneze o motocicletă de viteză“, a declarat, pentru adevărul.ro, Robert Miroslav, cel care a fost somat prin Comisariat să predea motocicleta.

„Am vândut-o între timp“

Tânărul în vârstă de 29 de ani a mers la Administraţia Financiară pentru a scoate un certificat de radiere a motocicletei în cauză. „Eu am avut această motocicletă prin 2007-2008. Am vândut-o între timp, dar noul proprietar nu a trecut-o pe numele său. Scot certificat de radiere şi le trimit, ca să nu mai caute motocicleta la mine“, a mai spus Miroslav.

Cazul lui Robert Miroslav pare să nu fie singular. Poliţiştii aveau un tabel cu mai multe persoane. „Eu am semnat în dreptul numelui meu, dar tabelul avea peste 20 de nume. Nu ştiu dacă erau rechiziţii de la toate aceste persoane, dar sunt foarte surprins că am primit aşa ceva. Voi cere şi eu detalii de la Centrul Judeţean Ilfov. Eu nici nu am făcut armata, nu înţeleg cum au ajuns ei şi ce nevoie au ei de motocicleta mea, care este una de viteză. Chiar sunt curios“, a mai explicat Miroslav.

image

Mirare şi la MApN

De cealaltă parte, Ministerul Apărării Naţionale pare surprins de acest ordin de rechiziţie primit de tânărul din Săftica. „Din câte ştiu eu, pe timp de pace nu se fac rechiziţii. Dar unitatea militară care este beneficiara rechiziţiei nu face parte din MApN“, a declarat colonelul Daniel Anghel, şeful Biroului de Presă al MapN. Ministerul de Interne: unitatea militară aparţine Jandarmeriei Ministerul de Interne a avut nevoie de mai multe săptămâni ca să răspundă pentru adevarul.ro în legătură cu acest caz. Reprezentanţii ministerului au lămurit, însă, cui aparţine UM 52076/1 Măgurele.

„Rechiziţia de bunuri reprezintă o măsură cu caracter excepţional prin care autorităţile publice împuternicite prin lege obligă operatorii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau immobile. În cazul semnalat de dvs. locul de predare este o unitate a Jandarmeriei. Nimeni nu poate fi obligat a da un bun, dacă în momentul cererii nu îl are în posesie sau în folosinţă legală “, spune comisar-şef Gabriel Mitroiu.

În ce condiţii se rechiziţionează bunuri

Tot Ministerul de Interne a explicat şi momentele în care instituţiile statului rechiziţionează bunuri de la cetăţeni. „Bunurile rechiziţionate sunt puse la dispoziţie forţelor destinate apărării naţionale sau a autorităţilor publice, la declararea mobilizării parţiale sau totale a forţelor armate ori a stării de război, la instituirea stării de asediu sau de urgenţă, atât pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât şi pe timpul acestor situaţii“, a detaliat comisar-şef Mitroiu.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite