România, condamnată din nou la CEDO. Un fost deţinut va fi despăgubit cu peste 8.500 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma agresiunii din închisoare, victima Gheorghe Dima şi-a pierdut un rinichi
În urma agresiunii din închisoare, victima Gheorghe Dima şi-a pierdut un rinichi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că fostul deţinut Gheorghe Dima trebuie să primească 8.540 de euro (7.500 de euro daune şi 1.040 de euro cheltuieli de judecată) după ce a stabilit că acesta a fost supus la tratamente inumane pe 27 noiembrie 2008, în timpul unei bătăi iscate la Penitenciarul Rahova.

Potrivit deciziei CEDO, Dima a fost bătut de gardienii închisorii şi de membrii unităţii de intervenţie rapidă în timpul unei confruntări violente între alţi doi deţinuţi. Deşi, în urma agresiunii, Dima a suferit răni care i-au pus viaţa în pericol, conducerea închisorii l-a forţat să declare că ar fi fost bătut de doi deţinuţi, nu de angajaţi ai penitenciarului, se arată în textul deciziei CEDO. 

După o luptă de aproape opt ani în instanţă şi un rinichi pierdut în urma bătăii, Gheorghe Dima va primi 8.540 de euro de la statul român în urma deciziei CEDO, care precizează că victima a fost supusă la rele tratamente care nu au fost investigate.

Rezumatul deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului:

„Solicitantul, Gheorghe Dima, este cetăţean român care s-a născut în 1980 şi locuieşte în Bucureşti. Cazul a ţinut de acuzaţiile de rele tratamente aplicate de gardienii închisorii şi de membrii unei unităţi pentru intervenţie rapidă, care au intervenit într-o bătaie între doi deţinuţi din coridorul închisorii, şi presupusa ineficienţă a investigaţiei.

Pe 27 noiembrie 2008, Dima a fost rănit atunci când a izbucnit o bătaie între doi deţinuţi pe coridorul Închisorii Rahova-Bucureşti în timp ce solicitantul şi alţi 15 deţinuţi erau în drum spre curte pentru exerciţiile fizice zilnice. Domnul Dima a declarat că a fost lovit de ofiţerii care au găsit un cuţit improvizat în posesia sa, în văzul ofiţerului responsabil de aripă şi al membrilor conducerii închisorii, care nu au intervenit. În cabinetul doctorului, domnul Dima ar fi scris o declaraţie la cererea ofiţerului responsabil de aripă în care preciza că a fost bătut de alţi deţinuţi pe care nu îi poate identifica.

Pe 28 noiembrie 2008, Dima a fost internat în Camera de Urgenţe a Spitalului Universitar din Bucureşti şi a fost transferat în aceeaşi zi la un alt spital public, unde i-a fost înlăturat rinichiul drept. Pe 30 decembrie 2008, Institutul Naţional de Medicină Legală a emis un certificat medico-legal care preciza, printre altele, că domnul Dima avea răni care îi puneau viaţa în pericol şi, ca urmare a pierderii rinichiului drept, suferea de o dizabilitate post-traumatică. După ce a fost diagnosticat ca suferind de o dizabilitate temporară serioasă, pe 30 ianuarie 2009 a fost transferat la Închisoarea Giurgiu şi a fost eliberat condiţionat pe 18 ianuarie 2010.

Pe 8 decembrie 2009, domnul Dima a depus plângere atât împotriva gardienilor J.I.D. şi M.V., directorului închisorii C.R.C. şi supraveghetorului L.V.S., cât şi a membrilor unităţii pentru intervenţie rapidă. Plângerea a rezultat într-o serie de decizii care au oprit ancheta. Parchetul a notat, în special, că singura dovadă obiectivă, adică înregistrările camerelor de supraveghere din ziua incidentului, nu fusese păstrată de conducerea închisorii. După apelul depus de domnul Dima, Tribunalul Bucureşti a înaintat dosarul înapoi către Parchet cu cererea de a continua ancheta. Pe 28 ianuarie 2015, pe baza declaraţiilor oferite de martori care au afirmat că J.I.D. l-a atacat pe domnul Dima şi l-a călcat în picioare în ziua incidentului, procurorii l-au pus sub acuzare pe J.I.D.. Se pare că J.I.D. a fost informat pe 2 martie 2015 în legătură cu acuzaţiile care i se aduc şi că dosarul este în aşteptare la Procuratură.

Bazându-se pe Articolul 3 (interdicţia tratamentului degradant sau inuman), domnul Dima a afirmat că a fost supus la rele tratamente de către agenţi ai Statului în timpul altercaţiei ce a avut loc pe 27 noiembrie 2008 şi că nu a existat nicio investigaţie a evenimentului.”

  Affaire Gheorghe Dima c. Roumanie by Mihai Epure

România, amendată de CEDO pentru neinvestigarea atacului împotriva unor participanţi la GayFest 2006

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a sancţionat, marţi, România cu o amendă de 14.000 de euro pentru ineficienţa organelor de cercetare penală în investigarea unui atac homofob împotriva a şase tineri români şi străini participanţi la GayFest 2006.

CEDO a decis că România a încălcat dreptul a doi petenţi de a nu fi supuşi la tratamente degradante, cât şi dreptul acestora de a nu fi discriminaţi de autorităţi, indiferent de orientare sexuală şi identitate de gen.

Curtea consideră că autorităţile române se fac vinovate de o investigaţie ineficientă, întrucât nu au cercetat rolul motivaţiei din spatele agresiunii – ura faţă de persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender (LGBT). Judecătororii au mai arătat că organele de cercetare penală trebuie să investigheze riguros infracţiunile motivate de ură şi motivul din spatele agresiunii. În caz contrar, statul devine complicele atacatorilor, acceptând tacit violenţa împotriva persoanelor LGBT.

„CEDO a sancţionat statul român pentru că a tratat cu nepăsare şi neprofesionalism un caz de violenţă îndreptat împotriva unor tineri pentru că au participat la marşul gay din 2006. Din păcate, în cei zece ani de la violenţele de la metrou din iunie 2006, autorităţile au continuat să afişeze aceeaşi pasivitate complice în faţa altor cazuri de violenţă şi intimidare săvârşită din homofobie. Până când să achite contribuabilul român nota de plată pentru nişte funcţionari care refuză să îşi facă treaba?,” a declarant Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului şi reprezentanta Asociaţiai ACCEPT şi a Coaliţiei antidiscriminare.
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite