Premiul Naţional de Poezie pleacă în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul francez de origine română Dinu Flămând (64 de ani) este laureatul din acest an al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnia. Autor a 11 volume de poezie, Dinu Flămând s-a născut pe 24 iunie 1947, în Susenii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cunoscut ca poet, eseist, jurnalist la RFI, traducător din literaturile franceză, spaniolă şi portugheză, Flămând a plecat în exil în Franţa în anii '80 pentru că a refuzat să participe la acţiunea de epurare ideologică a cărţilor. Volumele sale de versuri şi de critică literară, dar şi unele traduceri, au obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale. Potrivit tradiţiei, Dinu Flămând a fost desemnat cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Citiţi şi:

Luceafărul poeziei române, omagiat la Chişinău

Titlul şi premiul de 2.500 de euro au fost decernate aseară, la Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoşani, în cadrul unei gale speciale. Zeci de oameni de cultură din toată ţara au fost prezenţi la a 20-a ediţie a „Zilelor Eminescu". Anul acesta, pentru prima dată s-a celebrat ziua naşterii „poetului nepereche" drept Ziua Naţională a Culturii Române.

Operele laureaţilor, în 500 de volume

Pentru acţiunile de la Botoşani, Ministerul Culturii şi Primăria au cheltuit peste 130.000 de lei. Cea mai mare sumă, 100.000 de lei, s-a cheltuit pe tipărirea a 19 colecţii, totalizând 500 de volume, cu toate operele laureaţilor Premiului „Mihai Eminescu" de până acum. „Specialiştii au apreciat faptul că este cea mai valoroasă colecţie de poezie care a fost editată vreodată în România. O parte a colecţiei va fi donată bibliotecilor şcolare", a declarat primarul oraşului, Cătălin Flutur. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite