EXCLUSIV Vîntu răspunde acuzaţiilor de plagiat aduse de "Adevărul"
0Urmare a articolului publicat în ziarul nostru cu titlul "Sorin Ovidiu Vîntu a plagiat cartea ca să-şi reducă pedeapsa", din Penitenciarul Jilava, prin intermediul fiicei sale, SOV a transmis un mesaj.
"Acuzaţia de plagiat apărută în ziarul dumneavoastră este exagerată. Toate sursele pe care le-am consultat au fost citate în bibliografia pe care am publicat-o la sfârşitul lucrării. Dacă din graba de a mă încadra într-o anumită unitate de timp am omis pe cineva, îmi cer scuze atât autorului, cât şi dumneavoastră", a transmis, din Penitenciarul Jilava, Sorin Ovidiu Vîntu.
Ziarul „Adevărul“ a prezentat, miercuri dimineaţă, modul în care Vîntu a plagiat masiv din alte lucrări în cartea pe care a scris-o după gratii, pentru a i se reduce pedeapsa cu 33 de zile.