Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani. Este vizată şi CET Govora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de percheziţii au loc joi în Bucureşti şi în trei judeţe din ţară într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice şi termice. Surse judiciare au precizat că este vizat şi sediul CET Govora. Prejudiciul creat în acest caz se ridică la peste 8 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2015 – 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică şi termică, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziţie a cărbunelui încheiate cu firme de profil.

În documentele de însoţire a mărfii ar fi fost înscrise cantităţi mult mai mari decât cele achiziţionate în realitate.

De asemenea, mai spun procurorii, în înscrisuri ar fi fost evidenţiat cărbune de calitate superioară, însă, în realitate, puterea calorică a cărbunelui achiziţionat ar fi fost mult inferioară.

Percheziţiile au loc în judeţele Vâlcea (10), Mehedinţi (3) şi Gorj (8), dar şi în municipiul Bucureşti (1). 

Surse judiciare au precizat că, în judeţul Vâlcea, percheziţiile se desfăşoară la societatea CET Govora, unul dintre cei mai mari agenţi economici cu capital de stat aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, arată Agerpres.

         

Prejudiciul creat în acest caz se depăşeşte 8 milioane de lei.

CET Govora, în insolvenţă din luna mai

Din luna mai a acestui an, societatea de tremoficare CET Govora este în insolvenţă din cauza unei datorii de 200 de milioane de lei către Complexul Energetic Oltenia pentru carbunele livrat până in 2014.

CET Govora are circa 2.000 de angajaţi, actionar unic fiind Consiliul Judeţean Vâlcea.

Dan Şova şi contractele de asistenţă juridică la CET Govora

Societatea CET Govora a fost implicată în mai multe scandaluri. Unul dintre acestea este legat de un dosar care a ajuns deja pe masa judecătorilor şi în care esre implicat senatorul Dan Şova.

Potrivit rechizitoriului, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins şi primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Şova pe lângă directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de denunţător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013 - august 2014 a avizat ilegal, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente.

Potrivit anchetatorilor, încheierea unor astfel de contracte de consultanţă nu-şi găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora dispunea de un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea nu mai puţin de şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

Tainul lui Şova: 5.000 de euro pe lună

Prejudiciul creat în acest dosar este estimat la 1,3 milioane de lei - suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte sus menţionate), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

Concret, Dan Şova i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora, în schimbul acestui serviciu pretinzând suma de 5.000 euro pe lună pe toată perioada contractului.

În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Şova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora.

În decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET. Numai că în martie 2013 Bălan a revenit în funcţie şi a încheiat cu firma de avocatură un nou contract pe un an.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite