FOTO Plagiatul îl costă pe Vîntu eliberarea anticipată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Ovidiu Vîntu ar putea rămâne în spatele gratiilor dacă se dovedeşte că lucrarea pe care a scris-o în închisoare pentru a i se reduce pedeapsa cu 33 de zile este un plagiat

Ziarul „Adevărul“ a prezentat modul în care Sorin Ovidiu Vîntu a plagiat din alte lucrări în cartea pe care a scris-o după gratii, pentru a i se reduce pedeapsa cu 33 de zile. Experţii consultaţi de „Adevărul“ sunt categorici: cartea „România - studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare“,  scrisă de SOV în spatele gratiilor, nu este o lucrare originală. Aceştia au stabilit că volumul nu este altceva decât un conglomerat de texte copiate din alte opere.

„DACĂ E PLAGIAT, VA RĂSPUNDE PENAL“

În cazul în care se dovedeşte că Sorin Ovidiu Vîntu a plagiat, eliberarea sa condiţionată ar putea fi suspendată. „Deţinutul ia la cunoştinţă de mai multe documente, pe care le semnează. Printre acestea se numără şi un angajament care prevede că în cazul în care se dovedeşte că a încălcat normele de conduită ale cercetării-dezvoltării, cum ar fi plagiat, confecţionare de date sau falsificare, va răspunde penal şi, pe lângă aceasta, i se va anula şi eliberarea condiţionată“, a declarat pentru „Adevărul“ subinspectorul Georgiana Gherman, purtător de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Există însă o singură problemă. Dacă deţinutul este eliberat înainte de a se dovedi că a plagiat, Administraţia Penitenciarelor nu mai poate face nimic. „Dacă este eliberat între timp, atunci numai instanţele de judecată sunt în măsură să decidă anularea eliberării condiţionate şi rechemarea în penitenciar“, a mai spus Georgiana Gherman.



ELIBERARE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Sorin Ovidiu Vîntu a speculat o lacună legislativă. Administraţia Penitenciarelor nu are niciun fel de norme legale în ceea ce priveşte conţinutul lucrărilor semnate de scriitori în zeghe. „Nu noi putem face verificări în acest sens, dacă este vorba de plagiat sau nu. Deţinutul este cel care-şi asumă răspunderea pentru ceea ce a scris în lucrare. Comisia penitenciarului poate anula eliberarea condiţionată doar dacă un Consiliu de Etică stabileşte că lucrarea nu este autentică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ANP.

Cu alte cuvinte, deţinutul Sorin Ovidiu Vîntu, a cărui probitate morală nu poate fi luată în considerare în urma condamnării la închisoare, poate fi eliberat prin simpla semnare a angajamentului de asumare a răspunderii.

VÎNTU: „ACUZAŢIA ESTE EXAGERATĂ“

Replica lui Sorin Ovidiu Vîntu a venit din spatele gratiilor. Prin intermediul fiicei sale, Ioana, Vîntu a transmis ziarului „Adevărul” că din cauza grabei redactării lucrării ar fi omis să citeze operele din care s-a inspirat. „Acuzaţia de plagiat apărută în ziarul dumneavoastră este exagerată. Toate sursele pe care le-am consultat au fost citate în bibliografia pe care am publicat-o la sfârşitul lucrării. Dacă din graba de a mă încadra într-o anumită unitate de timp am omis pe cineva, îmi cer scuze atât autorului, cât şi dumneavoastră“, a transmis, din Penitenciarul Jilava, Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta nu a putut explica însă cum în părţile întâia şi a treia ale cărţii a folosit corect regulile de citare pentru informaţiile preluate din alte surse.

PLAGIAT INCONTESTABIL

Potrivit experţilor consultaţi de „Adevărul”, cartea scrisă de SOV este, practic, o compilaţie din diverse texte preluate, în mare parte, fără drept de către Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit experţilor consultaţi de „Adevărul“. „Este un plagiat clar, fără niciun fel de dubii. Este preluare cuvânt cu cuvânt dintr-o lucrare publicată în limba română şi prezentată într-o altă lucrare tot în limba română, fără atribuire. Preluarea de text, care este repetată, nu are caracter exemplificator şi nu este procesată de autorul preluării“, a declarat pentru „Adevărul“ prof. univ. Dorin Isoc. ;

ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ, JUDECATĂ LA 17 IANUARIE

La începutul lunii, Comisia de analizare a cererilor de eliberare condiţionată a Penitenciarului Jilava a aprobat scăderea a 33 de zile de închisoare din condamnarea de un an primită de Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Eliberarea condiţionată va fi însă decisă de judecători pe 17 ianuarie 2013.
 

Sorin Ovidiu Vintu
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite