Încă din 2015 se discută despre această reformă. În 2016, ca jurnalist la vremea respectivă, realizam un interviu pentru Epoch Times cu Nadejda Afanasieva, director la Departamentul Cooperare Internaţională din cadrul Institutului Ucrainean pentru Politică Internaţională despre implicaţiile acesteia.
 
Experta ucraineană îmi explica cum se vor da mai multă putere şi resurse autorităţilor locale şi cum vor rămâne doar două nivele de administraţie, nu trei, ca în prezent – una de regiune, oblast, şi alta pe nivelul comunităţii, echivalentul comunelor în România. Ideea principală era ca transferul unor atribuţii de la centru spre autorităţile locale să dea acestora mai multe instrumente în plus pentru dezvoltare, atragere de investiţii şi absorbţie de fonduri.
 
Conform principiului subsidiarităţii, decizia privind cheltuirea fondurilor  urma să fie luată la nivelul cel mai apropiat de cetăţean, iar priorităţile să fie stabilite la nivelul fiecărei comunităţi prin dezbatere publică care să implice cetăţenii.
 
”În regiunea Cernăuţi, unde sunt sate româneşti, comunele vor fi organizate pe criterii etnice. Dacă calculăm alocările pentru un elev, reiese că şcoala trebuie să fie mai mare pentru a avea mai mulţi elevi şi bani. Este în interesul comunelor să lichideze şcolile mici cu 20-25 de persoane şi să poată circula copii cu autobuzele. O să fie mai bine şi pentru părinţi şi pentru copii deoarece nivelul de educaţie va fi mult mai înalt. Şcolile vor fi echipate cu mai multe cărţi şi cu profesori mai buni”, îmi spunea Nadejda Afanasieva la vremea respectivă.
 

Rezultatul

 
Reforma începută în mandatul preşedintelui Poroşenko s-a terminat în mandatul preşedintelui Zelenski cu un rezultat destul de diferit pentru românii din Cernăuţi.  Regiunea Cernăuţi a fost împărţită în 3 macroraioane:  Vijniţa, Nistru şi Cernăuţi.
 
Macroraionul Cernăuţi, cel mai mare dintre cele trei, va include toate comunităţile româneşti, alături de alte localităţi ucrainene, dar nu şi comuna  Mămăliga, care a fost alipită la raionul Nistru, în ciuda protestelor vehemente ale autorităţilor locale şi românilor din aceste sate. În noua configuraţie, românii vor reprezenta aproximativ 24% din populaţia raionului Cernăuţi. Trebuie să subliniem totuşi că se putea şi mult mai rău decât varianta propusă de subcomitetul Radei Supreme privind reforma descentralizării şi anume să fie adoptată varianta propusă de Ministerul ucrainean al Regiunilor, care pleda pentru crearea altor 3 districte pe teritoriul actualei regiuni: Cernăuţi, Storojineţ şi Hotin. Astfel comunităţile româneşti din actualele raioane Storojineţ şi Hliboca ar fi aparţinut viitorului raion Storojineţ, iar cele din Herţa şi Noua Suliţă, cu excepţia comunităţii Mămăliga, raionului Cernăuţi. S-a reuşit deci menţinerea românilor din Cernăuţi într-un singur macroraion, prin eforturile diplomatice susţinute ale MAE român.  
 
Dacă descentralizarea este reală, iar comunele sau comunităţile teritoriale de bază (hromade) vor avea cu adevărat autonomie faţă de macroraion şi puterea de a decide pentru ele însele, această pondere redusă n-ar fi aşa o mare problemă. Dar având în vedere că administraţiile şi consiliile raionale rămân, este încă neclar cum se va face împărţirea de atribuţii şi de fonduri între acestea şi comune, cum se elimină birocraţia şi un întreg nivel administrativ, scopul initial declarat al reformei.
 
Trebuie reamintit că în prima etapă a reformei, au avut loc comasări voluntare de sate şi oraşe, iar apoi doar unităţile teritoriale rămase au fost unite de Cabinetul de Miniştri. Problema este că în a doua etapă a reformei nu s-a ţinut cont de cererile reprezentanţilor comunităţilor româneşti din Cernăuţi, exprimate de Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU), şi s-a încercat în mod clar diminuarea ponderii acestora. Până la urmă oricare din diferitele variante prezentate de guvern şi de Parlament eliminau posibilitatea ca românii să fie majoritari din punct de vedere etnic în vreun macroraion, un regres faţă de situaţia de până acum când ei erau majoritari în 4 din cele 11 raioane din regiunea Cernăuţi.
 
Sigur că Ucraina are dreptul suveran de a face o reformă administrativ-teritorială, dar aceasta trebuie să fie realizată cu respectarea şi în spiritul acordurilor   bilaterale şi multilaterale internaţionale la care este parte: Carta Europeană a autonomiei locale, Convenţia – cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei.  În acest sens, art.16 din Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, ratificată de Ucraina ”obligă Părţile semnatare să se abţină de la acţiuni care ar putea modifica componenţa proporţională a populaţiei în zonele compact locuite de persoane care aparţin minorităţilor naţionale, şi care ar putea duce la restrângerea drepturilor şi libertăţilor ce rezultă din principiile fixate în prezenta Convenţie”. Mai mult, şi Constituţia Ucrainei prevede la  art.132 că „…la baza împărţirii teritoriale a Ucrainei se află dezvoltarea social-economică echilibrată a diferitor regiuni, avându-se în vedere specificul istoric, economic, ecologic, geografic şi demografic, precum şi tradiţiile etnice şi culturale”.
 

Fair play-ul României

 
România a avut constant o atitudine constructivă în relaţia cu Ucraina, chiar în contextul limitării de către autorităţile de la Kiev a drepturilor minorităţii româneşti de a învăţa în limba maternă, prin adoptarea legii educaţiei şi a legii învăţământului secundar. Nu a ameninţat cu blocarea apropierii Kievului de NATO precum Ungaria şi nici nu a adoptat o Declaraţie a Parlamentului în legătură cu reforma administrative-teritorială ca Bulgaria.
 
Mai mult, România a anunţat trimiterea de echipamente medicale de protecţie pentru a ajuta Ucraina în gestionarea pandemiei de Covid-19, un gest de solidaritate şi prietenie autentică. Nu mai vorbesc despre poziţiile constante de susţinere a parcursului european al ţării vecine, despre faptul că ţara noastră a fost primul stat UE care a ratificat Acordul de Asociere cu Ucraina, că România a susţinut constant integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, a condamnat ferm anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea şi destabilizarea Donbass-ului.
 
Din păcate însă Ucraina nu a ţinut cont de recomandările Comisiei de la Veneţia privind legea educaţiei şi acum este pe cale să aplice din toamnă articolul 7 pentru şcolile din Sudul Basarabiei, regiunea Odesa, pe care le consideră cu reacredinţă, de ”limbă moldovenească”, nu de limbă română. Ca urmare, acestea ar urma ca limbă non-UE, într-un absurd total, să treacă la predare exclusivă în limba ucraineană.
 
Avem totuşi şi o veste bună: Comisia interguvernamentală mixtă româno-ucrainenă privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale a fost reluată, la iniţiativa României, şi se discută despre noul protocol pe învăţământ.
 
Precizez că am fost unul dintre parlamentarii care au contribuit la textul Declaraţiei Parlamentului României privind reforma administrativ-teritorială din Ucraina, a cărei adoptare am convenit să o amânăm totuşi pentru a nu îngreuna/submina discuţiile bilaterale între cei doi Miniştri de Externe şi eforturile diplomatice făcute de MAE român. Personal cred că România a jucat corect în relaţia cu Ucraina şi aştept ca şi Ucraina să facă la fel.