Sindicatul RAFO ameninţă cu acţiuni de stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul RAFO s-a adresat conducerii A.V.A.S. printr-o scrisoare în care solicită de urgenţă o întâlnire cu conducerea instituţiei. Aceasta nu a răspuns favorabil cererilor precedente, fapt

Sindicatul RAFO s-a adresat conducerii A.V.A.S. printr-o scrisoare în care solicită de urgenţă o întâlnire cu conducerea instituţiei.
Aceasta nu a răspuns favorabil cererilor precedente, fapt care a determinat abordarea unui ton mai dur. Scrisoarea deschisă trimisă de rafinori reprezintă un ultim avertisment înainte de declanşarea unor mişcări de protest de amploare. Liderul sindical Ion Marian a precizat problemele pe care cei 2.600 de salariaţi ai RAFO vor să le discute cu AVAS. "Până la nivelul lunii mai 2003, la nivelul tuturor unităţilor de prelucrare ţiţei au existat pierderi financiare, pierderi care au o corelare strictă cu volumul de ţiţei prelucrat. Pentru toate unităţile de prelucrare ţiţei au fost găsite soluţii referitoare la aceste pierderi cu excepţia SC RAFO SA. Aceasta a ajuns în situaţie financiară critică la nivelul anului 2003, din motive care au ţinut de actul de coordonare - acţionari - administrare şi administratori. Începând cu luna iunie 2005, moment în care a început prima colaborare cu firmele "Expanet" şi "Calder - A - Internaţional", SC RAFO SA lucrează la capacitate optimă de prelucrare ţiţei, după 15 ani de când nu mai realizase această performanţă. Din momentul perfectării înţelegerii dintre "Balkan Petroleum" şi "Calder - A - Internaţional" la nivel de RAFO a reînceput un amplu program de investiţii tehnologice - mediu - calitate, program care nu a fost niciodată activat la nivelul societăţii la această cotă în ultimii 15 ani", se arată în scrisoarea sindicaliştilor de la RAFO. Conducerea organizaţiei de sindicat "Rafinorul" îl învinuieşte pe preşedintele AVAS, Răzvan Orăşanu, că doreşte cu orice preţ falimentarea societăţii SC RAFO SA. Sindicaliştii mai precizează că dacă nici de această dată nu vor fi primiţi la AVAS, pe 8 iunie organizaţia va trece la acţiuni de stradă şi la pichetarea sediului AVAS.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite