UPDATE Sindicaliştii din primării şi consilii judeţe au fost marţi în grevă. Instituţiile au fost închise timp de o oră

UPDATE Sindicaliştii din primării şi consilii judeţe au fost marţi în grevă. Instituţiile au fost închise timp de o oră

FOTO Adevărul

Aproape 30.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţe au fost marţi în grevă pentru o oră, timp în care nu a fost activitate în aceste instituţii şi nici la ghişeele serviciilor publice. Sindicaştii anunţă că pe 12 iulie vor organiza o grevă generală de o zi dacă nu le vor fi rezolvate revendicările.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Protestul va avea loc în toate primăriile şi consiliile judeţene din ţară. La nivel naţional vorbim despre aproximativ 30.000 de angajaţi care marţi vor protesta timp de o oră, la începutul programului de lucru. Astfel, nu va fi activitate în aceste instituţii, dar nici la ghişeele serviciilor publice, cu excepţia cazurilor de urgenţă. În cazul în care doleanţele noastre nu sunt respectate în totalitate sau măcar parţial, peste o săptămână vom organiza o grevă de o zi, iar peste două săptămâni începem grevă pe termen nelimitat”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu, potrivit news.ro.

Pe 27 iunie, membrii de sindicat ai FNSA au avut o întâlnire cu ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, însă nu s-a ajuns la niciun consens.

Sindicaliştii susţin că, prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70 la sută.

„Guvernul României are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar”, arată FNSA.

Sindicaliştii precizează că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016).

Revedicările FNSA sunt: acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală - acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea cu 25 la sută a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, precum şi eliminarea în totalitate a Articolului 3 (1)(4) din OUG nr. 20/2016, care restrânge aplicarea ordonanţei la personalul din educaţie şi din sănătate.

Angajaţii membri ai FNSA anunţă grevă generală de o zi în 12 iulie şi grevă generală pe termen nelimitat încâpând cu 19 iulie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările