Ziarul elveţian Neue Zürcher Zeitung scrie luni pe larg, sub semnătura lui Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena, despre modul în care „Biserica şi Academia ameninţă prin idelogia naţionalist-ortodoxă legăturile României cu Occidentul". În România, mişcările naţionalist-religioase ar fi dobândit importanţă publică în ultimii ani, cu sprijin din partea Rusiei, după ce au funcţionat multă vreme în substratul politico-social, avertizează semnatarul analizei din NZZ.

Biserica şi Academia: instituţii foarte influente în societatea românească

Schmitt aminteşte de participarea Patriarhului Daniel şi a preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la o ceremonie la mănăstirea Putna, unde l-ar fi aplaudat pe liderul studenţesc Silvian-Emanuel Man, cunoscut pentru discursurile sale naţionaliste şi simpatiile legionare. Autorul articolului din NZZ menţionează şi ambivalenţa Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce priveşte Mişcarea Legionară (pe care nu ar fi condamnat-o oficial niciodată) şi legat de fostul lider al acesteia Corneliu Zelea Codreanu (a cărui venerare ar fi tolerată mai cu seamă în mănăstiri). 

Biserica Ortdoxă se bucură de prestigiu în rândul populaţiei şi doar puţini intelectuali se încumetă să vorbească despre abuzurile din rândurile clerului şi să-i critice pe ierarhi. Biserica este influentă atât din punct de vedere economic, cât şi mediatic iar autorităţile politice se străduiesc să le fie pe plac mai marilor bisericeşti. Ca exemplu, Schmitt aminteşte că preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat recent pe Patriarhul Daniel cu un înalt ordin al statului român (cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan - n.red.).

România Bucureşti Catedrala Mânturii NeamuluiPatriarhul Daniel (dreapta), la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului

Articolul din NZZ arată că, dacă în vestul Europei reprezentanţii Bisericii şi ai mediului academic se amestecă rareori în politică, în est lucrurile stau cu totul altfel: Biserica şi Academia sunt foarte bine văzute în România, în calitate de apărători ai tradiţiilor naţionale - mai ales Biserica ar fi aici un factor decisiv, notează autorul.

Acesta mai scrie că preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ar alimenta de mai mulţi ani discursul naţionalist şi ar căuta apropierea de Biserică. Pop (bănuit că ar fi fost colaborator al Securităţii, la fel ca Patriarhul Daniel) ar fi sprijinit de mai multă vreme de portalul rusesc de propagandă Sputnik, de care nu s-ar fi distanţat niciodată. Pop ar fi vehiculat de PSD ca posibil candidat al formaţiunii la viitoarele alegeri prezidenţiale. Criticii mai acuză Academia condusă de Pop de semnale antisemite: în istoria României, semnată de acesta, numărul evreilor ucişi în Pogromul de la Iaşi din 1941 ar fi cu mult mai mic decât în realitate; în plus, Pop s-ar fi distanţat cu mare întârziere de o conferinţă în onoarea lui Nicolae Paulescu, considerat descoperitorul insulinei şi cunoscut şi vocal antisemit.

Ascensiunea AUR şi rolul Rusiei

Articolul din NZZ precizează că mult mai îngrijorătoare decât înscenările naţionalist-religioase radicale ale liderului studenţesc Man ar fi aprobarea acestui tip de discurs de către anumite figuri politice importante ale ţării. Fenomenul nu ar fi nou, întrucât tabăra postcomunistă ar fi perpetuat după 1989 elemente naţionaliste, izolaţioniste, antioccidentale şi latent antisemite ale ideologiei regimului comunist.

Mai mult, acest curent are acum din nou reprezentare şi în Parlamentul României, prin formaţiunea AUR, un fel de continuator, în opinia autorului, al ideologiei fostei formaţiuni apropiate de serviciile secrete Partidul România Mare, al lui Corneliu Vadim Tudor. 

România partidul ultranaţionalist AURLiderii partidului AUR, George Simion (centru) şi Claudiu Târziu (stânga), la o conferinţă de presă după alegerile de la sfârşitul lui 2020

AUR ar fi prezentat în ultima campanie electorală imaginea unui Vest decadent, reuşind să speculeze cu succes frustrările alegătorilor atât în ţară, cât şi în diaspora.

Materialul din NZZ notează că România este cea mai mare ţară membră a Uniunii Europene din sud-estul Europei şi un important partener în NATO - fiind prin urmare şi o ţintă a încercărilor de destabilizare ale Moscovei. Ţară cu limbă romanică şi confesiune majoritar ortodoxă, România are, începând din secolul 19, probleme în poziţionarea sa între Vest şi Est, remarcă Oliver Jens Schmitt.

Acesta deplânge actualele probleme politice din ţară, cu destrămarea coaliţiei de guvernare. Forţele pro-occidentale ar face în prezent aceleaşi greşeli comise în perioada 1996-2000 de Convenţia Democrată. De pierdut ar avea în primul rând societatea românească - aceasta confruntându-se cu problema majoră a emigraţiei în masă, pe fondul perspectivelor modeste pentru cei care rămân în ţară.

Eşecul partidelor pro-europene dă apă la moară extremiştilor, sprijiniţi de BOR şi de intelectuali naţionalişti, atrage atenţia Schmitt. Partidele pro-occidentale evită conflictul deschis cu aceste forţe naţionaliste, din raţiuni de ordin electoral.

În timp ce naţionalist-ortodocşii laudă importanţa trecutului, forţele democratice par să îl fi uitat: povestea tristă a Convenţiei Democrate ar trebui să servească drept lecţie pentru a evita deraierea României de pe traseul pro-european. Partidele pro-Vest ar trebui să le explice oamenilor ce înseamnă de fapt opţiunea naţionalist-ortodoxă: o autarhie în sărăcie, într-un geostrategic ţinut al nimănui, între UE şi Rusia - sau un rol de vasal pe orbita lui Vladimir Putin.

Articol publicat de Deutsche Welle