Sergiu Nicolaescu este internat în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat astăzi în Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a căzut pe scări şi s-a lovit la cap. Potrivit medicilor, starea sa este stabilă şi nu există complicaţii.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Bogdan Opriţa, a precizat că regizorul a suferit o rană uşoară la frunte. Acestuia i s-a făcut un RMN şi i s-a suturat plaga.

Bogdan Opriţa a precizat că Nicolaescu este conştient şi va mai sta în spital încă 24 de ore.

Senatorul PSD Sergiu Nicolaescu a fost internat, în mai anul trecut, la Spitalul Elias din Capitală, unde a fost operat de colecist. În ianuarie 2008 regizorul a suferit două intervenţii chirurgicale pe creier, din cauza unui hematom care îi apăruse în urma unei căzături pe scări. La câteva zile de la intervenţiile chirurgicale, regizorul a ajuns din nou spital din cauza unor tulburări de ritm cardiac.

În vârstă de 80 de ani, Sergiu Nicolaescu este unul dintre cei mai activi regizori români. De-a lungul carierei sale a regizat zeci de filme, printre care "Poker" (2010), "Carol" (2009), "Supravieţuitorul" (2008), "Mircea" (1989), "Noi, cei din linia întâi" (1986), "Duelul" (1981) - din seria "Comisarul Moldovan", "Ultima noapte de dragoste" (1980).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite