Raluca Prună, despre numirea procurorului general: Trebuie să fie „Albă ca Zăpada”, un reper moral în societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procedura pentru numirea unui nou procuror general, după demisia lui Tiberiu Niţu, a dus la noi cerinţe pentru succesor la şefia Ministerului Public.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, susţine că deşi s-a dat publicităii procedura pentru desemnarea acestuia, „e prematur să primim o propunere”. Întrebată dacă există o persoană ce ar putea fi desemnată, aceasta a recunoscut că „propunerea procurorului general se face de Ministrul Justiţiei şi numirea se face de preşedinte. Cred că într-o asemenea funcţie prima calitate înainte de profesionalism trebuie să fie integritatea. Magistratul chemat să judece, procurorul care urmăreşte penal o persoană trebuie să fie Albă ca Zăpada. Înainte să îi judeci pe alţii trebuie să fii tu un reper moral în societate”. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu pentru Ştirile B1 TV,

„Când există o mică suspiciune asupra reputaţiei, demisia”

„Cerinţa de integritate nu e ceva ce are caracter inovator în România. Uneori e numită, se înţelege de la sine”, a spus ministrul. De altfel, a subliniat că în unele societăţi aşezate, când există o mică suspiciune asupra reputaţiei, înseamnă fie o demisie, fie o reticenţă în a candida.

„Am pus criteriul integrităţii ca pe unul eliminatoriu. N-am inovat foarte multe. Există un cod deontologic, hotărâri ale plenului CSM care descriu criteriile de integritate. Am adus o întărire care să conteze în mod decisiv", a explicat aceasta.
 

Despre cazul Cameliei Bogdan

Raluca Prună a vorbit şi despre judecătoarea Camelia Bogdan care solicită CSM să îi apere reputaţia profesională în contextul denigrării de către Antena 3. Întrebată dacă acest mod de apărare e suficient, ministrul Justiţiei a precizat că ar fi suficient - "CSM e forul în care sunt magistraţi aleşi, desemnaţi de colegii lor şi care are competenţe de apărare a reputaţiei magistratului". Însă, "depinde de ecoul în societate".  

Există sancţiuni impuse pentru denigrarea publică?

„Au fost primite sancţiuni, despăgubiri primite de magistraţi curajoşi care au avut curajul să meargă în instanţă şi să le ceară pentru prejudiciul de imagine adus. Într-o societate aşezată, CSM ar trebui să fie sufficient”, a spus ministrul.
Totodată, a adus în discuţie şi faptul că în 2015 au fost de două ori mai multe cazuri în care reputaţia magistraţilor a fost solicitată pentru a se apăra de CSM.

"Ar trebuie să fie un semnal de alarmă", a subliniat Prună.  "Dacă îl ataci şi expui public e un atac la puterea judecătorească", a continuat aceasta.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite