Scandal în MApN. Ministrul Leş: Nu îi prelungesc mandatul  şefului  Statului Major. Generalul Ciucă tocmai a fost medaliat de Forţele Speciale americane

Scandal în MApN. Ministrul Leş: Nu îi prelungesc mandatul  şefului  Statului Major. Generalul Ciucă tocmai a fost medaliat de Forţele Speciale americane

Generalul Ciucă a plega de la şefia Statului Major al Apărării

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat miercuri seara că nu va prelungi mandatul lui Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării. Decalaraţia vine la nici o săptămână după ce au generalul Ciucă primit Medalia de onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii. Conform unor surse, miza acestei schimbări ar fi marile contracte de înzestrare ale Armatei Române, unde generalul Ciucă a avut multe de spus.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Nu voi prelungi acest mandat. Legea prevede un mandat de patru ani de zile cu posibilitatea prelungirii acestui mandat. Din ceea ce m-am uitat în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, a fost o singură situaţie în care s-a prelungit mandatul unui fost şef al Statului Major al Apărării, Statul Major General cum era pe atunci, şi-am dorit să menţin aceeaşi cutumă. (...) Ştiu ce a făcut pentru Armata României şi ce poate să facă. (...) Mandatul se încheie în 31 decembrie", a declarat Gabriel Leş la Antena 3, potrivit Agerpres.
 
El a precizat că documentele au fost transmise Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
 
"Documentele, din perspectiva MApN, sunt pregătite, sunt toate făcute, sunt trimise la CSAT. Eu cred că dl. Ciucă mai are multe de spus în Armata României şi eu cred că va rămâne alături de Armata României chiar dacă i se încheie acest mandat", a arătat ministrul Apărării.
 
Medaliaţi de americani
 
Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării (SMAp), şi generalul-maior Marian Sima, şeful Direcţiei Informaţii Militare, au primit pe 14 decembrie Medalia de onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.
 
Şeful SMAp a mulţumit partenerului american pentru sprijinul acordat în procesul de transformare a forţelor pentru operaţii speciale române - atât comandantului US SOCOM, cât şi specialiştilor care au consiliat şi asistat pe parcursul procesului de transformare, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
 
În cuvântul său, generalul Ciucă i-a rugat pe oficialii americani prezenţi la eveniment să transmită mulţumirile sale şefului Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al SUA (US SOCOM), generalul Raymond Thomas, pentru tot sprijinul acordat.
 
"Medalia reprezintă efortul tuturor celor care au contribuit la acest proces, în special al operatorilor structurilor de forţe pentru operaţii speciale, care nu sunt foarte des amintiţi în cuvântările noastre, cărora doresc să le mulţumesc, şi pe această cale, pentru profesionalismul şi dedicarea de care dau, zilnic, dovadă în îndeplinirea misiunilor", a spus generalul Nicolae Ciucă.
 
Cu această ocazie, asistentul adjunct al secretarului Apărării pentru Operaţii Speciale şi Combaterea Terorismului al SUA, Andrew Knaggs, a declarat că a fost o mare onoare să participe ''la evenimentul de recunoaştere a sprijinului pe care generalul Ciucă şi generalul-maior Sima l-au acordat transformării forţelor României pentru operaţii speciale".

Presiunile şi riposta
 
Surse militare au declarat că asupra generalului Nicolae Ciucă se fac presiuni de mai multă vreme. Acestea ar fi legate de programele de achiziţii militare printre care şi cel al corvetelor. Această achiziţie a rămas oarecum în aer după ce, pe ultima sută de metri, inainte de a pleca de la şefia MApN, Mihai Fifor a cerut un audit al procedurii de achiziţie. 
 

„Nu voi ieşi la pensie pînă la expirarea mandatului, chiar dacă îmi dau 5.000 de euro pensie. Dacă în ianuarie 2019 vor hotărî că merit 10 lei pensie, voi ieşi cu 10 lei! Nu am intrat în armată pentru bani. Eu nu mi-am trădat, nu trădez şi nu-mi voi trăda niciodată Ţara şi Camarazii”, declara în vară generalul Ciucă în legătură cu presiunile la care este supus. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările