Pasager suspect de infecţie cu coronavirus, pe Aeroportul Otopeni. Ce măsuri au luat autorităţile. Raed Arafat: Alarmă falsă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean care a ajuns la Bucureşti în această după-amiază cu o cursă Ryanair care venea de la Tel Aviv şi care, cu ceva timp în urmă, a călătorit în China a fost preluat de echipaje medicale după ce a acuzat că are simptome asemănătoare cu cele produse de coronavirusul care face ravagii în Asia.

UPDATE 17:37 Raed Arafat a declarat pentru Mediafax că  este vorba despre o alarmă falsă, pentru că pasagerul are simptome de gripă:

„Nu, a fost o alarmă falsă, în sensul în care persoana a fost în China acum 2-3 luni, nu acum. El acum vine din altă parte. Deci faptul că a fost acum 2-3 luni nu mai este motiv de alertare şi nu mai e nicio problemă”, a afirmat Raed Arafat, pentru MEDIAFAX. Şeful DSU a mai precizat că „nu este corelat cu coronavirusul, cel puţin la acest moment, pentru că venitul din China a fost acum 3 luni şi el era în altă parte. Acestea sunt informaţiile de acum. L-a preluat o ambulanţă să îl ducă pentru că poate are altă problemă”.

***

Respectivul pasager, în vârstă de 23 de ani, de naţionalitatea israeliană, s-a plâns că nu se simte prea bine, iar comandantul  aeronavei Ryanair de pe cursa cu indicativul FR2839 a luat legătura cu turnul de la Bucureşti, care a alarmat autorităţile sanitare din România şi personalul medical de pe Aeroportul Henri Coandă. Aceştia din urmă au pregătit o ambulanţă pentru preluarea rapidă a pacientului, iar întreg cazul este în atenţia Insitutului Naţional de Sănătate Publică. 

Conform unor surse, neconfirmate oficial, respectivul pasager ar fi călătorit în China în urmă cu trei luni.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti.

Ceilalţi 178 de pasageri au fost debarcaţi pe flux normal, dar starea lor de sănătate va fi monitorizată de autorităţile sanitare.

„Toate măsurile au fost luate în conformitate cu protocolul şi procedurile medicale în vigoare. Ca urmare a verificărilor efectuate de personalul specializat al autorităţii în domeniu, ceilalţi 178 de pasageri au fost debarcaţi pe flux normal“, au transmis reprezentanţii aeroportului, potrivit News.ro.

Noul virus a ucis 41 de oameni în China, iar cazuri de infectare au fost confirmate şi în Australia, Franţa şi Statele Unite

Reamintim că, descoperit în decembrie la Wuhan, noul tip de coronavirus a luat amploare în ultimele zece zile. China a înregistrat 41 de morţi şi  1.300 de cazuri de îmbolnăvire până acum. Noul tip de coronavirus a atins şi ţările non-asiatice, ajungând în Australia (4 cazuri), Statele Unite (2 cazuri) şi Franţa (3 cazuri).

Într-o declaraţie susţinută sâmbătă, preşedintele chinez Xi Jinping a recunoscut că situaţia este „gravă“ la el în ţară. Dar, a dat asigurări Xi, China este capabilă să câştige această luptă.

Secvenţa genetică a coronavirusului, descifrată şi dată publicităţii

Secvenţa genetică a coronavirusului 2019-nCoV a fost postată, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, într-un fişier cu acces gratuit pentru orice cercetător interesat să o studieze.

Munca pentru decodarea ei a durat aproape zece zile: un efort comun şi fără precedent, relatează „The Washington Post“.

Andrew Mesecar, profesor de biologie structurală a cancerului la Purdue University, a anunţat sâmbătă dimineaţă că laboratorul pe care îl coordonează a început deja să examineze secvenţa de ADN. Aceasta seamănă izbitor cu cea a sindromului respirator acut (SARS). În 2003, SARS a pus în alertă întreaga lume. Plecat în noiembrie 2002 din Guangdong, o provincie din sudul Chinei, SARS a afectat 8.346 de persoane din 30 de ţări, majoritatea victimelor şi pacienţilor înregistrându-se în China (348 de morţi din 5.900 de cazuri) şi Hong Kong (204 morţi din 1.654 de cazuri). Cea mai afectată ţară non-asiatică a fost Canada, cu 44 de decese din 251 de cazuri depistate. România a înregistrat un singur caz de îmbolnăvire, dar fără consecinţe tragice. În total, 646 de persoane au murit în lume din cauza SARS.

În China, autorităţile au luat măsuri drastice împotriva răspândirii noului virus

Vineri, în ajunul Anului Nou Chinezesc, Beijingul a decis închiderea templelor, a Oraşului Interzis şi a unei părţi din Marele Zid. Totodată, a instituit carantină pe un perimetru locuit de 40 de milioane de persoane. În plus, a dispus construcţia unui spital în numai şase zile pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu 2019-nCoV.

Un spital cu 1000 de patturi va fi construit in 10 zile în provincia Wuhan din China. FOTO EPA-EFE

Un grup de muncitori lucrează la construcţia unui spital pentru tratarea pacienţilor de 2019-nCoV FOTO EPA-EFE

La Wuhan, medicii se simt epuizaţi şi avertizează că sunt slab aprovizionaţi.

Patru medici din Wuhan au declarat pentru CNN, sub protecţia anonimatului, că lucrează zi şi noapte şi au acumulat frustrări pe fondul epuizării. Ei spun că au nevoie de mai multe haine de protecţie şi măşti sanitare, actualele rezerve ajungând numai pentru trei-patru zile. „Parcă am intra în luptă fără armură“, a menţionat unul dintre ei. Un medic din Wuhan, Liang Wudong (foto mai jos), a murit deja din cauza virusului.

Medic din Wuhan decedat din cauza noului coronavirus FOTO @PDChina/ Twitter

Liang Wudong FOTO @PDChina/ Twitter

În China, bilanţul victimelor creşte rapid, ajungând la 41 de morţi şi aproape 1.300 de persoane infectate. Cazuri de îmbolnăvire au fost constatate şi în trei ţări non-asiatice: Australia (4), Franţa (3) şi Statele Unite (2).

Joi, după o reuniune de urgenţă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis că este vorba despre o urgenţă pentru China şi că este „prea devreme” să declare urgenţă globală de sănătate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite