Interlopul Viorel Gongoi şi alte patru persoane, reţinuţi de DIICOT. Ar fi impuns taxe de protecţie dezvoltatorilor imobiliari din zona de Nord a Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii domiciliare într-o amplă operaţiune cu 27 de suspecţi şi 100 victime nemţi la Vâlcea - fraude informatice Foto DIICOT

DIICOT a efectuat marţi, 9 noiembrie, percheziţii în Bucureşti şi Prahova la domiciliile unor persoane suspectate de impunerea unor taxe de protecţie dezvoltatorilor imobiliari din zona de Nord a Capitalei. Acuzaţiile sunt de organizare a unui grup infracţional organizat, şantaj şi lipsire de libertate.

UPDATE: ”În cauză au fost reţinute cinci persoane, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”, a transmis Poliţia Capitalei. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: "În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, pe raza municipiului Bucureşti, în vederea comiterii infracţiunii de şantaj, respectiv, în scopul determinării prin constrângere a victimelor, dezvoltatori imobiliari, la plata unor sume de bani pretinse de membrii grupării drept ”de taxă de protecţie”", transmite DIICOT.

Procurorii susţin că fiecare membru ar fi avut un rol bine stabilit, "puterea de decizie aparţinându-i liderului grupării, personaj notoriu în mediul infracţional". Surse judiciare au declarat, pentru Adevărul, că liderul grupării ar fi Viorel Gongoi, cunoscut în spaţiul public după ce l-ar fi ameninţat pe fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Cum acţiona gruparea

"Astfel, liderul direcţiona ceilalţi membri ai grupului la şantierul victimei pentru abordarea acesteia în moduri intimidatoare. Totodată, cu ocazia incursiunii, membrii grupului infracţional îi puneau în vedere dezvoltatorului imobiliar să se prezinte la liderul grupării pentru a discuta. În cadrul întâlnirii, acesta, folosind diverse tehnici de presiune şi intimidare, solicita victimei o sumă de bani pentru a-i permite să continue lucrările de construcţie.

În cazul în care dezvoltatorul imobiliar refuza să se întâlnească cu liderul ori nu accepta taxa de protecţie impusă, membrii grupului infracţional procedau la intensificarea acţiunilor de constrângere prin realizarea de incursiuni la şantierul imobilului şi ameninţarea angajaţilor. În final, de cele mai multe ori, în urma acţiunilor de constrângere, confruntându-se cu riscul de a nu reuşi să finalizeze edificiul dezvoltat, victima era nevoită să se „înţeleagă” cu liderul grupării şi să-i remită acestuia ”taxa de protecţie” impusă", informează procurorii.

DIICOT anunţă că, în urma percheziţiilor, au fost ridicate sumele de 8.000 de lei şi 5.500 de euro. La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 5 persoane. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite