Blinken, despre retragerea trupelor SUA şi NATO din Afganistan: „Intrăm împreună, adaptăm împreună şi ieşim împreună”. Când se întorc acasă militarii români

Blinken, despre retragerea trupelor SUA şi NATO din Afganistan: „Intrăm împreună, adaptăm împreună şi ieşim împreună”. Când se întorc acasă militarii români

Soldaţii români din afganistan vor fi retraşi până pe 11 septembrie

Coaliţia NATO din Afganistan va părăsi ţara în coordonare cu retragerea planificată a trupelor americane până pe 11 septembrie. România are în prezent 619 militari în Afganistan.

Ştiri pe aceeaşi temă

În jur de 7.000 de forţe ale coaliţiei, în principal din ţări NATO dar şi din Australia, Noua Zeelandă şi Georgia se află în prezent în Afganistan, acestea depăşindu-i ca număr pe cei 2.500 de soldaţi americani rămaşi în ţară.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi la Bruxelles că este timpul ca aliaţii NATO care au mers în Afganistan să se retragă împreună.

„Sunt aici să lucrez îndeaproape cu aliaţii noştri, cu secretarul general (al NATO) pe baza principiului pe care l-am stabilit de la început: intrăm împreună, ne adaptăm împreună şi ieşim împreună", a declarat Blinken la sediul NATO.

„Vom lucra foarte îndeaproape în următoarele luni în vederea unei retrageri sigure, deliberate şi coordonate a forţelor noastre din Afganistan", a mai afirmat Blinken, stând alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform Hotnews.

În după-amiaza zilei de miercuri, miniştrii de externe şi apărare ai NATO vor discuta planurile într-o videocinferinţă.

Un înalt diplomat al NATO a declarat pentru Reuters că nu este aşteptat ca vreuna dintre ţările membre ale alianţei să se opună intenţiei preşedintelui american Joe Biden de a retrage trupele din această ţară până pe 11 septembrie, când se vor împlini 20 de ani de la atentatele din 2001 în Statele Unite

Statele Unite au intervenit în Afganistan după atentatele contra turnurilor gemene din New York şi de la Pentagon. I-au îndepărtat rapid pe talibani de la Kabul, acuzaţi de a fi oferit refugiu liderilor organizaţiei teroriste. 
 
Retragerea decisă de Joe Biden, care urmează să vorbească public miercuri despre acest dosar sensibil, va fi una "fără condiţii".
 
„Preşedintele a estimat că o abordare pe bază de condiţii, cum s-a întâmplat în cursul ultimelor două decenii, este o reţetă sigură pentru a rămâne în Afganistan pe viaţă”, a explicat el.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările