Protest la Ministerul Mediului. Declic luptă împotriva tăierilor de păduri în parcurile naţionale

Protest la Ministerul Mediului. Declic luptă împotriva tăierilor de păduri în parcurile naţionale

Foto Facebook / Declic

Comunitatea Declic organizează, marţi, de la ora 10:00, un protest la Ministerul Mediului pentru a cere interzicerea exploatărilor forestiere în parcurile naţionale. În faţa instituţiei, vor fi plasate buturugi şi replici în mărime natuarală ale rămăşiţelor copacilor tăiaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Petiţia „Interziceţi tăierea pădurilor din parcurile naţionale” iniţiată de Declic a fost semnată până în prezent de peste 28.000 de persoane.

Acţiunea de protest va fi urmată de o întrevedere cu ministrul Tanczos Barna.

„Existenţa celor 13 parcuri naţionale ale României este pusă în pericol de tăierile masive de arbori. Parcurile au ajuns să fie zone de protecţie doar pe hârtie. Normele internaţionale spun că cel puţin 75 % din suprafaţa unui parc ar trebui să fie zonă strictă de protecţie. Adică să existe toleranţă zero pentru exploatări forestiere pe cel puţin trei sferturi din suprafaţa parcului. La noi este exact pe dos, suprafaţa zonelor protejate coboară şi până la 30%. În restul suprafeţelor se autorizează tăieri de arbori la fel ca într-o pădure încadrată de lege într-o categorie destinată exploatărilor forestiere. Distrugerile sunt într-atât de grave, încât pun în pericol clasarea şi statutul lor de parcuri naţionale”, susţin iniţiatorii demersului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările