Băsescu, la bilanţul SRI: România ar putea fi beneficiara repoziţionării forţelor NATO, deci şi atractivă la spionaj

Băsescu, la bilanţul SRI: România ar putea fi beneficiara repoziţionării forţelor NATO, deci şi atractivă la spionaj

Preşedintele Traian Băsescu, alături de directorul SRI, George Maior FOTO Mediafax

Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi-a prezentat bilanţul pentru anul trecut, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. În opinia sa, România ar putea beneficia de pe urma repoziţionării forţelor NATO şi ar putea deveni mai atractivăpentru spionaj, ceea ce presupune consolidarea componentei de contraspionaj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele declaraţii ale lui George Maior:

Starea de securitate naţională a României a fost bună în acest an şi datorită activităţii Serviciului. Nu am fost surprinşi de evenimente majore cu efect negativ pe ordinea de securitate naţională, de surprize strategice care să afecteze securitatea României.

Interesele strategice ale statului au fost prezervate şi conservate bine. Am transmis, în 2013, câteva date cantitative: peste 9000 de informări autorităţilor, Preşedinţiei, Guvernului care au vizat diverse paliere ale securităţii naţionale. Mă refer la corupţia în administraţie şi justiţie.

Am transmis informări legate de evaziunea fiscală, un flagel cu efecte directe asupra condiţiei sociale şi economice a cetăţeanului, am abordat în forţă multe aspecte legate de crima organizată, am avut în vedere o creştere şi intensificare a acţiunilor de contraspionaj, mai ales în contextul regional actual, extrem de complex. Am dezvoltat noi capacităţi în ce priveşte aspectele legate de securitatea cibernetică, economică şi energetică a statului.

În ce priveşte dimensiunea antiteroristă, am încercat prin măsuri de prevenţie să evităm evenimente catastrofale petrecute pe teritoriul României. Am recurs şi la declararea ca indezirabili a acelor persoane care începuseră să dezvolte elemente de planificare în domeniu. Unele aspecte legate de formele legitime de protest puteau afecta securitatea, dar mă refer şi la extremismul de factură etnică.

Pentru 2014, aminteam de evoluţiile regionale complexe, vom încerca să ne concentrăm mai mult pe o cunoaştere strategică a acestor evoluţii. Pe de altă parte, ne vom focaliza pe construcţia unui baraj informativ bun, pentru a proteja interesele strategice ale României. Suntem mulţumiţi de faptul că, prin adoptarea noilor Coduri, legislaţia s-a îmbunătăţit. Cred că suntem adaptaţi la exigenţele legate de riscurile şi ameninţările noi specifice secolului XXI şi cred că avem capacităţi adecvate pentru a răspunde în faţa acestor ameninţări.

Anul 2014 va fi unul complex, reafirm în acest context valorile fundamentale cu care operăm la nivelul serviciului. Mă refer la independenţă, la neutralitate, la profesionalism. Orice deviere de la aceste noţiuni cu care operăm va fi sancţionată corespunzător. Acest aspect se aplică şi directorului Serviciului, s-a aplicat totdeauna în acest an şi aş vrea să fiu eliminat din scenariile în legătură cu diverse candidaturi.

E ultimul bilanţ la care participă preşedintele Băsescu, vreau să îi mulţumesc pentru colaborarea foarte bună, pentru sprijinul acordat în modernizarea acestei instituţii cu un trecut atât de complicat. Aş vrea ca şi viitorul preşedinte, el sau ea, să înţeleagă acele valori pe care se întemeiază Serviciul.

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:

O să încep cu o amintire pe care sper să o stimulez şi pentru dumneavoastră. Când am preluat funcţia de preşedinte al României, SRI avea un director care umbla sau folosea maşina de la SOV, SRI era amestecat frecvent în diverse scandaluri politice. Este o evoluţie extrem de importantă a Serviciului, care a avut ca unul din piloni şi numirea în fruntea Serviciului a unui om politic din opoziţie.

Cred că acest lucru a făcut ca SRI să înceapă o altă etapă a existenţei sale şi prima manifestare a fost aceea a dorinţei Serviciului de a se elibera de emblema fostei Securităţi şi s-a manifestat prin predarea Arhivelor fostei Securităţi către CNAS.

De aici s-a început drumul către eficienţa pe care azi a atins-o Serviciul şi ca şef al CSAT pot spune că România are un Serviciu performant, care şi-a atins toate obiectivele, fie că vorbim de implicarea Serviciului în lupta anticorupţie, antiteroristă, în acoperirea eficientă a activităţii de contraspionaj şi, de ce nu,  a devenit un etalon comparabil. Sunt instituţii ale statului care au dimensiuni mai mari sau egale cu dimensiunea SRI.

Sunt şi instituţii care ar fi putut să aibă un drum, un parcurs, o evoluţie similară cu a SRI, care a atins un nivel de respect, de încredere din partea populaţiei pe care cred că nu l-a avut niciodată un serviciu român de informaţii interne. Cred că toţi politicienii ne-am dori un astfel de nivel de încredere. De ce s-a putut ajunge aici şi de ce perspectivele SRI sunt de creştere, în continuare? În primul rând, datorită depolitizării. E un serviciu care nu a mai beneficiat de influenţa partidelor.

Mai mult, Serviciul s-a extras din aşa-numita protipendadă locală. Nu a mai fost şeful SRI la aceleaşi mese cu preşedintele de CJ, preşedinţii de partide, a intervenit o conduită specifică unui serviciu care se respectă pe el însuşi şi care inspiră respect. Asta a făcut posibilă activitatea bună şi foarte bună a SRI în combaterea corupţiei.

Îl văd, acum, ca pe un club cu oameni serioşi, cu principii şi cu dorinţa de a-şi servi ţara. Este unul din lucrurile care mă bucură cel mai mult din cele două mandate pe care le-am avut, alături de alte instituţii pe care am reuşit să le protejez de politizare. Aici ar fi o lecţie de învăţat, pentru care avem exemplu în realităţile noastre. Acolo unde politizarea nu s-a mai manifestat, acolo a apărut performanţa. Ar fi extraordinar să înţelegem că România ca stat de drept are câteva instituţii performante şi asta s-a datorat depolitizării.

În polul celălalt, ne plângem că nu adunăm veniturile prognozate, deşi economia creşte. Depolitizaţi ANAF şi vom avea venituri, este mesajul meu către politicieni! De la centru până la şefii judeţeni ai ANAF, lăsaţi profesioniştii!  Am spus-o în timpul tuturor Guvernelor. Niciun partid nu a reuşit să reziste tentaţiei politizării şi, de bună seamă, fiind numiri politice la ANAF, unii vor fi protejaţi, alţii, hăituiţi. Politrucul vrea să-şi păstreze funcţia.

E un mesaj pe care îl dau azi, la ultimul bilanţ la care particip al SRI. Mi-adus aminte, în 2009 spuneam: sper să particip şi în 2010. În 2015, sigur nu voi mai participa.  În mod categoric, ne trebuie adaptare cu privire la riscurile de intensificare a activităţilor de spionaj pe teritoriul României. Este posibil ca România să fie unul din beneficiarii repoziţionării resurselor militare ale NATO în teritoriul UE, ceea ce o va face mult mai atractivă după elementele de baze militare care există acum.

O altă prioritate asupra căreia am insistat a fost protecţia cibernetică. Nu se poate realiza o protecţie a sistemelor cibernetice. Una din bătălii e cuplarea bazelor de date ale Ministerului de Finanţe cu cele ale Ministerului Muncii, am discutat în CSAT şi tot nu se petrece, sunt interese politice.

De ce cel de la Finanţe, care ştie veniturile şi declaraţiile fiscale ale fiecărui cetăţean să poată beneficia dacă respectivul beneficiază de ajutoare sociale? SRI, ca agenţie responsabilă de protejarea împotriva atacurilor cibernetice, trebuie să-şi poată face treaba.În bilanţul de azi, am mulţumit tuturor ofiţerilor, angajaţilor SRI pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile. La sfârşitul cuvântului meu, i-am asigurat că, deşi în cei aproape zece ani am beneficiat de un volum enorm de informaţii, niciodată după ce voi pleca din funcţie nu voi utiliza informaţiile primite de la ei în bătălia politică.

Îi felicit pe cei care azi conduc SRI pentru profesionalismul lor care a fost transferat până la cel mai puţin important în funcţie dintre salariaţii SRI.


Directorul SRI George Maior s-a prezentat, la începutul lunii decembrie, în faţa parlamentarilor pentru a da explicaţii privind activitatea SRI din ultimii şase ani.

„Datorită acestui serviciu de informaţii, dacă au fost greşeli mi le asum. Nu există perfecţiune în acest domeniu. Am evitat suprizele majore pentru statul român, catastrofele au fost evitate. Cred că serviciul este neutru, nu avem altă umbrelă în afară de legalitate, suntem responsabili în faţa legii“, a spus Maior de la tribuna Parlamentului.

Preşedintele Traian Băsescu declara recent că Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF), Organizaţia pentru Protecţia Consumatorului şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în loc să fie instituţii ale statului de drept, sunt ale partidelor, astfel că sunt „evazionişti buni şi evazionişti răi”. Acesta a adăugat că SRI trebuie să suplinească funcţionarea acestor instituţii.

Şeful statului a dat ca exemplu intervenţia Serviciului Român de Informaţii (SRI) în „Reţeaua cărnii II”. „De ce a trebuit să afle SRI şi să pună sub supraveghere o reţea de carne expirată? Pentru că OPC şi ANSVSA, în loc să fie instituţii ale statului de drept sunt instituţii ale partidelor”, a adăugat şeful statului, explicând că, imediat ce se schimbă Guvernul, sunt puşi în fruntea acestor instituţii „clienţii politici”.
 
Rapoartele SRI 2007-2012: interceptări în creştere şi un număr sporit al acţiunilor antiteroriste
 
Rapoartele de activitate din anii precedenţi au indicat o creşterea numărului interceptărilor. În general aceste documente conţin date referitoare la numărul informărilor transmise instituţiilor, al sesizărilor primite, al cetăţenilor declaraţi indezirabili, cifre privind controlul antiterorist, interceptările realizate, dar şi priorităţile serviciului.
 
DIICOT şi DNA au fost principalii beneficiari ai sesizărilor şi informărilor adresate organelor de cercetare penală de către SRI în perioada 2007 – 2012, cu 22% şi respectiv, 27%. A treia instituţie care a obţinut astfel de sesizări a fost Ministerul de Interne, care a primit 26% din sesizări.
 
Numărul sesizărilor făcute de SRI a crescut de la an la an, astfel încât numărul acestora a ajuns de la 643 în 2007, la 3.289 în 2012.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările