Preşedintele a năşit bebeluşul unui cuplu de lesbiene!

Sâmbăta trecută, în cadrul unei ceremonii religioase, o fetiţă de două luni şi jumătate, cu părinţi homosexuali, a fost botezată creştin, e drept, în prezenţa unui reprezentant al Preşedintelui Republicii, care nu a asistat personal la primirea Sfintei Taine.

E foarte bine şi aşa, prin împuternicit. Ar fi fost şi mai bine dacă era vorba de Preşedintele nostru, al Republicii România, şi nu de cel al Argentinei. De "cea", mai bine zis: doamna Cristina Fernández de Kirchner, în faţa căreia mă închin şi îmi scot – desigur – pălăria!

Sau de Biserica Ortodoxă Română, nu de cea Catolică Argentiniană, din care – ce coincidenţă – provine şi Sfântul Părinte. Iată că am ajuns, "europenii" de noi, să luăm pilde de democraţie şi de toleranţă faţă de semenii noştri de la ţări latino-americane, precum Argentina sau Uruguay...

Am promis că nu mai scriu, un timp, articole referitoare la cauza homosexualilor. N-a fost deloc uşor sa "duc în spate" trei texte pro-gay. Am mai promis însă – şi întotdeauna mă ţin de cuvânt! – că voi reda o sinteză a comentariilor pe care le consider ca fiind cele mai relevante, făcute la materialele mele precedente pe tema aceasta, de către oameni mai motivaţi şi mai pricepuţi, militanţi autentici, nu "urechişti", cum sunt eu.

În plus, apropierea celei mai importante sărbători creştine, Paştele, mă inspiră către încă o modestă dovadă de simpatie faţă de o minoritate blestemată de către o majoritate vremelnică a unei societăţi trufaşe, egoiste şi ignorante, care crede, de exemplu, că ştie şi urmează Cuvântul Domnului. 

Lungimea si consistenţa a îmbucurător de multe comentarii (câţi oameni inteligenţi 

şi instruiţi există pe acest forum şi în această ţară!) nu-mi permit însă o adevărată sinteză. Aş fi, inevitabil, nedrept...

Voi reda aşadar, în varianta originală, doar câteva dialoguri, pe care le consider elocvente, purtate între opinenţi emblematici ai ambele "tabere": domnii Preda Mihăilescu, Grigore Becea şi, last but not least, părintele blogger Marcel Răduţ Selişte, pe de-o parte, versus acest "Don Quijote" anonim (deloc întâmplător), veritabil "cavaler al tristei figuri", vajnicul şi competentul apărător al drepturilor LGBT,  "Sicsic Sigmar".

Cei cu adevărat interesaţi de subiect vor suporta lungimea citatelor. Ceilalţi, să mă ierte!

Preda Mihăilescu (PM): "Peste 80% din homosexuali incep din 'curiozitate', 'experiment', dorintza de altceva, etc. Si socializarea joaca un rol preponderent. Bine exista result (nu stiu, am zis 20%..., unde lucrurile sunt mai complexe."

Sicsic Sigmar: "Totalmente fals. Să lămuresc lucrurile. Orientarea sexuală, şi homosexualitatea este o orientare sexuală, nu se învaţă şi nu se educă. Are cauze mult mai profunde. Ea ţine de felul de a simţi al omului şi este instinctuală. Nu se învaţă aşa cum nu înveţi să-ţi fie foame sau sete. Acceptabilitatea sexuală este capacitatea de a accepta să faci un act sexual. Similar orientării sexuale putem discuta despre acceptabilitatea de a face acte homosexuale sau heterosexuale. Această acceptabilitate se educă / învaţă dar în anumite limite. Unii nu pot învăţa de loc să facă acte sexuale contrare orientării lor sexuale. De exemplu, există mulţi homosexuali care nu pot avea nici măcar erecţie pentru un act heterosexual. Acceptabilitatea cedează şi actele sexuale neconforme cu orientarea sexuală devin insuportabile dacă sunt practicate o perioadă îndelungată. Este cazul homosexualilor căsătoriţi sau al heterosexualilor care sunt actori în filme porno homosexuale, sau care în condiţii de detenţie au practicat acte homosexuale. Mai există un aspect: cazul bisexualilor cu diferite grade de atracţie homosexuală sau heterosexuală. În cazul lor, cel puţin aparent, există date care ar indică uşoare mişcări ale orientării sexuale, adică să se simtă în anumite perioade ale vieţii mai aproape de homosexualitate şi în altele mai aproape de heterosexualitate. În cazul acestora literatura de specialitate vorbeşte de fluiditatea sexuală. Nu există certitudini dacă în cazul acestora este vorba de variaţii ale orientării sexuale sau doar ale acceptabilităţii sexuale şi problema este deschisă. Incontestabil, într-o societate tolerantă faţă de homosexualitate acceptabilitatea actelor homosexuale creşte şi este dovedit de un studiu făcut în Finlanda. Acelaşi studiu arată că deşi acceptabilitatea creşte totuşi până să se treacă la fapte este o cale lungă, pentru că procentul celor care consideră acceptabil să facă acte homosexuale este mult mai mare decât cel al celor care au şi făcut acte homosexuale. Acest studiu concordă cu multe alte studii care arată că procentul celor care au făcut acte homosexuale este mult mai mare decât cel al homosexualilor, chiar şi în societăţi homofobe. Adolescenţii sunt tentaţi, mai ales dacă educaţional comportamentul homosexual este fructul oprit, să experimenteze sau să exploreze. Asta nu-i face homosexuali. Acum 2-3 ani am citit un studiu (de care nu mai dau) în care era vorba de educaţia sexuală din Germania. După ce s-a detabuizat homosexualitatea şi s-a spus adolescenţilor că sunt liberi să practice şi acte homosexuale, dar o să fie dezamăgiţi dacă ele nu sunt conforme cu modul lor de a simţi, s-a înjumătăţit procentul celor care experimentau aşa ceva. Fructul n-a mai fost oprit şi nu mai era tentant.

PM: "Freud era mai sincer - el spunea ca dupa parerea lui suntem nascuti ca amandoua latentele si este o alegere sociala care ne indreapte in viata."

SS:  "Freud a spus multe şi a emis multe ipoteze speculative (că aşa ar putea fi), dar fără nici o dovadă în sprijinul lor. Teoriile bisexualităţii şi neutralităţii genului la naştere au fost infirmate mult mai târziu. Cazul cel mai dramatic şi foarte mediatizat a fost al unui băiat, David Reimer, caruia la vârsta de 7 luni i-a fost distrus penisul dintr-o eroare medicală. Familia a fost convinsă de către un psiholog adept al tezelor freudiene, ptivind neutralitatea genului şi orientării sexuale la naştere, să îl "transforme" în fetiţă. A fost castrat, i s-a schimbat numele în Brenda şi a urmat tratamente medicale şi psihologice şi a fost crescut ca fetiţă. Cazul era ideal pentru demonstrarea tezelor freudiene, pentru că David / Brenda avea un frate geamăn şi putea fi comparată evoluţia fraţilor. Timp de mai mulţi ani totul părea să meargă conform tezelor freudiene şi cazul a fost în centrul atenţiei lumii medicale ca fiind dovada viabilităţii acestor teze. La vârsta de 13 ani Brenda a refuzat să mai meargă la medic. Se simţea băiat. Atunci i s-a spus adevărul, că s-a născut băiat. Au urmat alte serii de operaţii, pentru constituirea unui penis, şi tratamente medicale etc. Educaţia şi tratamentele nu schimbaseră nici identitatea de gen şi nici orientarea sexuală. La vârsta de 38 ani David Reimer s-a sinucis, la 2 zile după ce îl părăsise soţia. en.wikipedia.org/wiki/David_Reimer David ReimerCiteste mai mult: adev.ro/n0bzi1 

Acesta este un test care a dovedit cu totul altceva decât voiau să dovedească cei care l-au făcut. Părerea că "Toate testele astea care dovedesc ce vor sa dovedeasca cei care platesc, pe cine vor sa convinga", este fără nici o bază. Dimpotrivă, numărul celor care sunt aşa cum spui este nesemnificativ. Atunci când apar astfel de situaţii restul specialiştilor reacţionează. Nu toţi cercetătorii sunt necinstiţi aşa cum nu toţi oamenii fură deşi, hoţii când sunt prinşi şi rudele lor ţipă, adeseori, "toţi fură!" "

Grigore Becea: "Există studii care să ateste că sodomismul nu se ia? Tot citesc pe un blog că te naşti aşa şi nu devii? Eu nu sunt aşa sigur, din contră, mi-e teamă că prin propagandă, racolare şi pornografie specifică LGBT se răspîndeşte acest tip de comportament sexual." 

SS: " I. Sodomism sau homosexualism nu există. Sufixele -ism sunt pentru ideologii, doctrine curente precum liberalismul, creştinismul sau expresionismul. Sodomia se referă strict la comportamentul sexual şi ca orice comportament se poate adopta / învăţa în anumite limite. Homosexualitatea se referă la ceea ce simte un om (atracţie sexuală şi erotică a unei persoane faţă de perosane de acelaşi sex cu ea) şi este instinctivă deci nu se poate învăţa şi, ca urmare, este necontagioasă. Numeroase persoane, ocazional sau situaţional, practică acte sexuale care nu sunt conforme cu orientarea lor sexuală, dar acestea nu le schimbă felul de a simţi. II. Nu există studii care să arate că homosexualitatea NICIODATĂ nu se ia / învaţă. Nu există nici studii care să arate că TOŢI homosexualii s-au născut aşa. Este imposibil de închipuit cum ar putea decurge asemenea studii. Şi într-un caz şi în celălalt ar trebui ca un astfel de studiu să ia caz cu caz, fiecare homosexual în parte şi să vadă dacă nu cumva măcar unul a devenit homosexual prin învăţare. Ştiinţa şi practica nu operează cu aceste tipuri de studii imposibil de pus în practică. Se deduce dintr-un număr limitat de cazuri o regulă şi apoi ea este acceptată ca atare atâta timp cât nu se oferă un exemplu de încălcare a regulii. (Acest raţionament poartă numele de inducţie sau raţionament inductiv.) În cazul nostru regula admisă quasi-unanim de comunitatea ştiinţifică este că orientarea sexuală este instinctivă şi că ea nu se învaţă la fel cum nu se învaţă nici alte instincte (foame, sete etc). Studiile pot dovedi cel mult că UNII, cei supuşi studiilor, nu au devenit homosexuali prin învăţare sau că UNII, iarăşi cei supuşi studiilor, nu au devenit homosexuali chiar dacă au practicat mult timp, datorită unor situaţii aparte, acte homosexuale. Astfel de studii există şi ele au stat la baza regulii despre care am scris mai sus. Din acest moment revine în sarcina celor care nu admit regula să furnizeze dovezi că regula nu este corectă. De asemenea, nu se poate dovedi că NIMENI nu-şi poate schimba orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate sau invers. Ceea ce se poate dovedi este că UNII au încercat să devină heterosexuali din homosexuali şi, în măsura în care lucrurile sunt verificabile, n-au reuşit. Despre UNII dintre cei care au susţinut că şi-au schimbat orientarea sexuală se poate spune cu certitudine fie că au minţit, fie că s-au autoamăgit. Nu există nici o dovadă, dincolo de susţineri, că vreo persoană şi-a schimbat orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate. III Voi da c\teva exemple: Există o categorie de copii, cei cu comportament gen-atipic (băieţi cărora le place să se joace cu păpuşile, cărora le place bucătăreala etc. şi invers la fete), din care la maturitate un procent de 70-80% ajung transgenderi, homosexuali sau bisexuali. Dintre copiii cu comportament gen-tipic procentul celor care ajung non-heterosexuali este de cel puţin 15-20 de ori mai redus. Încercările de prevenire a dezvoltării non-heterosexuale făcute asupra copiilor gen-atipic n-au avut succes chiar dacă au început la vârste foarte fragede (4-5 ani). În Samoa (Noua Guinee) în unele triburi există obiceiul (sau cel puţin exista până acum 15-20 ani) de a lua copii de 8-9 ani de lângă familie şi să crească apoi în "casa bărbaţilor". Acolo, conform credinţei locului, pentru dobândirea masculinităţii copiii practică acte homosexuale, mai întâi ca parte pasivă apoi, pe măsură ce cresc, ca parte activă. La maturitate, între căsătorie şi naşterea primului copil, mai frecventează "casa bărbaţilor" după care rămân la comportament pur heterosexual. Dacă homosexualitatea s-ar învăţa acolo ar fi homosexuali un procent important dintre bărbaţii maturi, ceea ce nu s-a constatat. Numeroşi homosexuali se căsătoresc. Practicarea sexualui heterosexual nu-i transformă în heterosexuali, simţind în continuare ca homosexuali. Numeroşi heterosexuali în anumite situaţii speciale practică acte homosexuale. Asta nu le schimbă orientarea sexuală şi îndată ce situaţiile speciale încetează trec la comportamentul heterosexual.".

Marcel Răduţ Selişte : "Există aici o anumită diferenţă. Membrii LGBT susţin adevăruri izvorâte din propriul comportament sexual, din stilul lor de viaţă. Creştinii susţin adevăruri izvorâte din Sfânta Scriptură." 

SS: "Susţineri eronate, dacă nu cumva minciuni deliberate. Minoritatea LGBT şi simpatizanţii ei susţin adevăruri izvorâte din ştiinţa contemporană şi din evoluţia socială, cerând aceleaşi drepturi pentru membrii LGBT pe care le au şi majoritarii heterosexuali. Afirmaţiile că "membrii LGBT susţin adevăruri izvorâte din propriul comportament sexual, din stilul lor de viaţ" sunt profund jignitoare la adresa homosexualilor pentru că prin ele autorul îşi bate joc de ceea ce simt homosexualii, ca şi când comportamentul lor n-ar fi derivat din ceea ce simt, ci ar fi o alegere vicioasă. Stilul lor de viaţă, acum, la noi, preponderent constând în promiscuitate sexuală, este o consecinţă a homofobiei iniţiată şi întreţinută de biserică, dar despre astea voi scrie mai jos. Homofobii care se pretind creştini nu se bazează pe Sf. Scriptură. Cel mult se bazează pe interpretări ale acesteia. Ca dovadă, diverse biserici creştine interpretează diferit Sf. Scriptură. Cu excepţia Romani 1:26-27, în care este neclar dacă se vorbeşte despre comportamentul homosexual sau despre homosexualitate, în nici un alt verset biblic nu se vorbeste despre homosexualitate ci, cel mult, despre comportamentul homosexual. O sumedenie de biserici creştine nu consideră păcat nici homosexualitatea şi nici comportamentul homosexual. Biserica Catolică consideră că homosexualitatea nu este păcat, dar comportamentul homosexual este păcat. Bisericile ortodoxe n-au, cu câteva excepţii, o atitudine oficială asupra homosexualităţii, dar poziţia dominantă pare să considere şi homosexualitatea un păcat alături de comportamentul homosexual. Nu sunt sigur dacă a fi creştin este o alegere (botezul în orice caz nu este o alegere a celui botezat iar proceduri pentru ieşine din biserică - de genul demisiei - nu există), dar credinţa în Dumnezeu este cu certitudine învăţată (dovadă fiind multe alte religii care nu sunt nici măcar abrahamice). A face parte din clerul BOR, care discriminează şi batjocoreşte homosexualii cu fiecare ocazie care se iveşte, este cu certitudine o alegere. Spre deosebire de acestea, homosexualitatea nu este nici o alegere şi nici nu este învăţată; este instinctuală. Homosexualii au de ales doar între abstinenţa sexuală şi comportamentul homosexual; pentru ei comportamentul heterosexual nu-i o alternativă decât ca paleativ şi doar pentru o scurtă perioadă după care, dacă se continuă, devine un calvar. Porunca christică de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi s-a malformat, în timp, în cea a iubirii sufletului aproapelui şi, pentru salvarea sufletului, orice mijloace erau admise, inclusiv omorârea trupului. Pe această linie un reprezentant al BOR declara la o televiziune, anul trecut, că BOR se simte responsabilă de sufletele homosexualilor şi, pe acest temei, militează împotriva acceptării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex deşi este dincolo de orice evidenţă că atitudinea homofobă a BOR menţine majoritatea homosexualilor în promiscuitate sexuală şi odată cu ea sub pericolul contactării unor boli cu transmitere sexuală, unele fatale. Pentru unii reprezentanţi ai BOR a devenit slogan bicisnicul “urăsc păcatul, dar iubesc pe păcătos”. Întreaga ură împotriva păcatelor homosexualităţii şi sodomiei nu rămâne niciodată abstractă, ci se revarsă întotdeauna asupra homosexualilor. Niciodată n-am văzut revărsări de iubire dinspre BOR înspre homosexuali. Numai ură, ură, ură.".

Marcel Răduţ Selişte : " În Biserică, omul păcătos nu este condamnat penal [...]".

SS: "Biserica întotdeauna a acţionat prin persuadarea actorilor politici pentru impunerea sancţiunilor penale. Niciodată clerul n-a fost călăul ci doar autorul moral. Nici măcar temuţii inchizitorii nu omorau direct şi nici nu semnat stricto-senso condamnările la moarte. Europa pre-creştină a fost cel puţin tolerantă faţă de comportamentul homosexual şi aproape aşa a fost şi în primele secole creştine. Prima cerere explicită de condamnare la moarte pentru comportament homosexual o găsim la Sf. Ioan Gură de Aur, în Omilia IV la Epistola către Romani a Sf. Apostol Pavel. S-ar putea ca în aceaşi perioadă, mai precis în anul 390, să se fi legiferat, în Imperiul Roman, şi prima condamnare la moarte pentru comportament homosexual, dar textul care ni s-a păstrat este neclar şi interpretarea lui este disputată. Chiar dacă s-ar fi legiferat astfel, legiferarea n-a fost pusă în executare decât, eventual, pentru scurt timp, pentru că există documente ulterioare care atestă încasarea de taxe atât de la prostituate cât şi de la prostituaţi. Primele texte de lege clare prin care homosexualii erau condamnaţi la moarte apar după consolidarea puterii teocraţiei constantinopolitane, în vremea împăratului Iustinian, şi ele erau motivate teologic. Destrămarea Imperiului Roman în apus a dus la dezincriminarea comportamentului homosexual, cel puţin de facto dacă nu şi de jure, în statele succesoare ale acestuia, dar după anul 1200 pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă la insistenţele clerului catolic. La noi, legislaţia bizantină (constantinopolitană) a fost introdusă odată cu organizarea bisericii şi cu limba de cult (slavona bisericească), în sec. IX-XI. Cea mai timpurie execuţie, prin ardere de viu pe rug, pentru sodomie, o avem atestată în anul 1574, de către prima noastră mare cronică, Letopiseţul lui Grigore Ureche. Faptul că executatul a fost un episcop arată colaborarea bisericii la execuţie, pentru că judecarea şi condamnarea nu se puteau face decât după caterisire, şi documentele de epocă, consultate de către Nicolae Iorga, arată că în acest scop a mers un episcop din Ardeal în Moldova. Cea mai veche înscriere într-un text de lege a pedepsei cu moarte pentru sodomie o găsim în 1640, în cel mai vechi cod de legi care ni s-a păstrat, Pravila lui Vasile Lupu. Nu pot fi sigur dacă dezincriminarea sodomiei s-a făcut înainte de 1865 sau doar prin adoptarea Codului Penal în acel an, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, în eforturile lui de modernizare şi secularizare a statului. Reincriminarea sodomiei s-a făcut în anul 1935, pe fondul cererilor conjugate ale BOR şi legionarilor, ca o concesie făcută BOR pentru a stăvili susţinerea legionarilor de către aceasta. Au rămas peste decenii, şi incriminarea sodomiei şi strânsa legătură dintre legionari şi BOR, iar astăzi, ce-i drept prin voci neautorizate, vrea canonizarea unor legionari. În anul 1995, în vederea intrării noastre în NATO şi UE, se punea problema abrogării art. 200 Cod Penal, care sancţiona cu închisoarea comportamentul homosexual. ASCOR în colaborare cu alte organizaţii creştine au organizat în acel an o serie de conferinţe care se opuneau dezincriminării comportamentului homosexual. Materialele prezentate în aceste conferinţe au fost strânse într-o broşură care a fost înmânată parlamentarilor şi ulterior reeditate în mai multe cărţi şi cel puţin o parte din ele există şi pe internet. Urmare a acestei acţiuni art. 200 nu a fost abrogat dar în anul 1996 a suferit unele modificări. În anul 2000, la solicitarea expresă şi insistentă a Consiliului Europei, în parlament se discuta abrogarea art. 200 Cod. Penal. ca o condiţie a primirii în UE. De atunci avem dovadă directă, de la cel mai înalt nivel al BOR, de persuadare a factorilor politici de la noi, o scrisoare adresată parlamentarilor de către Sinodul BOR, prin care se cerea ca art 200 Cod Penal să nu fie abrogat şi se ameninţa că, în caz contrar, BOR va cere un referendum pe această temă. Fiind an electoral, parlamentarii au cedat şi art. 200 a rămas nemodificat. Abia în anul următor el a fost abrogat prin OG.".

Marcel Răduţ Selişte: "În Biserică, omul păcătos nu este condamnat penal, dimpotrivă, este considerat ca fiind un om bolnav sufleteşte şi se încearcă vindecarea sufletului lui prin toate mijloacele pe care le deţine Biserica - Spovedania, canonul rânduit de duhovnic, rugăciunea, postul etc." 

SS: "Niciodată, în lunga istorie a creştinismului, nu s-a încercat vindecarea sufletului homosexualilor. Nici măcar n-a păsat cuiva ce simte un homosexual. În afară de persuadarea factorilor politici în vederea sancţionării penale (atunci când a putut a impus pedeapsa capitală şi când n-a putut face asta s-a mulţumit şi cu pedeapsa cu închisoare) există canoanele bisericeşti, aplicabile în special când “păcătosul” mărturisea la spovedanie păcatul sodomiei, care prescriu ani lungi de post şi rugăciune, fără împărtăşanie, dar acestea sunt pentru sancţionare, nu pentru vindecare. Ideea vindecării homosexualilor prin mijloace bisericeşti este din ultimii zeci de ani, după ce medicina şi psihologia au declarat nu numai că homosexualitatea nu este o boală, ci şi că este incurabilă. Chiar şi aşa mai există ierarhi şi prelaţi ai BOR care susţin că homosexualitatea se poate trata prin mijloace medicale.".

Marcel Răduţ Selişte: "În temeiul acestei dorinţe de a-l vindeca pe păcătos şi de a opri generalizarea păcatului în comunitate se realizează relaţia Bisericii cu homosexualii şi cu oricare creştin care a căzut în păcate.”

SS: "Nu există nici o relaţie oficială sau cel puţin oficioasă între BOR şi comunitatea homosexualilor. Preşedintele Fundaţiei ACCEPT califica, exact în acest sens, BOR ca fiind autistă tocmai pentru că nu acceptă nici un fel de relaţie sau discuţie. Nici măcar un minim de înţelegere, atâta cât a făcut Biserica Catolică, nu acceptă BOR. Biserica Catolică, prin documente oficiale, recunoaşte homosexualitatea ca fiind înăscută şi incurabilă şi cere să nu se exercite faţă de homosexuali discriminări nedrepte; homosexualitatea nu este considerată păcat şi s-au eliminat din documentele oficiale toate calificativele degradante la adresa homosexualilor sau ale comportamentului homosexual, începând cu cuvântul „abominaţie”. În locul acestei minime înţelegeri stă violenta intervenţie a conducerii BOR anul trecut, când în proietul de modificare a Constituţiei a fost înscris printre motivele de nedisciminare şi orientarea sexuală, intervenţie prin care se cerea nu numai eliminarea acestei modificări ci şi înscrierea în Constituţie a interdicţiei de a se legifera posibilitatea de a se încheia căsătorii între persoane de acelaşi sex. Alături de această manifestare stau înfierările homosexualilor, care mai de care mai vehemente şi mai ofensatoare, adresate de către BOR, de la ierarhi la blogeri creştini sau simpli creştini îndobitociţi în homofobia lor, unii cerând chiar pe această platformă condamnarea la moarte a homosexualilor sau revenirea la practica nazistă de eugenie, pentru eliminarea taraţilor genetici. La nivel personal, între preoţi sau călugări şi homosexuali, nu am cunoştinţă de alte relaţii decât cele sexuale, despre unele scriind presa, dar sunt convins că nu la ele te referi. Sau, dacă insişti, mai am cunoştinţă de două cazuri de adolescenţi care au spus părinţilor că simt atracţii homosexuale şi au fost duşi de aceştia să fie exorcizaţi, evident fără alte efecte decât traumele psihologice aferente, care au necesitat tratamente psihologice, dar mă îndoiesc să fie şi acest tip de relaţii cel la care te referi.".

Să vă dea Dumnezeu sănatate, raţiune şi inimă blândă tuturor!