Patriciu, executat silit pentru un credit de aproximativ 20 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reiffeisen Bank a cerut executarea silită a omului de afaceri Dinu Patriciu FOTO Adevărul
Reiffeisen Bank a cerut executarea silită a omului de afaceri Dinu Patriciu FOTO Adevărul

Dinu Patriciu va fi executat silit, după ce Judecătoria Sectorului 1 şi Judecătoria Buftea au admis cererile de încuviinţare a executării înaintate de Raiffeisen Bank, pentru credite în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.

Potrivit Capital, Dinu Patriciu este executat silit din cauza unui credit luat de Minimax, companie ce a aparţinut omului de afaceri, şi a fost garantat de acesta cu un bilet la ordin care a fost refuzat la plată.

„Procedura de executare silită se declanşează după momentul în care i se comunică executorului încheierea de încuviinţare pronunţată de instanţă. După comunicarea somaţiei, ca prim act de executare silită se solicită organelor abilitate să furnizeze informaţii cu privire la patrimoniul debitorului urmărit. Urmează, în final, analiza valorică a bunurilor identificate care va crea premisa sechestrării cantităţii suficiente de bunuri necesare acoperirii creanţei”, a declarat pentru Capital, Ilie Dinu, unul dintre executorii care se ocupă de caz.

Procedura de executare se va concentra, după toate aparenţele, asupra bunurilor imobiliare deţinute de Patriciu în proprietate sau coproprietate pe raza celor două judecătorii unde au fost obţinute încuviinţările.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite